Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
Candelă nouă pentru lumina de Înviere
Cu ocazia Sfintelor Paşti, Patriarhia Română oferă credincioşilor, în premieră, un model de candelă din ceară realizat de Fabrica de lumânări "Făclia Sfinţilor Români" a Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Candela este potrivită pentru a primi în noaptea de Înviere Lumina Sfântă adusă de la Ierusalim, şi se poate găsi la toate magazinele bisericeşti şi pangarele bisericilor din Arhiepiscopia Bucureştilor. Compoziţia noii candele este realizată dintr-un amestec din ceară cu ulei de palmier, ecologic (nu împrăştie fum), ce răspândeşte aromă de miere de albine. Arhidiaconul Maxim Ţifui, directorul Fabricii de lumânări "Făclia Sfinţilor Români", ne-a spus că paharul candelei şi compoziţia ei sunt de culoare galben-închisă, ca semn distinctiv faţă de ceea ce se află pe piaţă, galbenul fiind o culoare mai potrivită cu atmosfera bisericească. Noua candelă are inscripţionat mesajul: "Ajutorul tău pentru Catedrala Mântuirii Neamului", amintind prin aceasta că o parte din costul ei va fi direcţionat pentru construirea noii catedrale. Candela reprezintă şi o binecuvântare pentru credincioşi din partea Patriarhiei Române, întrucât are ca sens distinctiv pe laturile paharului Crucea patriarhală stilizată. Noua candelă costă 3 lei, iar lumina ei poate ţine între 16 şi 24 de ore, în funcţie de mediul în care este ţinută (interior, exterior). Candela "Ajutorul tău pentru Catedrala Mântuirii Neamului" a fost înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, astfel încât nu poate fi falsificată. Arhid. Maxim Ţifui ne-a mai spus că Patriarhia Română are în plan realizarea a două noi modele de candelă, una medie, cu durată de ardere de trei zile, şi una mare, care poate arde şi o săptămână. (Marius Nedelcu)



.jpg)
