Credincioșii bucureșteni au participat astă‑seară, 8 aprilie, la Catedrala Patriarhală din București, unde, potrivit rânduielii liturgice tradiționale a Săptămânii Sfintelor Pătimiri, a fost săvârșită cea de‑a patra Denie, corespunzătoare Sfintei Zi de Joi. Slujba a fost oficiată de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai sfântului lăcaș. La final, părintele prof. univ. dr. Nicușor Beldiman, consilier patriarhal în cadrul Sectorului teologic‑educațional al Administrației Patriarhale și cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, a rostit un cuvânt de învățătură.
Conferință preoțească la Bistrița
În Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului se desfășoară conferințele preoțești de toamnă, cu tema generală „Toată suflarea să laude pe Domnul”, în contexul „Anului comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți)”.
Prima conferință de toamnă a avut loc marți, 3 octombrie, în Protopopiatul Bistrița. Întâlnirea a fost precedată de un Te Deum, la Biserica de la Coroana, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, și a oficialităților locale și județene.
În sala de ședințe a Protopopiatului Bistrița, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a prezidat lucrările conferinței și le-a adresat clericilor un cuvânt de învățătură. De asemenea, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul le-a adresat clericilor câteva îndemnuri pastorale.
Pr. prof. dr. Vasile Stanciu, directorul Școlii Doctorale de Teologie „Isidor Todoran” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, a susţinut prelegerea „Toată suflarea să laude pe Domnul”, pornind de la Psalmul 150. Acesta le-a vorbit clericilor despre importanța și rolul cântării bisericești în viața Bisericii și a societății actuale.
La final, protopopul de Bistrița, pr. Alexandru Vidican, a făcut anunțuri de ordin administrativ și pastoral.



.jpg)
