După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Curs de pictură bizantină la Suceava
În perioada 31 iulie - 5 august s-a desfășurat la Suceava, în incinta Paraclisului „Sfântul Ioan Rusul” din cadrul Așezământului social-cultural al Parohiei „Sfânta Înviere”, cursul de pictură bizantină susținut de pictorul teolog Daniel Neculae.
Iconograful Daniel Neculae este absolvent al studiilor de licență și de masterat ale Facultății de Teologie Ortodoxă din București, secția Artă sacră, participând cu lucrări la numeroase expoziții din țară și din străinătate și susținând cursuri de pictură în Statele Unite și la Centrul Cultural al Uniunii Europene din Luxemburg.
Aflat la prima ediție în România, cursul a fost organizat sub forma unui atelier intensiv de lucru în cadrul căruia participanții proveniți din diferite zone ale țării (Neamț, București, Pașcani, Botoșani, Suceava) au fost îndrumați pentru a realiza o icoană bizantină pe lemn având drept model icoana Maicii Domnului Glykophilousa. Experiența și disponibilitatea deosebită a pictorului s-au împletit armonios cu nevoile și solicitările cursanților, astfel că fiecare zi a cursului a constituit un prilej nu doar de a descifra câte puțin din tainele zugrăvirii „veritabilei ferestre prin care omul și Dumnezeu se pot privi față în față” (așa cum definea icoana părintele Dumitru Stăniloae), ci și o posibilitate de redescoperire a sinelui și de cunoaștere a celorlalți.
Participanții la cursul de pictură bizantină de la Suceava au învățat de la maestrul Daniel Neculae că existența unui model este esențială în realizarea unei icoane, la fel ca și în viața duhovnicească, și că mândria, părerea de sine, invidia, ambiția, graba și superficialitatea sunt cei mai mari dușmani ai iconarului. Golindu-se de sine și de orgoliile artistice și făcându-I loc lui Dumnezeu în ființa sa, iconarul poate primi inspirația de la Duhul Sfânt, ajungând să înțeleagă că pictarea unei icoane este mai mult decât un act artistic, este o rugăciune. O bucurie născută din jertfă.



.jpg)
