Comunitatea credincioșilor din Parohia „Sfântul Antonie cel Mare”‑Titan și‑a sărbătorit astăzi, 23 noiembrie, cel de‑al treilea ocrotitor spiritual, Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii, care s
Drept la replică: UN ATAC IPOCRIT LA ADRESA PATRIARHIEI ROMÂNE
În legătură cu ştirea Chiria de 100.000 euro/an plătită Patriarhiei pentru Complexul Lebăda nu este impozitată, difuzată de postul de televiziune REALITATEA TV, în ziua de 12 august 2010, pentru corecta informare a opiniei publice facem următoarele precizări:
Societatea comercială căreia Patriarhia Română i-a concesionat Complexul Lebăda în anul 2004 are restanţe la plata chiriei anuale şi, mai grav, nu a realizat investiţiile la care s-a angajat prin contract. Din aceste motive, Patriarhia Română a iniţiat demersurile legale pentru remedierea situaţiei. Deşi concesionarul nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată a chiriei anuale pentru anul 2010, Patriarhia Română este la zi cu plata impozitului pe clădiri aferent Complexului Lebăda către Primăria oraşului Pantelimon, jud. Ilfov, pe raza căruia se află acesta. În cazul de faţă, întrucât nu a încasat chiria anuală aferentă, Patriarhia Română nu poate beneficia de prevederea legală din Codul Fiscal potrivit căreia unităţile de cult sunt scutite de impozitul pe chirii, cu condiţia ca sumele obţinute să fie utilizate pentru întreţinerea şi funcţionarea unităţilor de cult (plata facturilor la curent electric, apă, gaze etc.), lucrări de construcţie, de reparaţie şi de consolidare a lăcaşurilor de cult şi a clădirilor ecleziastice, pentru învăţământ, pentru furnizarea în nume propriu şi/sau în parteneriat, de servicii sociale, acreditate în condiţiile legii, pentru acţiuni specifice şi alte activităţi non-profit ale cultelor religioase, potrivit Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor (conform Art. 15 alin.1 lit. f din Codul Fiscal). Pe de altă parte, Patriarhia Română constată din nou încălcarea flagrantă a deontologiei profesionale şi a normelor Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) de către realizatorul materialului (Valentin Mondoc), care, ca şi altădată, probabil la comandă, a preferat filmarea cu camera ascunsă şi informarea din surse îndoielnice cu scopul vădit de manipulare grosolană a opiniei publice. Această practică, sancţionată deja de CNA, tinde să devină obişnuinţă în politica editorială a postului de televiziune REALITATEA TV. Este stranie şi ipocrită campania pe tema impozitării cultelor iniţiată de către REALITATEA TV, un trust media asupra căruia planează suspiciuni privind plata taxelor şi contribuţiilor către bugetul de Stat, iar societatea comercială care foloseşte în prezent Complexul Lebăda are ca administrator o persoană cu funcţii importante de conducere în cadrul trustului media REALITATEA-CAŢAVENCU. În concluzie, nu este întâmplătoare apariţia ştirii despre Complexul Lebăda la postul de televiziune REALITATEA TV!