Acțiunile social‑filantropice ale Episcopiei Caransebeșului au continuat joi, 12 decembrie. Preasfințitul Părinte Episcop Lucian, însoțit de un grup de colindători de la Centrul eparhial, a fost alături de
Festivalul de colinde și tradiții de Crăciun la Cluj‑Napoca
La Cluj-Napoca a avut loc sâmbătă, 10 decembrie, Festivalul de colinde și tradiții de Crăciun „Episcop Nicolae Ivan”, ediţia a XI-a. Evenimentul, organizat de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, în colaborare cu Inspectoratele Școlare Cluj și Bistrița-Năsăud, s-a desfășurat la Cinema Mărăști din Cluj-Napoca.
La începutul manifestării, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, le-a adresat tinerilor participanți câteva gânduri cu privire la semnificația Nașterii Domnului pentru creștini, dar și despre rolul important pe care îl are cultura tradițională în viața societății românești.
În cadrul festivalului au urcat pe scenă 10 grupuri de copii și tineri, îmbrăcați în costume populare, de pe cuprinsul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, pregătiți și îndrumați de cadrele didactice și preoții parohi ai comunităților din care fac parte.
După datină, colindătorii au fost răsplătiți de IPS Mitropolit Andrei, gazda evenimentului, cu dulciuri, iar îndrumătorilor le-a acordat diplome de excelență.
Festivalul de colinde și tradiții de Crăciun, aflat la ediția a XI-a, a fost iniţiat în anul 2011, de către IPS Mitropolit Andrei, iar manifestarea are scopul principal de a pune în lumină colinde şi obiceiuri tradiţionale româneşti din viaţa satului de altădată și de a transmite bucuria praznicului Naşterii Domnului.