Solemnitatea proclamării locale a canonizării Sfintei Olimpiada din Farcașa va avea loc sâmbătă, 4 iulie 2026, la finalul Sfintei Liturghii săvârşite la biserica Parohiei Farcaşa, din judeţul Neamţ. Cu o zi
Festivitatea de absolvire la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia
La Facultatea de Teologie Ortodoxă din municipiul Alba Iulia s-a desfășurat marţi, 30 iunie, festivitatea de absolvire a studenților promoției 2026. Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent în mijlocul absolvenților celor patru secții: Teologie pastorală, Muzică religioasă, Artă sacră și Cinematografie, fotografie, media, şi a săvârşit slujba de Te Deum, în Paraclisul „Sfinții Trei Ierarhi” din incinta instituției. Ierarhul a rostit o meditație duhovnicească, adresând cuvinte de felicitare tinerilor absolvenți. Programul liturgic al zilei a început de la ora 7:20 cu săvârşirea Acatistului Sfântului Ierarh Ghelasie de la Râmeț, ocrotitorul promoției 2026, prăznuit în 30 iunie. Apoi, de la ora 8:00, a fost săvârșită Dumnezeiasca Liturghie, în Paraclisul „Sfinții Trei Ierarhi”.
La cursul festiv care s-a desfășurat în Aula „Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae” au participat cadrele didactice, absolvenții promoției 2026, oficialități și numeroși invitați, între care Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba, și George Rotar, vicepreședinte al Consiliului Județean Alba. Arhid. conf. univ. dr. Răzvan Brudiu, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, și prof. univ. dr. Attila Tamaș-Szora, președintele Senatului Universității „1 Decembrie 1918”, au adresat cuvinte de felicitare tinerilor absolvenți. Şeful de promoție al secției Teologie Ortodoxă Pastorală, Paul Negru, și îndrumătorii de an au vorbit despre însemnătatea anilor studenției pentru modelarea morală și intelectuală a tinerilor.
Simona Ștef, reprezentanta secției Muzică religioasă, a amintit numele tuturor cadrelor didactice, adresându-le mulțumiri, iar la final, studenții au cântat la unison „La mulți ani!”, în prezența cadrelor didactice, în semn de recunoștință și prețuire.



.jpg)
