Hirotesie întru duhovnic pentru şapte preoţi din cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor

Joi, 4 iunie 2009, la Paraclisul din Palatul Patriarhal, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a săvârşit hirotesia întru duhovnic a şapte preoţi: părintele Gheorghe Ion Emil, slujitor la Spitalul Clinic Giuleşti, părintele Tăleanu Mircea, numit pentru parohia Teşila I din Protopopiatul Câmpina, părintele Toader Vlad, preot la Centrul de îngrijire şi asistenţă pentru bătrâni nr. 2 din Bucureşti, părintele Niţă Dragoş, de la Capela Ştirbei, părintele Vâlcu Emilian, slujitor la capela Spitalului Floreasca, părintele Mihai Dima, paroh la Biserica Domniţa Bălaşa, şi părintele Mateş Ciprian, preot la Biserica Sfânta Vineri Nouă.

După slujbă, Preafericirea Sa a adresat un cuvânt de învăţătură preoţilor, în care a vorbit despre responsabilităţile duhovnicului în faţa enoriaşilor lui, subliniind faptul că duhovnicia nu este doar o demnitate, ci şi o misiune care incumbă răspunderi spirituale.

Hristos Domnul iartă păcatele, dar face aceasta prin preot, ca să arate că Biserica este Trupul Său tainic şi că preoţia din Biserică este preoţia lui Hristos împărtăşită oamenilor, iar slujitorii Lui sunt iconomii tainelor iubirii de oameni a lui Hristos şi a Preasfintei Treimi. „«Când este vorba de mântuire şi sfinţire, Dumnezeu le săvârşeşte pe toate, dar Se foloseşte de mâna şi vocea preotului, ca slujitor» - spune Sfântul Ioan Gură de Aur. De aceea, Mântuitorul spune: «Cel ce vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă», arătând această legătură deosebită dintre Hristos şi slujitorii Lui, care Îl reprezintă în lume şi prin care se dăruieşte iertarea păcatelor. De aceea, atunci când se rosteşte dezlegarea, se arată că harul lui Hristos este cel care dezleagă, dar lucrarea se face prin preot. Sfânta Împărtăşanie se dă «spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci». Pentru noi, pregătirea de a primi Sfânta Euharistie presupune Spovedania, primirea iertării păcatelor. Este foarte importantă lucrarea părintelui duhovnicesc, pentru că omul are nevoie să simtă iubirea Preasfintei Treimi: bunătatea lui Dumnezeu Tatăl, lumina Evangheliei lui Hristos, mângâierea Duhului Sfânt şi întărirea în evlavie“, a arătat Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.

Duhovnicul, un om de echilibru

În continuarea cuvântului Său, Patriarhul Daniel a subliniat importanţa rugăciunii în viaţa preotului duhovnic: „În primul rând, duhovnicul este un rugător, după cum spune şi numele său; el este un om care se roagă nu numai pentru păcatele sale, ci şi pentru păcatele celor încredinţaţi lui spre păstorire. Şi cu cât este mai rugător şi mai înţelept, cu atât este mai căutat. Sigur că sunt şi ispite în viaţa duhovnicului, şi anume gândul că el este important, or, importante sunt harul şi rugăciunea. Şi trebuie să aibă grijă să nu devină un căutător de slavă deşartă sau să judece pe alţii, spunând că el este mai bun decât ceilalţi. Duhovnicia este şi o mare răspundere, nu numai o mare demnitate şi o mare slujire. Dacă noi avem fii şi fiice duhovniceşti, trebuie să îi conducem pe calea mântuirii şi să lucrăm aşa cum arată canonul 102 al Sinodului al VI-lea Ecumenic din Trulan (692): duhovnicul trebuie să fie ca un medic, care ştie să vindece rănile, folosind metode adecvate pentru vârsta fizică şi duhovnicească a fiecărei persoane. Duhovnicul trebuie să ţină seama şi de gravitatea păcatului, de vechimea patimii în om. Avem deci nevoie de oameni de echilibru, de înţelepciune“.

Trebuie pus accentul pe conştientizarea şi nerepetarea păcatelor

În încheiere, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a menţionat că duhovnicul trebuie să fie un pedagog şi că esenţială este dorinţa penitentului de a nu repeta păcatul: „Spovedania nu trebuie făcută mecanic, rapid, ca şi când am fi maşini care leagă şi dezleagă; şi nu este vorba de obiecte, ci de persoane foarte diferite. Este posibil ca pentru acelaşi păcat să se dea o epitimie, o măsură, o reţetă de îndreptare diferită, în funcţie de vârstă, de context, de voinţa duhovnicului. Părintele Stăniloae spune că, în vremea noastră, oprirea de la Sfânta Împărtăşanie timp de unu, doi sau mai mulţi ani nu mai are aceeaşi eficienţă astăzi aşa cum avea în vechime, când credincioşii participau cu mai multă fervoare la viaţa euharistică a Bisericii. Dar spune că trebuie insistat ca omul să se decidă să nu mai repete păcatul. Canonul cel mai mare este acesta de a nu mai face păcatul respectiv şi de a găsi măsuri corespunzătoare de îndreptare“. (A. PĂUNOIU)