Hrană pe pământ şi în cer

Ieri, la Muzeul Ţăranului Român, a avut loc inaugurarea, printr-un dublu vernisaj, a unei expoziţii despre hrană. Hrana într-o altă dimensiune, care nu se limitează la hrănire, ci leagă oamenii între ei şi pe aceştia de Dumnezeu. Publicul vizitator a putut admira, pe lângă produse alimentare „de fiecare zi“ sau rituale (colaci, covrigi, mere), şi obiecte ţărăneşti, toate expuse într-o îmbinare armonioasă, care redau fidel lumea satului românesc.

În deschiderea evenimentului, au luat cuvântul membrii echipei organizatoare, Vintilă Mihăilescu, directorul muzeului, Georgeta Roşu, muzeograf, Ioana Popescu, director de cercetare, care au ţinut să sublinieze cu toţii importanţa şi valoarea lucrărilor expuse.

Prima expoziţie, „Hrana care leagă“, este deschisă permanent publicului vizitator. Aceasta pune în scenă o viziune mai degrabă „verticală“, materializată printr-o spirală, pe care vizitatorul urcă şi poate admira elemente de cultură populară românească, îmbinate cu produse alimentare. Parcursul de vizitare începe cu păcatul - Adam şi Eva, mărul lui Adam. Chiar pe primul stâlp al balustradei se încolăceşte un şarpe din cârpe şi câlţi, care se întinde spre un măr-convenţie supradimensionat. La mijlocul spiralei, este decupat un dreptunghi transparent, prin care se vede facsimilul gravurii ţărăneşti cu Adam şi Eva. Traseul continuă cu hrana care ritmează ciclul vieţii, cele patru momente (naşterea, nunta, moartea, după moarte).

„Hrana care leagă, hrană pe pământ şi hrană în cer...“ este cea de-a doua expoziţie şi va fi deschisă publicului până pe 29 septembrie. Aceasta se desfăşoară pe „orizontală“, etalând o extraordinară bogăţie etnografică, în care fiecare obiect şi ansamblu vorbeşte despre sine şi se lasă admirat. Aici, hrana se împarte între vii şi morţi, între oameni şi animale, între oameni şi Dumnezeu. „Hrana care leagă deci, pe orizontală, ca să spun aşa, oamenii între ei prin legile nescrise, dar universale, ale ospitalităţii - dar îi şi desparte prin legile la fel de stricte şi complementare ale ostilităţii. Şi hrana care uneşte, pe verticală, pe toţi muritorii cu lumea strămoşilor şi a sacrului - dar şi desparte apele, prin modurile sale de folosire, între sacru şi profan. Fără a uita de «hrana noastră cea de toate zilele», care devine o celebrare de fiecare zi prin identitatea creştină a pâinii şi a vinului cu trupul cristic“, este de părere Vintilă Mihăilescu, directorul muzeului.

Ceea ce impresionează la o primă privire sunt obiectele religioase (icoane, cruci, crucifixe, candele), lucrate manual, care sunt prezente în toate momentele vieţii ţăranului. În josul unei icoane ţesute pe pânză de casă stă scris: „Când Mă răstigniră/ âN cruce/ De măr dulce,/ Piroaie-mi bătură/ Prin palme,/ Prin talpe,/ Piroaie de fier,/ Ţinte de oţel“.

La mesele rituale de nuntă, ursitori, botez, înmormântare, pomeniri, alimentul este deopotrivă hrană şi ofrandă: „Ş-unde le bătea/ Sângele curgea/ Tot vin se făcea...“

De la căderea „alimentară“ în păcat şi până la mântuirea prin hrană sfântă, parcurgem un urcuş programat de strămoşi, înţesat de prescripţii şi proscripţii, cu mese abundente, excesive şi cu mese deliberat sărace. Chiar atunci când ne hrănim pur şi simplu, în fiecare zi, ritmul meselor este fixat de tradiţie. Nu poţi mânca în orice loc, nu poţi arunca oricum resturile.

„Luatul“ mesei de ţărani pare o sărbătoare. O sărbătoare religioasă începută sub semnul crucii făcut pe pâine înainte de a o frânge, sfârşită cu o rugăciune adresată lui Dumnezeu, mulţumind pentru îndestulare. „Şi-n cap

că-Mi punea/ Comănac de spini,/ Negri mărăcini./ Ş-unde Mi-l dregea/ Lacrămi că-Mi curgea,/Tot mir se făcea.“