Credincioșii Bisericii „Sfântul Dimitrie” din localitatea tulceană Slava Rusă l‑au avut în mijlocul lor duminică, 30 martie, pe Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, ne‑a transmis pr. Felix Ne
Începutul Triodului la Catedrala cu Soare
În prima duminică a Triodului, 5 februarie, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Oradea.
Pornind de la Parabola vameșului și a fariseului, ierarhul a descris perioada de pregătire prepascală ca fiind ocazia binecuvântată a fiecărui an bisericesc, în care credinciosul este chemat să-și concentreze mai mult și mai intens atenția înspre dimensiunea duhovnicească a vieții sale.
„Duminica Vameșului și a Fariseului marchează începutul Triodului, perioada specială a anului bisericesc până la Învierea Domnului din morți, care ne pregătește an de an pentru a ne apropia, cu harul lui Dumnezeu, pe măsura nevoințelor, a rugăciunii și postului, de intensitatea Tainei care s-a lucrat pentru noi oamenii și a noastră mântuire prin venirea în lume a Fiului veșnic al Tatălui, prin moartea Sa pe Cruce și Învierea cea de a treia zi. O perioadă de pocăință, de întoarcere la Dumnezeu”.
Ierarhul a subliniat cu privire la pericopa evanghelică citită la Sfânta Liturghie că „Dumnezeu, prin Fiul Său, ne atrage atenția că nu suntem noi judecătorii aproapelui, punându-ne oglinda în fața sufletului și arătându-ne cine suntem noi cu adevărat”. La finalul Sfintei Liturghii, soborul slujitor a adus rugăciuni pentru iertarea și odihna sufletului Mariei Drincec, mama ierarhului.
La sărbătoarea Întâmpinării Domnului, 2 februarie, Preasfințitul Părinte Episcop Sofronie a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală din Oradea.