În ziua praznicului Intrării în biserică a Maicii Domnului, joi, 21 noiembrie, credincioșii Bisericii „Sfântul Nicolae”‑Ghica, paraclis universitar din București, au trăit un moment de mare bucurie
Întrunirea preoților din Prahova pe Colina Bucuriei
În a doua sesiune a conferinței semestriale de toamnă a clericilor din Arhiepiscopia Bucureștilor, marți, 7 noiembrie, preoții din cele cinci protopopiate din județul Prahova, precum și preoții de caritate și preoții militari slujitori în instituții prahovene s-au reunit la Palatul Patriarhiei. În cadrul lucrărilor conferinței prezidate de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, au fost prezentate trei referate cu subiecte din tematica Anului comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești, iar la final a fost proiectat un film documentar realizat de TRINITAS TV.
Întrunirea semestrială a preoților prahoveni a debutat prin rugăciune, clericii participând la Sfânta Liturghie și la slujba de Te Deum, săvârșite în Catedrala Mitropolitană „Sfântul Spiridon”-Nou, Paraclis Patriarhal, de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
În continuare, preoții s-au deplasat pe Colina Bucuriei, unde au luat parte la lucrările conferinței organizate în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a binecuvântat deschiderea lucrărilor și a rostit cuvântul introductiv „Cântarea bisericească este o rugăciune comunitară și o pregustare a Împărăției lui Dumnezeu”. Potrivit ordinii de zi, au fost susținute trei referate.
Primul referat a aparținut părintelui lect. dr. Zaharia Matei, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”, intitulat „Cântarea bisericească - sufletul cultului liturgic ortodox. Implicații duhovnicești și misionar-pastorale”, în care autorul a evidențiat valențele misionare ale muzicii bisericești, istoria introducerii și folosirii ei în cultul Bisericii Ortodoxe în general și a Bisericii Ortodoxe Române în mod particular, precum și funcțiile acesteia. „Privită din perspectivă creștină, muzica a fost considerată un suport al rugăciunii. Rolul cântării bisericești este de a înnobila și înfrumuseța cultul liturgic, de a sensibiliza și însufleți sufletele în urcușul spre comuniunea cu Creatorul, prin armonia, vibrația și dulceața sonorităților. În interiorul cultului creștin, cântarea nu este un artefact decorativ, ci forma cea mai intensă a rugăciunii creștinilor aflați în comuniune și care simt că se unesc cu Dumnezeu, într-un mod foarte intim”, a spus autorul.
La finalul prezentării, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel l-a felicitat pe referent pentru prezentare, subliniind importanța folosirii limbii poporului în cult: „Este foarte important din punct de vedere misionar să se înțeleagă limba liturgică. Este o mare binecuvântare ca limba liturgică să fie una înțeleasă, pentru a nu se confunda misterul cu ignoranța”, a spus Preafericirea Sa.
A doua lucrare a fost prezentată de diaconul lect. dr. Sabin Preda, de la aceeași facultate, și a purtat titlul „Inspirație și imnografie. O perspectivă biblică și patristică”. Autorul, în expunerea sa, a evidențiat faptul că textele liturgice folosite în cult nu sunt simple creații artistice omenești, ci au un profund caracter inspirat: „Din Sfintele Scripturi se poate vedea o legătură foarte strânsă între darul prorociei și izbucnirea de imnuri. Semne ale unor astfel de izbucniri de ape curate din izvoarele harului avem până în zilele noastre. Aș vrea să amintesc aici pe Cuviosul Gherasim Mikraghiananitul, cel mai mare imnograf al veacului 20, recent canonizat. Despre el avem mărturia că, atunci când scria imnuri, le scria direct pe curat, fără ștersături, fără reveniri, ca și când i-ar fi dictat cineva: «Totdeauna vestea pretutindeni: Al lui Dumnezeu este darul, nu de la noi. Dumnezeu folosește mâna mea la acestea. Nu sunt ale mele. Ies singure. Altcineva mi le spune»”.
Ultima prelegere a aparținut diaconului dr. Cornel Coman și a fost intitulată „Timp și veșnicie în imnografia ortodoxă”, autorul subliniind modul în care imnografia liturgică exprimă întrepătrunderea veșniciei cu temporalul: „Imaginea întrepătrunderii cu anii a Celui fără-de-ani, a neamestecatei sălășluiri în timp a Celui netemporal o regăsim statornic tot anul bisericesc, căutând parcă a-și pune amprenta pe însăși curgerea timpului liturgic și a imprima mintea noastră de noua calitate timpului, aceea de sălaș al Celui veșnic, așadar de icoană a veșniciei lui Dumnezeu, veșnicie pe care timpul o poartă - de la Întrupare - într-ascunsul său”.
Întâistătătorul Bisericii noastre a evidențiat, pe baza prezentării, că imnografia bisericească exprimă concepția Sfinților Părinți privind modul în care timpul este înveșnicit prin taina Întrupării Mântuitorului. „Este foarte important să subliniem faptul că Sfinții Părinți aveau o concepție diferită de omul modern privind timpul. Întrepătrunderea între timp și veșnicie vine din taina Întrupării lui Hristos. (…) Această întrepătrundere dintre timp și veșnicie schimbă și natura timpului pentru că îl orientează spre veșnicie. De aceea, timpul din rugăciune nu e timp pierdut, chiar dacă nu are eficiență imediată, ci este timp înveșnicit, adaptat pentru a deveni scară a mântuirii”, a evidențiat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
În încheierea conferinței, participanții au vizionat filmul documentar „Psaltul, virtuoz al rugăciunii”, realizat de TRINITAS TV, iar la plecare au primit în dar din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel volume noi apărute la editurile BASILICA a Patriarhiei Române și „Cuvântul Vieții” a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei.