În ajunul proclamării locale a canonizării Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, numeroși credincioși bucureșteni și pelerini veniți din întreaga țară s-au adunat, în seara zilei de 15 august 2026, la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din centrul Capitalei. Cu evlavie și bucurie duhovnicească, cei prezenți au participat la slujba Privegherii în cinstea Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, soția domnitorului martir Constantin Brâncoveanu. Rânduiala liturgică a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Manifestări duhovnicești închinate Sfântului Nicolae în orașul Brăila
În municipiul Brăila au debutat duminică, 4 decembrie 2022, manifestările pastoral-misionare dedicate Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei. În prima parte a zilei, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârșit slujba Acatistului Sfântului Ierarh Nicolae la Penitenciarul Brăila, în prezența conducerii instituției de detenție, a personalului angajat și a deținuților, ne-a transmis pr. Rareș Bucur, consilier eparhial.
Cu acest prilej, pentru a aduce binecuvântare și bucurie persoanelor private de libertate au fost așezate spre închinare raclele cu fragmente din moaștele Sfântului Ierarh Nicolae și ale Sfântului Apostol Andrei, păstrate în patrimoniul sacru al Reședinței Arhiepiscopale din Galați. La final, 30 de deținuți implicați în activitățile cultural-educaționale au primit obiecte de igienă personală, fructe, cărți de rugăciune și iconițe.
În a doua parte a zilei, ierarhul împreună cu 100 de preoți din Galați și Brăila au mers în procesiune cu cele două racle de la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, pe Calea Călărașilor, până la biserica ocrotită de Sfântul Ierarh Nicolae, din Brăila, unde au fost așezate spre închinare într-un baldachin special amenajat până la finalul manifestărilor dedicate acestei sărbători, 6 decembrie 2022.
În continuare, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian a săvârșit slujba Vecerniei cu Litia, iar la final a rostit un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre viața Sfântului Ierarh Nicolae.



.jpg)
