Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit în Duminica dinaintea Nașterii Domnului Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală din București,
Moaştele Sfântului Ioan Iacob cinstite la Paraclisul Catedralei Naționale
Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, românul care s‑a nevoit și a trecut la cele veșnice în Țara Sfântă, va fi cinstit joi, 5 august, și la Paraclisul Catedralei Naționale. Aici, credincioșii vor putea cinsti și sfintele sale moaște, care sunt aduse la paraclis în seara de miercuri, 4 august.
Cu prilejul prăznuirii Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului va fi adusă, de la Paraclisul istoric al Reşedinţei Patriarhale, racla ce conţine un fragment din moaștele Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț şi epitrahilul sfântului pe care l-a purtat în timpul vieţii.
Racla va fi depusă spre închinare la Paraclisul Catedralei Naţionale din după‑amiaza zilei de miercuri, 4 august 2021, până în seara zilei de joi, 5 august 2021. Miercuri, 4 august, începând cu ora 18:00, se va oficia slujba Vecerniei cu Litia, iar joi, de la 9:30, va fi săvârşită Sfânta Liturghie arhierească. Sfântul Ioan Iacob este unul dintre ocrotitorii diasporei, fiind pictat în icoana anului omagial alături de Sfinţii Ioan Casian şi Dionisie Exiguul. Unul din cele două paraclise aflate la subsolul Catedralei Mântuirii Neamului va avea hramul „Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ”. Acolo vor fi așezate un fragment din moaștele sale și epitrahilul pe care l‑a purtat în timpul vieții, dăruite în anul 2018 de Preafericitul Părinte Teofil al III‑lea, Patriarhul Ierusalimului.