Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Nașterea Domnului vestită și la Paraclisul Catedralei Naționale
La Paraclisul Catedralei Naționale a avut loc luni seară, 18 decembrie, un concert de colinde tradiționale susținut de Grupul vocal-folcloric al Colegiului Național de Arte „Dinu Lipatti” și artiștii Oana Bozga Pintea, Beatrice Băndoiu, Ana Maria Pătrășcioiu, Andreea Haisan, Loredana Streche, Tin Vasilescu și Daniel Pop, conform basilica.ro.
La eveniment au fost prezenți Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal; arhim. Dionisie Constantin, consilier patriarhal; arhim. Ciprian Grădinaru, eclesiarhul paraclisului; pr. Ioan Dragomir, consilier patriarhal; ierod. Nicolae Iftimiu, consilier patriarhal, preoţi, credincioși și numeroși copii. „A fost o seară minunată, cu interpreți de colinde înzestrați cu voci deosebite. Au avut o interpretare frumoasă, duhovnicească, cu multă dragoste și mult respect față de identitatea noastră, față de valorile spiritualității și tradiției ortodoxe românești. Colinda este o formă de mărturisire a dreptei credințe, o mărturisire frumoasă a sufletului nostru românesc. Este de datoria noastră, mai ales în aceste vremuri în care instituții importante din societatea românească refuză sau au dificultăți în mărturisirea, cultivarea și promovarea reperelor identitare ale spiritualității noastre, să promovăm noi mai mult ceea ce ține de identitatea și tradiția noastră sfântă. Sărbătoarea Nașterii Domnului ne arată legătura aceasta indisolubilă între iubire și dăruire, pentru că iubirea lui Dumnezeu se dăruiește oamenilor. Trebuie să unim aceste două valori: iubirea și dăruirea. Sărbătoarea Crăciunului și toată această perioadă de pregătire este un timp al exersării responsabilității noastre creștine în societatea din care facem parte”, a declarat pentru TRINITAS TV Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul.
La final, artiștii populari au primit din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel Diploma comemorativă 2023 cu medalie, iar copiii prezenți, daruri din partea lui Moș Crăciun.