Praznicul Naşterii Domnului a adunat şi în acest an mulţimi de credincioşi la Catedrala Mitropolitană din Sibiu. Sfânta Liturghie din ziua marelui praznic a fost săvârşită de
Noi reguli pentru acordarea indemnizaţiei de şomaj
Şomerii nu vor mai primi indemnizaţie de şomaj dacă refuză un loc de muncă sau dacă nu participă la programe de formare profesională, regulă ce va fi aplicată de la 1 ianuarie 2011, a decis Guvernul prin Ordonanţă de Urgenţă. Actul normativ mai stabileşte că indemnizaţia de şomaj va reprezenta, începând cu anul viitor, 75% din valoarea indicatorului social de referinţă, de 500 de lei şi nu va mai fi raportată la salariul minim, majorat la 670 de lei. Noul sistem de calcul va fi aplicat tot de la 1 ianuarie 2011. Astfel, actul normativ stabileşte că indemnizaţia de şomaj va reprezenta 75% din valoarea indicatorului social de referinţă, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin un an, şi nu 75% din salariul de bază minim brut pe ţară, ca în prezent. La suma rezultată se va adăuga un procent cuprins între 3 şi 10% din media salariului brut pe ultimele 12 luni, în funcţie de stagiul de cotizare. În acelaşi timp, pentru absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ care primesc ajutor de şomaj, indemnizaţia va reprezenta 50% din valoarea indicatorului social de referinţă, acordată pe o perioadă de 6 luni, şi nu jumătate din salariul minim, ca în prezent. Indicatorul social de referinţă este definit în legislaţie drept unitatea exprimată în lei la nivelul căreia se raportează prestaţiile băneşti - cu excepţia indemnizaţiei de şomaj - suportate din bugetul asigurărilor pentru şomaj în vederea încadrării în muncă a anumitor categorii de persoane. Valoarea indicatorului social de referinţă este stabilită în prezent la 500 de lei.