În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Noile manuale de Istorie bisericească universală au fost prezentate la Cluj-Napoca
În Aula Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, a avut loc marți, 17 octombrie, prezentarea noilor manuale ale disciplinelor de teologie, nivel de studiu universitar, apărute la Editura BASILICA a Patriarhiei Române.
Proiectul a fost demarat în urmă cu câțiva ani, din inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, și constă în redactarea de manuale pentru diferite discipline din domeniul studiilor teologice. Întâlnirea de la Cluj a fost deschisă de un scurt cuvânt al decanului, arhim. Teofil Cristian Tia, după care coordonatorul proiectului, pr. prof. univ. dr. Viorel Ioniță, consilier patriarhal, a făcut o prezentare sintetică, dar complexă în același timp, a principiilor de care s-a ținut seama în demersul alcătuirii respectivelor lucrări.
Au fost prezentate manualele la care au avut o contribuție majoră cadrele didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, respectiv: Istorie bisericească universală, Introducere în Vechiul Testament, Studiul Noului Testament, Teologie dogmatică, Misiologie și Omiletică.
În acest context, au luat cuvântul câțiva dintre coordonatorii manualelor sau ostenitorii acestora: pr. prof. univ. dr. Viorel Ioniță, pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă, pr. prof. univ. dr. Stelian Tofană, pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, conf. univ. dr. Cristian-Sebastian Sonea. Vorbitorii au apreciat unanim utilitatea inițiativei Preafericirii Sale, rolul deosebit jucat de părintele profesor Viorel Ioniță în impulsionarea echipelor care lucrează la redactarea manualelor, precum și dorința autorilor de a oferi instrumente de lucru competitive pentru cei dornici să abordeze studiul sistematic al teologiei.
Unele dintre manuale au fost gândite în mai multe volume, dintre care unele au apărut deja, iar altele sunt încă în lucru. După cum s-a arătat în cadrul întâlnirii, ele nu se adresează doar studenților facultăților de teologie, ci tuturor celor interesați de acest domeniu, oferind un bogat material bibliografic-documentar, actualizat.
La finalul întâlnirii, s-a desfășurat o rundă de discuții și întrebări adresate de cei prezenți - cadre didactice și studenți - coordonatorilor volumelor prezentate. În special studenții au fost îndemnați să folosească la maximum aceste noi instrumente de lucru puse la dispoziția lor.