Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Știri O poveste de familie în pastel

O poveste de familie în pastel

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Daniela Bădescu - 17 Mai, 2011

În perioada 1-15 mai, pictorul Adrian Stoenică, originar din Breaza, judeţul Prahova, a expus seria de lucrări intitulată "Pasteluri" la Galeria "Arta" din Craiova, alături de fiul său, Ioan Stoenică. Ioan a venit cu o selecţie de fotografie artistică intitulată "Culorile Carpaţilor". Vizitând expoziţia, am aflat povestea unei familii în care talentul artistic şi credinţa în Dumnezeu sunt în deplină armonie.

Este surprinzător că într-o expoziţie cu peisaje te întâmpină, încă din prag, o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul. De ce aţi ales să expuneţi o icoană, una singură, într-o mulţime de peisaje?

Maica Domnului îmi este ajutătoare în realizarea tablourilor mele şi este ocrotitoarea întregii expoziţii. Totdeauna aşez o icoană cu Maica Domnului la intrarea în expoziţie. De când se ştie că a fost pictată de Sfântul Apostol Luca, ea este considerată şi ocrotitoarea pictorilor.

Văd foarte multe peisaje de toamnă, luminoase şi calde. Ce tehnică folosiţi?

Expoziţia este o cumulare de lucrări în pastel, tehnică mai puţin utilizată de pictorii noştri contemporani, o tehnică aflată la graniţa dintre grafică şi pictură (nu s-a stabilit încă dacă e grafică, dacă e pictură). Lucrările sunt realizate cu vârful degetelor, după ce, cu bastonaşul de pastel, se aplică o haşură pe un carton poros.

Vreţi să spuneţi că toate picturile din expoziţie sunt pictate cu degetele?

Da, exact, sunt lucrate cu degetele. E o tehnică uscată, nu e o tehnică umedă. Sigur, trebuie întâi executată construcţia (fie că este vorba de peisaj, de natură statică sau clădiri), după aceea petele mari de culoare, se intră în detaliu… Lucrez de 30 de ani în tehnica aceasta…

E o tehnică dificilă pastelul, trebuie să ai o mână foarte sigură…

E dificilă până în momentul când acumulezi, dar totul ţine de talentul pe care ţi-l dă Dumnezeu, pentru că fără talent nu faci nimic.

Formaţia de arhitect vă ajută?

Ca să vă spun drept, m-a cam încurcat… În primul rând că mi-am dorit să fac numai pictură, părinţii au insistat să fac arhitectură şi am ascultat de sfatul lor. Iar arhitectura mi-a fost timp de 32 de ani mijlocul de existenţă şi al meu, şi al familiei mele cu cinci copii. Avem trei băieţi şi două fete. Unul dintre băieţi este călugăr la o mănăstire din Bucovina, ascunsă în munţi.

Aveţi rugăciune puternică din Bucovina, nu-i aşa?…

Avem, într-adevăr, rugăciune puternică. Ceilalţi copii sunt şi ei absolvenţi de facultăţi, fetiţa cea mică este în clasa a XII-a, o să aibă şi ea examen la facultate.

Copiii urmează un drum artistic sau au alte aptitudini?

Nu, nici unul dintre ei. Au alte orientări, dar nici unul nu are serviciu, sunt toţi sub aripile noastre ocrotitoare, deocamdată. Referitor la tablouri, fac menţiunea că este vorba, în principal, de peisaje, şi primordiale sunt peisajele de toamnă, pădure în special, pe urmă peisaje rurale din Munţii Apuseni, peisaje din Veneţia (unde ne-a ajutat Dumnezeu şi am fost o perioadă mai lungă de timp), naturi statice cu obiecte, cu instrumente muzicale şi… flori.

Dumneavoastră aţi vrut să faceţi pictură, părinţii v-au orientat spre arhitectură şi v-aţi întors, până la urmă, la prima iubire, pictura…

A fost o şansă, a fost voia lui Dumnezeu. Aşa mult mi-am dorit să fac numai pictură, că s-a desfiinţat serviciul unde am lucrat timp de 32 de ani, ca arhitect. N-am mai căutat de lucru de atunci. Am cerut ajutorul lui Dumnezeu, împreună cu soţia, care a zis "hai să încercăm cu pictura". Şi ne ajută Dumnezeu să ne descurcăm, dar la limita supravieţuirii, nu ne îmbogăţim din pictură.

Este uimitor şi aşa, dar chiar se poate trăi din pictură?

Da, ne ajută Dumnezeu să trăim din vânzarea tablourilor - dacă avem expoziţii - pentru că şi asta este important: să poţi să fii programat într-o galerie de artă. E bătaie mare pe galeriile de artă, sunt mulţi artişti şi galerii puţine. Aici, în Craiova, ne-am bucurat să găsim spaţiul acesta foarte frumos, renovat de curând şi amabilitatea gazdelor. Ne simţim bine aici şi poate ne ajută Dumnezeu să facem şi anul viitor o expoziţie la Craiova, atât fiul meu, cât şi eu.

Fiul dumnevoastră, Ioan Stoenică, prezintă fotografii tot cu peisaje, aveţi preferinţa comună pentru aceeaşi tematică. De unde vine afinitatea pentru peisaj?

Ioan merge foarte des pe munte, are o pasiune la gradul extrem pentru munte, dar nu face alpinism, face doar turism montan. Merge şi iarna, şi de unul singur, uneori. Îl însoţim noi cu rugăciunile noastre ca să nu i se întâmple ceva, însă are şi echipament bun şi este şi precaut. Are peisaje dintr-o mulţime de masive montane. Oricine tastează pe Google "Ioan Stoenică" găseşte şi jurnalul de călătorie din fiecare masiv montan, plus zeci de fotografii din fiecare munte pe care îl străbate.

Am văzut în lucrările lui că nu caută doar frumuseţea exterioară, ci un drum interior, o redescoperire a frumuseţii lăuntrice.

Şi pe noi ne bucură modul cum vede el natura. Nu face fotografie ca un scop în sine, ci ca să bucure privitorul. Are în suflet dragostea de natură şi de frumos.

Am ajuns de unde am plecat. Icoana cu Maica Domnului întâmpină vizitatorii şi tot ea îi conduce la plecare. N-am mai văzut până acum astfel de icoană, pictată în tehnica pastel…

Nici eu nu am văzut, dar dacă asta este tehnica mea, am zis să încerc să pictez şi icoană. Facem icoane pentru nevoile casei. Am pictat icoane pastel şi cu Sfântul Nicolae, cu Mântuitorul, şi după icoana de la Sihăstria, cu Maica Domnului, cu lacrima pe obraz. În general, icoanele bizantine mă atrag. Cele de dimensiuni mai mici sunt mai dificil de executat, pentru că e greu să faci detalii cu degetele. Le pictez cu rugăciune şi, ar fi de dorit, şi cu post desăvârşit. În orice caz, ne ajută Dumnezeu şi au plăcut până acum, au mers la sufletul privitorilor. Mulţi chiar vor să achiziţioneze icoana aceasta cu Maica Domnului (după model rusesc), dar eu le spun că e icoana care protejează expoziţia şi nu pot să o vând!

Tablourile sale transmit linişte interioară

Adrian Stoenică s-a născut la Breaza, Prahova, în 1952. Şef de promoţie al Liceului "Andrei Şaguna" Braşov şi absolvent al Institutului de Arhitectură "Ion Mincu" Bucureşti, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din 1994 şi al Grupului "Arte 26" P. Comarnescu, a fost inclus în "Enciclopedia artiştilor români contemporani". Expoziţii personale a ţinut în Bucureşti, Sibiu, Braşov, Ploieşti, Craiova.

"Adrian Stoenică este un colorist rafinat. Tablourile sale realizează o adevărată fascinaţie a culorilor pastelate, într-un discurs plastic, minuţios până la caligrafierea formelor. Reflexele cromatice, cu o diafanitate ce trimite spre oniric, transmit o plăcută senzaţie de căldură şi încântă ochiul, dând sentimentul de pace şi linişte interioară. Pictorul nu copiază, ci transpune lumea cu rafinament cromatic, apropiindu-şi-o şi sublimând-o până spre ireal". (Alex. Ţion)