Situat pe teritoriul localităților Costești, Bărbătești și Băile Olănești din județul Vâlcea, în Parcul Naţional Buila-Vânturariţa sunt aproximativ 100 de peşteri, dintre care zece sunt arii protejate,
Situat pe teritoriul localităților Costești, Bărbătești și Băile Olănești din județul Vâlcea, în Parcul Naţional Buila-Vânturariţa sunt aproximativ 100 de peşteri, dintre care zece sunt arii protejate,
Proiectul de hotărâre pentru aprobarea bugetului Administraţiei Fondului de Mediu (AFM) pe anul 2026 se află în dezbatere publică, după cum a anunţat Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor. Printre
Sectorul IT local şi global se confruntă cu un context dificil, însă preşedintele Asociaţiei Patronale a Industriei de Software şi Servicii (ANIS), Radu Postolache, apreciază că există perspective tot mai
Tot mai multe decizii pe care le iau oamenii în viaţa de zi cu zi sunt influenţate de sfaturile pe care le primesc de la diferitele programe de inteligenţă artificială. Un studiu EY Global AI Sentiment
Sute de antreprenori, manageri, lideri politici, reprezentanţi ai administraţiei locale şi centrale, precum şi reprezentanţi ai societăţii civile, sunt aşteptaţi să participe la a treia ediţie a Forumului
În viața liturgică a Bisericii, fiecare gest, oricât de simplu ar părea, poartă în sine o încărcătură duhovnicească profundă. Prepararea prescurilor, lucrare discretă și adesea trecută cu vederea, se
Ordonanța de Guvern care stabilește cadrul legal pentru acordarea unei prime de carieră didactică, pentru anul școlar/universitar 2025-2026, a fost aprobată în această săptămână, cuantumul sprijinului fi
Instituţiile de învăţământ superior au fost ierarhizate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) în cea mai nouă ediţie a Metarankingului naţional care evaluează performanţa academică pe anul 2025. Cla
Elevii români au obţinut şase medalii la cea de-a 43-a Olimpiadă Balcanică de Matematică (BMO 2026), desfășurată în perioada 3-8 mai 2026, la Salonic (Grecia). Medalia de aur a fost obţinută de elevul Andrei
Elevii și studenții din familii cu venituri mici pot depune, până la 15 mai 2026, cererile pentru obţinerea bonurilor valorice în cuantum de 200 de euro în vederea achiziționării de
La Muzeul Țării Crișurilor din Oradea va avea loc mâine, 14 mai 2026, lansarea volumului „Regina Maria a României. Din viață în eternitate”, semnat de dr. Narcis Dorin Ion, care oferă o incursiune
Un concert vocal-simfonic extraordinar, „Recviem German”, compus de Johannes Brahms, va avea loc în zilele de 14 și 15 mai 2026 pe scenele filarmonicilor din Timișoara și Arad. Vor interpreta artiștii
Iubitorii de artă pot admira expoziția „Gheorghe Tattarescu și portretul masculin în secolul al XIX-lea”, deschisă la Muzeul Municipiului București (MMB) - Palatul Suțu până la 19 iulie 2026. Astfel, muzeul
Exponatul lunii mai la Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) este coiful de la Ciumești. „Obiect de patrimoniu, coiful este realizat din fier, este surmontat de o pasăre de pradă cu aripile larg deschise,
Ateneul Român va găzdui, în 24 mai, Gala de Operă Italiană, o seară construită în jurul celor mai iubite arii și duete din muzica de operă italiană. Spectacolul va fi susținut de Orchestra Simfonică
Vitamina D este esențială pentru menținerea sănătății osoase, prin rolul său în absorbția calciului și fosforului și în mineralizarea normală a osului. Deficitul ei favorizează scăderea densității
În ultimele două decenii, diabetologia a suferit una dintre cele mai importante transformări din istoria sa, prin integrarea tehnologiilor digitale în managementul diabetului zaharat. Astăzi asistăm la dezvoltarea
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii, ci și menținerea unei stări bune fizice și psihice pe termen lung. De aceea, activitatea preventivă reprezintă una dintre cele mai importante responsabilități ale
Știați că luna mai este Luna Internațională a Dietei Mediteraneene și, totodată, Luna Sănătății Mentale? Deși evidențiată în special pentru efectele favorabile asupra sănătății cardiovasculare, die
Imaginați-vă că vă aflați într-un avion și, chiar înainte de decolare, aflați că pilotul de la manșă nu a mai zburat niciodată. Deși a trecut toate testele teoretice, urmează să piloteze pentru prima
„Am încercat să scot din viaţa asta tot ce s-a putut.” Această mărturie ne confirmă câtă dăruire, câtă muncă a depus profesoara Izabela Dumitra pentru a reuşi într-o existenţă care i-a fost dată cu
Muzeul Mitropolitan Iaşi a găzduit recent un proiect fotodocumentar care aduce în prim-plan personalităţile feminine marcante ale Moldovei medievale. Expoziţia „Doamnele Moldovei” evidenţiază figurile doamnelor care, dincolo de calitatea de mame şi soţii devotate, au avut în acea perioadă tulbure un rol deosebit şi în dezvoltarea culturală, spirituală şi socială a statului. Curatorul expoziţiei, dr. Ionuţ-Dumitru Stigleţ, muzeograf la Muzeul „Cetatea Neamţ” din Tg. Neamţ, a evidenţiat într-un interviu trăsăturile comune ale soţiilor de domnitori, între acestea numărându-se devotamentul pentru familie și credinţă, dar şi ataşamentul faţă de viaţa monahală.
Într-o lume în care familiile trăiesc tot mai mult sub presiunea grijilor, a oboselii și a lipsei de timp, relațiile dintre soți devin adesea fragile, iar dialogul se pierde ușor printre responsabilitățile
În spațiul public european se discută deja de ceva vreme despre legi și inițiative de restricționare a accesului copiilor sub 16 ani la rețelele de socializare. Deși ar părea un instrument menit să-i
Iubirea maternă are un rol esențial în dezvoltarea copilului. Ea contribuie la formarea siguranței emoționale, a încrederii în sine și a modului în care copilul înțelege binele și relațiile cu ceilalți. Pri
Personalitatea dirijorului Sergiu Celibidache a fost evocată la Iași, în perioada 7-9 mai, în cadrul mai multor evenimente culturale. Primul, desfășurat în 7 mai, la Colegiul Național, a fost dedicat elevilor, care l-au invitat la o întâlnire-dezbatere pe istoricul Stejărel Olaru, autorul volumului „Spațiul Celibidache”, considerat cea mai atent documentată și complexă biografie a muzicianului. Cartea a fost lansată în 9 mai, la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași, alături de autor fiind prezenți diplomatul Emil Hurezeanu, criticul literar Bogdan Crețu, profesor la Facultatea de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, și Daniel Șandru, președintele IICCMER. De asemenea, în 8 mai, la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” (UMF), Stejărel Olaru a susținut o conferință despre biografia artistului.
Se vorbește mult despre parohiile din diasporă. Este firesc. Pe vremuri, oamenii se duceau la autogară, se urcau în autobuze și plecau la oraș. Lăsau în urmă tot ce le era mai drag: viața lor, visurile,
Mănăstirea Samurcăşeşti din comuna Ciorogârla, judeţul Ilfov
În 1994, locuitorii cartierului bucureștean Titan s-au bucurat din toată inima când s-a ridicat, la intersecția străzilor Soldat Stelian N. Mihale și Soldat Ghiță Ștefan, o bisericuță de lemn, căci era mare nevoie: sute de blocuri aveau până atunci un singur lăcaș de cult. În ziua sfințirii, pe cerul senin a apărut o cruce de nori, și apoi un curcubeu. A doua zi, ziarele au titrat „Miracolul din Balta Albă!”
Suntem în perioada Penticostarului, când Biserica ne îngăduie să consumăm pește în zilele de miercuri și vineri, ca o binecuvântare după nevoința din post, încheiat recent. Dorind să găsim o sursă de
Icoane O Marie și-o Ioană Vindecare-mi sunt și rană. Împărțit sunt pe din două Ca să-mi fie amândouă Mamele ce mă născură Fără ochi și fără gură Înadins să nu știu care E cea mică
Sosirea Călătorului Azi, Ți-am gătit odaie curată, Ți-am gătit masă cu bucate aburinde, Ți-am gătit pat odihnitor, În mine. Neștiut ai sosit, Nevăzut ai pătruns, Cu pas tiptil, În
Gândul de a redacta un articol despre prietenie a plecat de la două realități cotidiene diametral opuse: pe de o parte, exemplul minunat al prieteniilor creștine, frumoase și curate, pe care ni-l oferă semenii sin
Primăvară frumoasă Stoluri după stoluri din aripi grele bătând, Păsările se-ntorc iarăși la noi acasă. Priveliști din alte țări în ochi aducând, Doamne Iisuse Hristoase, primăvară
simt cum Te apropii după sunetul ierbii care sărută urmele paşilor nevăzuţi după liniştea sălciilor neputincioase cerul ca o pâine se frânge de prea multă lumină în mijlocul
În Postul Adormirii Maicii Domnului, mai mulţi credincioşi din Parohia Ortodoxă Năsăud I, însoţiţi de pr. Florin Rusu, au organizat, vineri, 8 august, un pelerinaj la Mănăstirea Nicula, judeţul
Tabăra de pictură de la Pătrângeni, care a avut loc în perioada 1-10 august, a avut ca temă „Buna Vestire, (ca) moment fundamental în istoria omenirii“. Şcoala de vară este rodul
Începând cu praznicul Schimbării la Faţă a Domnului, în cadrul Centrului cultural-catehetic „Sfântul Ioan Botezătorul“, ce activează pe lângă Parohia Tolstoi din
Parohia „Naşterea Domnului“ din Cluj-Napoca, păstorită de părintele Nicolae Buda a continuat şi în acest an proiectul „Să înmulţim iubirea!“, prin care sunt cinstiţi
Copii şi tineri din Parohia Husasău de Criş, Protopopiatul Oradea, cu vârste cuprinse între 8 şi 18 ani, au participat, la Mănăstirea Izbuc dinjudeţul Bihor, la Tabăra de creaţie religioasă
Voievodul Mihai Viteazul a fost comemorat sâmbătă, 9 august, la Mănăstirea „Mihai Vodă“ din Turda, cu ocazia împlinirii a 413 ani de la trecerea sa la cele veşnice.
În Duminica a 9-a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va sluji în Parohia Vâlcica - Tătăruşi, Protopopiatul Paşcani,
Asociaţia „Mereu tineri“ din Suceava, în colaborare cu Parohia „Acoperământul Maicii Domnului“ din Suceava, organizează în această lună Şcoala de vară, în cadrul
În Parohia Poiana din Protopopiatul Hârlău, judeţul Iaşi, a debutat ieri, 8 august 2014, Tabăra de creaţie religioasă „Lumină şi culoare“, ediţia a VI-a. În cadrul acestei tabere su
De două decenii, comunitatea din Taşca îşi sărbătoreşte identitatea şi valorile în ziua prăznuirii Schimbării la Faţă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. În biserica Parohiei Secu -
„Bucuria credinţei“ a reînflorit în „poiana prieteniei“ de la Nemţişor în perioada 4-9 august 2014, pentru a doua serie de copii de preoţi. Tabăra, care s-a desfăşurat cu
Sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului a fost prilej de bucurie pentru sute de credincioşi din judeţul Bacău, care au participat la hramul Mănăstirii Berzunţi. Sfânta Liturghie a fost
Protopopiatul Hârlău organizează, începând de ieri, 7 august 2014, Tabăra de creaţie religioasă „Sfântul Apostol Luca“, ediţia a XV-a. De dimineaţă, copiii s-au adunat
Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit miercuri, 6 august 2014, Sfânta Liturghie la Mănăstirea
Preasfinţitul Părinte Episcop Corneliu a săvârşit miercuri, 6 august 2014, Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Schimbarea la Faţă“ - Dobrina din Huşi. Cu acest prilej, corul Catedralei
Moment istoric de mare importanţă pentru locuitorii comunei Tătăruşi, unde duminică, 10 august 2014, Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din satul Vâlcica va primi
Bucuria de a fi alături de Sfânta Teodora de la Sihla în ziua prăznuirii ei, dar şi dorinţa de a se ruga la mormintele marilor duhovnici Ilie Cleopa, Ioanichie Bălan şi Paisie Olaru i-au determinat pe
Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor, prin serviciile sociale acreditate, a desfăşurat, în luna iulie a anului 2014, 68 de activităţi sociale, în cadrul cărora au fost oferite ajutoare materiale şi fi
Apreciem întrunirea celei de-a 19-a Adunări Generale a organizaţiei ortodoxe de tineret Syndesmos la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi“ de la Mănăstirea Neamţ,
Sectorul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureştilor anunţă scoaterea la concurs a următoarelor posturi clericale vacante în parohiile din cadrul eparhiei: preot la Parohia „Sfântul
Administraţia Patriarhală, în urma hotărârii Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc din data de 3 iulie 2014, scoate la concurs un post temporar vacant de inspector resurse umane, din cadrul
Parohia Vânători, Protopopiatul Vânju Mare, judeţul Mehedinţi, de categoria a III-a rural, organizează în data de 17 august 2014, de la ora 12:00, licitaţie pentru atribuirea lucrărilor de
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, va avea loc sâmbătă, 16 august, la Teatrul de vară din Arad, un concert de muzică bisericească închinat
Campania umanitară „Solidari cu familiile sinistrate din Oltenia!“ organizată de Patriarhia Română şi Televiziunea Română continuă până la 14 august. Credincioşii care vor să fie al
Duminica a 6-a după Paşti (Vindecarea orbului din naştere) Ioan 9, 1-38 În vremea aceea, trecând Iisus, a văzut pe un om orb din naştere. Şi ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, cine a
„În vremea aceea, ridicându-Și Iisus ochii și văzând că mulțime mare vine la El, a zis către Filip: De unde vom cumpăra pâine ca să mănânce aceștia? Iar aceasta o zicea ca să-l încerce, că El știa ce
În zilele acelea, Barnaba și Saul, după ce au îndeplinit slujba lor, s-au întors de la Ierusalim la Antiohia, luând cu ei pe Ioan, cel numit Marcu. Și erau în Biserica din Antiohia proroci și învățători:
Sfânta Muceniţă Glicheria (†138) „a trăit în zilele împăratului roman Antonin Piul (138-161) şi a guvernatorului Savin, care stăpânea în Grecia”. Ea era creştină din Traianopole, cetate a Traciei.
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 100-101 „Cuviosul Dionisie Sihastrul a fost unul din sihaștrii cei mai renumiți de la Sihăstria
În strălucita perioadă postpascală care precede Înălțarea Domnului, în Duminica numită a orbului, Biserica ne supune atenției, prin intermediul fragmentului din capitolul 9 al Evangheliei după Ioan,
Comentând cuvântul Sfântului Apostol Pavel, inspirat de Duhul Sfânt, adresat filipenilor, Fericitul Augustin (†430) scria în Comentariul său la Sfânta Evanghelie de la Ioan, 104 (la 17, 1), următoarele:
Așa numește Sfântul Ioan Gură de Aur minunile Mântuitorului nostru Iisus Hristos, săvârșite față de natură, față de oameni și față de Sine Însuși. „O negrăită mare de minuni” ar putea fi


