Salvamontiştii vin cu recomandări pentru turiştii care practică activităţi montane în această perioadă de tranziţie dintre toamnă şi iarnă, îndemnându-i să fie atenţi la starea vremii şi la echipament.
Salvamontiştii vin cu recomandări pentru turiştii care practică activităţi montane în această perioadă de tranziţie dintre toamnă şi iarnă, îndemnându-i să fie atenţi la starea vremii şi la echipament.
Guvernul a aprobat, la sfârşitul săptămânii trecute, prima rectificare bugetară din 2026. Fondurile suplimentare au fost direcționate în special către sectorul medical, plata pensiilor şi serviciilor sociale,
Persoanele care au împlinit vârsta de pensionare și doresc să încheie anumite acte juridice pot beneficia de asistenţă şi consiliere juridică gratuită din partea Autorității Tutelare a Primăriei
Pensionarii din județele Bistrița-Năsăud, Covasna, Harghita și Ialomița care încasează drepturile bănești în cont bancar sau pe card vor primi, începând cu luna noiembrie, taloane noi, de culoare mov.
Primăria Municipiului Bucureşti a început de ieri amenajarea, în Piaţa Constituţiei, a Târgului de Crăciun, care va funcţiona în perioada 27 noiembrie - 27 decembrie. Autorităţile promit „o atmosferă de po
„Oare cine este Acesta, că poruncește și vânturilor și apei, și ascultă de El?” (Luca 8, 25) Ei, pescari deprinși cu stihiile repezi ale văzduhului, se cutremurau acum la vederea Lui simplă și atât de lin
Ministerul Educaţiei şi Cercetării se află în discuţii „foarte avansate” cu instituţii de învăţământ superior din toată ţara pentru cooptarea lor în derularea olimpiadelor şcolare naţionale.
Sprijinirea elevilor din comunităţile vulnerabile, recuperarea lacunelor de învăţare şi dezvoltarea educaţiei fizice şi a sportului ar trebui să fie prioritare, în demersul de îmbunătăţire a
Peste 36.000 de studenţi vor primi, în anul universitar 2026-2027, burse sociale printr-un proiect implementat de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie 2026, cea de-a V-a ediţie a ROBOFEST, cel mai mare eveniment dedicat roboticii din
La Cupola Palatului Braunstein din Iași va avea loc azi, 3 noiembrie 2026, începând cu ora 16:00, conferința „Osteneli cu dragoste pentru lumina Cuvântului. Aspecte privind arta și tehnica tiparului”,
Publicul ieșean va putea participa, în perioada 10-14 noiembrie 2026, la cea de-a treia ediție a Festivalului de film creștin „Quo Vadis”. Evenimentul este organizat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei,
Salonul Național de Artă Contemporană (SNAC) 2026, desfășurat în două spații expoziționale din București, o expoziție de acuarelă la Râmnicu Vâlcea, dar și două saloane internaționale la Brăila -
Compozitorul și academicianul Gheorghe Mustea va fi omagiat, la împlinirea a 75 de ani, printr-un turneu de muzică clasică organizat în opt localități din Republica Moldova. Celebrarea celor 75 de ani de viață
De Ziua Radioului Național, 1 noiembrie, la Muzeul Brăilei „Carol I”, vizitatorii mari și mici s-au putut bucura de mai multe activități dedicate acestei teme. În afară de atelierele radiofonice,
Unul dintre cele mai importante sisteme ale organismului nostru, de care depinde starea de bine fizică și psihică, este sistemul muscular. Format din peste 600 de mușchi scheletici, sistemul muscular reprezintă
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Franța se află în stare de șoc după tulburările din ultima perioadă. Oare Macron a subestimat nemulțumirea din țară? Politologul Jacob Ross vorbește despre acuzațiile aduse președintelui - și despre
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Inginerul Vasile Balcan este unul dintre cei mai cunoscuți fermieri și antreprenori din agrobusinessul românesc, care activează pe raza județului Neamț, la Roman. Pe lângă sectorul vegetal pe care l-a dezvoltat
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
În viața duhovnicească a binecredinciosului popor român, pelerinajele la Locurile Sfinte au reprezentat dintotdeauna o expresie a credinței ortodoxe, manifestată prin rugăciune, evlavie, compasiune față de aproapele, dar mai ales o mărturisire a întâlnirii cu Dumnezeu, potrivit cuvintelor Domnului Iisus Hristos: „Întoarce-te la casa ta și spune cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu” (Luca 8, 39). Între acestea, pelerinajul desfășurat de peste două veacuri și jumătate în capitala României, cu prilejul hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, ocupă un loc deosebit atât prin istoria și tradiția sa, cât și prin amploarea pelerinilor din toate colțurile lumii veniți să mărturisească împreună cu Prorocul David: „cât de minunat este Dumnezeu întru sfinții Lui” (Psalmul 67, 36).
Pelerinajul la moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, reprezintă pentru numeroși credincioși un prilej de rugăciune, mulțumire și întărire în credință. În zilele dedicate să
Volum migălit, Scris „întru neuitare” - Gânduri ofrandă. * Cartea cuprinde Teme de meditații, Itinerare... * Smerită lucrare Invită, printre rânduri, Și alți
Icoane medievale, broderii liturgice de o rară valoare artistică și artefacte preistorice s-au întâlnit, până la sfârșitul lunii octombrie, în Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași, în cadrul
Rugăciunea Călugării tăiați în rugăciune tresar acum în stratul de cărbune, se răsucesc în vorbele străbune, parcă ar vrea, prin noi, să se răzbune. ...Călugării tăiați în
Visez că am devenit un psalm Pitită într-o strană, visez că vocea mea s-a făcut atât de melodioasă încât o întrece pe cea a cântăreților și a imnografilor, că am devenit un psalm dintr-o
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, s-a aflat duminică, 5 octombrie, la Mănăstirea „Sfânta Maria“-Techirghiol, stavropighie patriarhală. Cu
Parohia Ştefăneştii de Sus din Protopopiatul Ilfov Nord a îmbrăcat duminica aceasta haine de sărbătoare. Biserica parohială a fost înnoită odată cu slujba de sfinţire a picturii, săvârşită
Preasfinţitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei şi Portugaliei, s-a aflat sâmbătă, 4 octombrie, la Parohia Ortodoxă Română „Sfinţii Trei Ierarhi“ din localitatea Se
Joi, 9 octombrie, de la ora 10:00, va avea loc la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti colocviul pentru pregătirea susţinerii gradului I clerical în sesiunea 2015, anunţă Sectorul
Muzeul Naţional Cotroceni organizează mâine, 7 octombrie 2014, de la ora 18:00, în Spaţiile Medievale, deschiderea oficială a expoziţiei permanente „Biserica Mănăstirii Cotroceni. Istorie,
Cu binecuvântarea Sanctităţii Sale Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, Sfânta Liturghie a fost săvârşită în limba română, săptămâna trecută, de sărbătoarea
Catedrala „Sfântul Sava“ din Stockholm a Episcopiei Ortodoxe Sârbe din Scandinavia şi Marea Britanie a fost târnosită ieri, 5 octombrie 2014. Slujba de târnosire şi Sfânta
Racla cu moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia a fost adusă în pelerinaj în perioada 3-6 octombrie la parohia ortodoxă „Valea Cetăţii“ din Braşov, Arhiepiscopia Sibiului. Delegaţia care a ad
La Editura „Cuvântul Vieţii“ a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei a apărut de curând, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, al
La Centrul Patriarhiei Ecumenice de la Chambésy, Elveţia, a avut loc în perioada 29 septembrie - 4 octombrie întrunirea Comitetului Interortodox Special pentru pregătirea Sfântului şi Marelui
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a efectuat la sfârşitul săptămânii trecute o vizită pastorală în Arhiepiscopia Sibiului şi a oferit ardelenilor un dar du
În perioada 3-5 octombrie la Sarmizegetusa, în Ţara Haţegului, s-a desfăşurat cea de-a cincea ediţie a proiectului „Credinţă şi istorie pentru toţi“, derulat de Episcopia Caransebeşului
Vineri, 3 octombrie, la sediul Centrului eparhial din Timişoara a fost organizată o nouă sesiune a examenului de capacitate preoţească pentru licenţiaţii în teologie pastorală care doresc să se
Mănăstirea Vişina, din judeţul Gorj, a îmbrăcat sâmbătă, 4 octombrie, haina de praznic. În mijlocul obştii monahale de la intrarea în Defileul Jiului a fost prezent
Editura „Mitropolia Olteniei“ şi-a îmbogăţit colecţia publicistică printr-o nouă apariţie valoroasă, intitulată sugestiv „Teologie şi slujire pastorală în viaţa şi opera
Parohia Ortodoxă Română „Naşterea Domnului“, din cartierul clujean Gheorgheni, păstorită de părintele Nicolae Buda şi-a deschis şi în acest an şcolar porţile pentru activităţile
La Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului“ din judeţul Cluj a avut loc sâmbătă, 4 octombrie, a V-a ediţie a „Colocviilor de la Nicula“. Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul
Sute de credincioşi din Ţara Bârsei au venit la sfârşitul săptămânii trecute la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Braşov, unde o delegaţie condusă de
Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, în colaborare cu Opera Naţională Română din Cluj-Napoca, organizează mâine, 5 octombrie, o gală de binefacere pentru Centrul de Îngrijiri
IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat slujba de binecuvântare a noului sediu al Asociaţiei tinerilor „Sfinţii Martiri Năsăudeni“, sub
În Parohia Humosu din Protopopiatul Paşcani a fost organizată marţi, 30 septembrie 2014, o seară de rugăciune. Cu acest prilej, a fost săvârşită Taina Sfântului Maslu de către preoţii din
În Duminica a 19-a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va sfinţi Schitul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ - Mitocul Dragomirnei,
Profesorii şi elevii Colegiului „Mihai Eminescu“ din Bacău au participat miercuri, 1 octombrie 2014, la o întâlnire cultural-duhovnicească pe tema dialogului dintre „Religie şi
Prima etapă a campaniei „Poveştile copilăriei“, derulată de Şcoala „Varlaam Mitropolitul“ şi Grădiniţa „Buna Vestire“, a ajuns la final. Peste 1.000 de cărţi, strânse
Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil și al tuturor cereștilor puteri (Luca 10, 16-21) „Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine; iar cine se
„În vremea aceea, fiind Iisus într-un loc și rugându-se, când a încetat, unul dintre ucenicii Lui I-a zis: Doamne, învață-ne să ne rugăm, cum a învățat și Ioan pe ucenicii lui. Și le-a zis: Când vă ru
Fraților, voi v-ați făcut următori ai noștri și ai Domnului, primind cuvântul cu bucuria Duhului Sfânt, deși ați avut multe necazuri. Așa încât v-ați făcut pildă tuturor celor ce cred din Macedonia și di
Sfinții Sfinţiți Mucenici Achepsima, Iosif şi Aitala (†376) au fost contemporani cu împăratul Constantin cel Mare (306-337) şi regele Persiei, Sapor al II-lea (309-379). Sfântul Achepsima avea vârsta de 80 de
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 421-422 „Pe când stătea la singurătate în pădurile Nechitului, (arhimandritul Irinarh Rosetti) se
Când ne gândim la sfințenie, ne imaginăm adesea o existență retrasă din lume, departe de tumultul vieții cotidiene și de grijile care ne consumă timpul. Viața Sfântului Ierarh Nectarie de Eghina ne
Marile praznice ale sfinților reprezintă momente de mare bucurie și trăire creștinească, întrucât, cinstindu-i cu evlavie pe sfinți, într-un anume fel, ajungem să ne și împărtășim din sfințenia lor. În
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


