Salvamontiştii vin cu recomandări pentru turiştii care practică activităţi montane în această perioadă de tranziţie dintre toamnă şi iarnă, îndemnându-i să fie atenţi la starea vremii şi la echipament.
Salvamontiştii vin cu recomandări pentru turiştii care practică activităţi montane în această perioadă de tranziţie dintre toamnă şi iarnă, îndemnându-i să fie atenţi la starea vremii şi la echipament.
Guvernul a aprobat, la sfârşitul săptămânii trecute, prima rectificare bugetară din 2026. Fondurile suplimentare au fost direcționate în special către sectorul medical, plata pensiilor şi serviciilor sociale,
Persoanele care au împlinit vârsta de pensionare și doresc să încheie anumite acte juridice pot beneficia de asistenţă şi consiliere juridică gratuită din partea Autorității Tutelare a Primăriei
Pensionarii din județele Bistrița-Năsăud, Covasna, Harghita și Ialomița care încasează drepturile bănești în cont bancar sau pe card vor primi, începând cu luna noiembrie, taloane noi, de culoare mov.
Primăria Municipiului Bucureşti a început de ieri amenajarea, în Piaţa Constituţiei, a Târgului de Crăciun, care va funcţiona în perioada 27 noiembrie - 27 decembrie. Autorităţile promit „o atmosferă de po
„Oare cine este Acesta, că poruncește și vânturilor și apei, și ascultă de El?” (Luca 8, 25) Ei, pescari deprinși cu stihiile repezi ale văzduhului, se cutremurau acum la vederea Lui simplă și atât de lin
Ministerul Educaţiei şi Cercetării se află în discuţii „foarte avansate” cu instituţii de învăţământ superior din toată ţara pentru cooptarea lor în derularea olimpiadelor şcolare naţionale.
Sprijinirea elevilor din comunităţile vulnerabile, recuperarea lacunelor de învăţare şi dezvoltarea educaţiei fizice şi a sportului ar trebui să fie prioritare, în demersul de îmbunătăţire a
Peste 36.000 de studenţi vor primi, în anul universitar 2026-2027, burse sociale printr-un proiect implementat de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie 2026, cea de-a V-a ediţie a ROBOFEST, cel mai mare eveniment dedicat roboticii din
La Cupola Palatului Braunstein din Iași va avea loc azi, 3 noiembrie 2026, începând cu ora 16:00, conferința „Osteneli cu dragoste pentru lumina Cuvântului. Aspecte privind arta și tehnica tiparului”,
Publicul ieșean va putea participa, în perioada 10-14 noiembrie 2026, la cea de-a treia ediție a Festivalului de film creștin „Quo Vadis”. Evenimentul este organizat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei,
Salonul Național de Artă Contemporană (SNAC) 2026, desfășurat în două spații expoziționale din București, o expoziție de acuarelă la Râmnicu Vâlcea, dar și două saloane internaționale la Brăila -
Compozitorul și academicianul Gheorghe Mustea va fi omagiat, la împlinirea a 75 de ani, printr-un turneu de muzică clasică organizat în opt localități din Republica Moldova. Celebrarea celor 75 de ani de viață
De Ziua Radioului Național, 1 noiembrie, la Muzeul Brăilei „Carol I”, vizitatorii mari și mici s-au putut bucura de mai multe activități dedicate acestei teme. În afară de atelierele radiofonice,
Unul dintre cele mai importante sisteme ale organismului nostru, de care depinde starea de bine fizică și psihică, este sistemul muscular. Format din peste 600 de mușchi scheletici, sistemul muscular reprezintă
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Franța se află în stare de șoc după tulburările din ultima perioadă. Oare Macron a subestimat nemulțumirea din țară? Politologul Jacob Ross vorbește despre acuzațiile aduse președintelui - și despre
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Inginerul Vasile Balcan este unul dintre cei mai cunoscuți fermieri și antreprenori din agrobusinessul românesc, care activează pe raza județului Neamț, la Roman. Pe lângă sectorul vegetal pe care l-a dezvoltat
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
În viața duhovnicească a binecredinciosului popor român, pelerinajele la Locurile Sfinte au reprezentat dintotdeauna o expresie a credinței ortodoxe, manifestată prin rugăciune, evlavie, compasiune față de aproapele, dar mai ales o mărturisire a întâlnirii cu Dumnezeu, potrivit cuvintelor Domnului Iisus Hristos: „Întoarce-te la casa ta și spune cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu” (Luca 8, 39). Între acestea, pelerinajul desfășurat de peste două veacuri și jumătate în capitala României, cu prilejul hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, ocupă un loc deosebit atât prin istoria și tradiția sa, cât și prin amploarea pelerinilor din toate colțurile lumii veniți să mărturisească împreună cu Prorocul David: „cât de minunat este Dumnezeu întru sfinții Lui” (Psalmul 67, 36).
Pelerinajul la moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, reprezintă pentru numeroși credincioși un prilej de rugăciune, mulțumire și întărire în credință. În zilele dedicate să
Volum migălit, Scris „întru neuitare” - Gânduri ofrandă. * Cartea cuprinde Teme de meditații, Itinerare... * Smerită lucrare Invită, printre rânduri, Și alți
Icoane medievale, broderii liturgice de o rară valoare artistică și artefacte preistorice s-au întâlnit, până la sfârșitul lunii octombrie, în Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași, în cadrul
Rugăciunea Călugării tăiați în rugăciune tresar acum în stratul de cărbune, se răsucesc în vorbele străbune, parcă ar vrea, prin noi, să se răzbune. ...Călugării tăiați în
Visez că am devenit un psalm Pitită într-o strană, visez că vocea mea s-a făcut atât de melodioasă încât o întrece pe cea a cântăreților și a imnografilor, că am devenit un psalm dintr-o
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Sfântul Voievod Ştefan cel Mare este cinstit astăzi în mod deosebit la Mănăstirea Putna, sute de credincioşi, ierarhi, zeci de preoţi, dar şi personalităţi din întreaga ţară venind să se
Ziua de 30 iunie 2014 va rămâne în memoria Mănăstirii Vorona din judeţul Botoşani. Stavrofora Teofana Scântei, stareţa aşezării monahale, a împlinit 80 de ani de viaţă. Slujba Sfintei Li
Peste 35 de coruri din România şi din Republica Moldova, dar şi din Ucraina, Bulgaria, Guineea Ecuatorială vor transforma Iaşul într-o adevărată scenă a muzicii religioase, folclorice şi culte.
Duminică, 29 iunie, în mai multe parohii din Arhiepiscopia Aradului au avut loc întruniri ale preoţilor din cercurile pastorale. În Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” a Parohiei
Parohia „Adormirea Maicii Domnului“ si „Sfântul Mucenic Corneliu Sutasul“ - Balta Albă din Protoieria Sector III Capitală, în colaborare cu Agenţia de Pelerinaj Basilica
Cu prilejul hramului, Parohia „Sfântul Pantelimon“-Foişorul de Foc, din Protopopiatul Sector 2 Capitală, va organiza sâmbătă, 26 iulie, după slujba Vecerniei, cu binecuvântarea
Corul de cameră „Krysostomos“ din Finlanda susţine astăzi, 3 iulie, ora 19:00, un concert de muzică ortodoxă contemporană la biserica Parohiei „Adormirea Maicii Domnului“-Pitar Moş din
Ierarhi, preoţi şi delegaţi ai organizaţiilor AROLA (Asociaţia Auxiliară Ortodoxă Română a Doamnelor) şi ROYA (Tinerii Ortodocşi Români din America) participă în perioada 3-6 iulie, la
Misiunea Socială „Diaconia“ a Mitropoliei Basarabiei organizează, în cadrul proiectului „Copii cu viitor - un viitor pentru copii“, o tabără de vară în satul Cania, raionul
Absolvenţii promoţiei 2014 a Facultăţii de Teologie şi Ştiinţele Educaţiei din cadrul Universităţii Valahia din Târgovişte au depus marţi, 1 iulie, jurământul de credinţă. Ceremonia depunerii
Românii ortodocşi l-au sărbătorit ieri, 2 iulie, pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare. La Mănăstirea Putna, din judeţul Suceava, acolo unde se află mormântul său, mii de credincioşi au venit
În prima zi a lunii iulie s-a desfăşurat examenul de disertaţie al absolvenţilor studiilor de masterat de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii „Aurel Vlaicu“ din Arad. Cei 68 de
Zilele trecute în comuna Zimandu Nou, judeţul Arad, s-a desfăşurat o activitate social-educativă şi sportiv-recreativă, organizată într-un cadrul natural deosebit, la care au participat mai
Absolvenţii Seminarului Teologic din Caransebeş, promoţia 1964-1969 au sărbătorit la 1 iulie, în străvechea Mănăstire Hodoş-Bodrog, din Arhiepiscopia Aradului, împlinirea a 45 de ani de la
Centrul social multifuncţional „Best Life“ pentru copiii dezavantajaţi social al Arhiepiscopiei Craiovei deschide o nouă sesiune a Şcolii de vară. Programul activităţilor din această perioadă
Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ a Parohiei Pietreni I din comuna Costeşti, judeţul Vâlcea, a găzduit luni, 30 iunie 2014, întâlnirea preoţilor din cadrul Cercului pastoral-misionar
Sfârşitul anului catehetic 2013-2014, a fost marcat în Parohia Cerâşa, Protopopiatul Şimleu Silvaniei, printr-un program susţinut de copiii cuprinşi în grupa catehetică, coordonaţi de
Copiii din Cluj-Napoca au posibilitatea de a participa în luna iulie la o şcoală de vară organizată la Parohia „Buna Vestire“ din cartierul Iris. Sub genericul „Copilărie
Credincioşii din Parohia Ilva Mică, Protopopiatul Năsăud, însoţiţi de parohul Iuliu Brici, au mers marţi, 1 iulie, într-un pelerinaj de o zi pe la mănăstirile Agapia, Văratec şi Neamţ. La
Sărbătoarea Soborului Sfinţilor 12 Apostoli a fost una deosebită anul acesta la mănăstirea maramureşeană de la Bârsana, care şi-a sărbătorit hramul. Tot cu acest prilej, au fost sărbătoriţi 20 de ani
La Craiova a fost lansat ieri, 1 iulie, noul proiect „Alege şcoala!“, pentru regiunea de dezvoltare Oltenia Sud-Vest. Proiectul va fi lansat şi în regiunea Nord-Vest, pe 7 iulie, la Cluj, şi
Gabriel Voinea are cinci ani şi jumătate. Deşi se află la vârsta copilăriei, nu se poate bucura pe deplin de această perioadă. Încă de la naştere a fost diagnosticat cu hipoacuzie neurosenzorială bi
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a primit ieri, 1 iulie, la Reşedinţa Patriarhală, o delegaţie a Bisericii Evanghelice Luterane din Bavaria, Germania. Delegaţia se află
Mai multe biserici şi capele de spital din întreaga ţară şi-au serbat ieri, 1 iulie, ocrotitorii: Sfinţii Mucenici doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, cei din Roma. La Tulcea, numeroşi credincioşi
Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil și al tuturor cereștilor puteri (Luca 10, 16-21) „Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine; iar cine se
„În vremea aceea, fiind Iisus într-un loc și rugându-se, când a încetat, unul dintre ucenicii Lui I-a zis: Doamne, învață-ne să ne rugăm, cum a învățat și Ioan pe ucenicii lui. Și le-a zis: Când vă ru
Fraților, voi v-ați făcut următori ai noștri și ai Domnului, primind cuvântul cu bucuria Duhului Sfânt, deși ați avut multe necazuri. Așa încât v-ați făcut pildă tuturor celor ce cred din Macedonia și di
Sfinții Sfinţiți Mucenici Achepsima, Iosif şi Aitala (†376) au fost contemporani cu împăratul Constantin cel Mare (306-337) şi regele Persiei, Sapor al II-lea (309-379). Sfântul Achepsima avea vârsta de 80 de
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 421-422 „Pe când stătea la singurătate în pădurile Nechitului, (arhimandritul Irinarh Rosetti) se
Când ne gândim la sfințenie, ne imaginăm adesea o existență retrasă din lume, departe de tumultul vieții cotidiene și de grijile care ne consumă timpul. Viața Sfântului Ierarh Nectarie de Eghina ne
Marile praznice ale sfinților reprezintă momente de mare bucurie și trăire creștinească, întrucât, cinstindu-i cu evlavie pe sfinți, într-un anume fel, ajungem să ne și împărtășim din sfințenia lor. În
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


