Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit în Duminica dinaintea Crăciunului, a Sfinților Părinți după trup ai Domnului, 22 decembrie 2024, un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul
Troiţă ridicată în memoria donatorilor de viaţă
La Biserica „Sfinţii Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian“ din incinta Spitalului Clinic Fundeni, un sobor de preoţi a sfinţit ieri, 16 iulie, o troiţă ridicată în memoria donatorilor de organe trecuţi la Domnul, din iniţiativa Asociaţiei Transplantaţilor din România (ATR) şi a Agenţiei Naţionale de Transplant (ANT).
La slujba de sfinţire a crucii au participat prof. dr. Dorel Săndesc, secretar de stat la Ministerul Sănătăţii, prof. dr. Radu Deac, director executiv al Agenţiei Naţionale de Transplant, Vasile Ciurchea, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări, Carmen Orban, manager general al Institutului Clinic Fundeni, coordonatori ai centrelor de transplant, personal medical şi membri ai familiilor donatorilor, donatori şi pacienţi aflaţi pe listele de aşteptare. „Ne bucurăm foarte mult că gândul de rugăciune al celor adunaţi astăzi aici este implementat în cadrul celui mai mare spital din România, un spital de importanţă naţională. Ne-am dorit această sfântă cruce, pentru că aici, în fiecare miercuri, cu ajutorul lui Dumnezeu, în incinta bisericii, vin pacienţii din spital şi familiile acestora, pentru a participa la slujba Tainei Sfântului Maslu. Sfânta cruce, care tocmai s-a sfinţit, este parte a altarului de vară al bisericii noastre cu hramul «Sfinţii Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian» şi reprezintă continuitatea rugăciunii din biserică în afara ei. E nevoie de rugăciune pentru cei care au demonstrat o modalitate de jertfire autentică şi filantropică, fapt care face din donatori martiri ai carităţii, martiri ai iubirii faţă de aproapele aflat în suferinţă“, a spus pr. Horia Prioteasa, coordonatorul preoţilor de spitale din Arhiepiscopia Bucureştilor şi slujitor al Bisericii „Sfinţii Cosma şi Damian“ din incinta Spitalului Clinic Fundeni.
După slujba de sfinţire, preoţii au săvârşit slujba Parastasului pentru toţi donatorii de organe trecuţi la Domnul, care prin actul lor au dat dovadă de eroism. „Este o mare bucurie pentru mine să particip la un astfel de eveniment luminos. Suntem martorii unui fenomen care ţine de ştiinţă şi ţine în egală măsură de miracol şi de dumnezeire. Emoţiile puternice pe care le trăiesc acum vin din experienţa mea profesională de medic anestezist reanimator şi acum îmi trec prin minte, fără să vreau, zeci de chipuri ale celor pe care îi comemorăm astăzi şi de îngrijirea cărora m-am ocupat până în acel moment de cotitură, incredibil de profund şi de tulburător, în care o inimă bătând este scoasă din pieptul unui om care este declarat mort. Prin transplant vedem clar că un om care este decedat transmite viaţă altuia şi, din această perspectivă, în mod evident medical, moartea e doar un proces. Ea nu este un punct final al vieţii, ci o poartă între viaţa de aici şi viaţa veşnică. Ca medic, lucrând în mediul acesta al transplantului şi al reanimării, îţi dai seama că este marcat de miracole. Minunile nu sunt doar în cărţi, ele se întâmplă şi în zilele noastre şi noi le vedem la reanimare, iar această minune a transplantului e una dintre cele mai evidente“, a spus prof. dr. Dorel Săndesc, secretar de stat la Ministerul Sănătăţii.