Valoarea coşului minim de consum pentru un trai decent pentru o familie cu doi adulţi şi doi copii a ajuns la 11.668 de lei pe lună în septembrie 2026, în creştere cu 298 de lei (2,6%) faţă de aceeaşi lună din
Valoarea coşului minim de consum pentru un trai decent pentru o familie cu doi adulţi şi doi copii a ajuns la 11.668 de lei pe lună în septembrie 2026, în creştere cu 298 de lei (2,6%) faţă de aceeaşi lună din
Autorităţile de la Bucureşti au întărit imediat paza la obiective şi platforme strategice, iar ministrul afacerilor externe, Dan Neculăescu, l-a convocat, marţi, pe ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti,
Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat, marţi, un proiect de hotărâre privind încheierea unui acord de înfrăţire între Bucureşti şi Kiev. În document este invocată voinţa celor două
Volumul cifrei de afaceri din serviciile prestate populaţiei a scăzut cu 8,4%, ca serie brută, în primele opt luni ale anului, comparativ cu perioada similară din 2025, pe fondul reducerii activităţilor de jocuri
Ministerul Finanţelor şi Ministerul Energiei au elaborat un proiect de hotărâre privind prelungirea situaţiei de criză pe piaţa ţiţeiului şi a produselor petroliere până la 31 ianuarie 2027, în vederea
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
Primăria Sibiu va aloca 800.000 de lei pentru amenajarea, la Muzeul ASTRA, a unui pavilion cu cinci sisteme tradiţionale de gătit, reprezentative pentru mai multe zone ale ţării. Pavilionul, cu structură şi
Galeria Madrigal din Bucureşti propune vizitatorilor, în 31 octombrie 2026, trei ore fără telefon, printre cărţi, artă şi muzică, altfel spus experienţa „Offline la Madrigal”. Evenimentul se doreşte a fi
La Palatul Culturii din Iași va fi inaugurată, pe 3 noiembrie, o expoziție inedită de picturi şi lucrări semnate de pictorul francez Henri Matisse, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX.
La Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București va avea loc joi, 29 octombrie 2026, o nouă dezbatere din seria „Întâlnirile de pe Victoriei 12”, la care vor participa doi istorici specializați î
În cadrul Festivalului de artă creștină Sacrum de la Iași, între zecile de evenimente culturale și artistice se află și expoziția „Iconari contemporani”, care mai poate fi vizitată până la 30
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
Pelerinajul la moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, reprezintă pentru numeroși credincioși un prilej de rugăciune, mulțumire și întărire în credință. În zilele dedicate să
În zilele de sărbătorire a hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice din Bucureşti, pe Colina Bucuriei se adună mii de credincioși și pelerini pentru a-l cinsti pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Capitalei. Acest eveniment de mare amploare este realizat și cu ajutorul Grupului de voluntari „Tineri în acțiune” al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Săptămâna aceasta, Iașiul a fost pentru al 14-lea an la rând un oraș cucerit de cărți și de iubitori ai cărților. Sute de scriitori și traducători au interacționat cu publicul în cele aproape 200 de
În aceste zile de sărbătoare, Colina Bucuriei se umple de rugăciune și de pașii miilor de pelerini veniți din toate colțurile țării pentru a aduce cinstire Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul
Volum migălit, Scris „întru neuitare” - Gânduri ofrandă. * Cartea cuprinde Teme de meditații, Itinerare... * Smerită lucrare Invită, printre rânduri, Și alți
Rugăciunea Călugării tăiați în rugăciune tresar acum în stratul de cărbune, se răsucesc în vorbele străbune, parcă ar vrea, prin noi, să se răzbune. ...Călugării tăiați în
Icoane medievale, broderii liturgice de o rară valoare artistică și artefacte preistorice s-au întâlnit, până la sfârșitul lunii octombrie, în Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași, în cadrul
Visez că am devenit un psalm Pitită într-o strană, visez că vocea mea s-a făcut atât de melodioasă încât o întrece pe cea a cântăreților și a imnografilor, că am devenit un psalm dintr-o
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Elevii bucureşteni au avut în lunile septembrie şi octombrie peste 1,4 milioane de absenţe, dintre care mai bine de 60% sunt nemotivate, liceeni din clasele a XI-a şi a XII-a fiind cei care au lipsit cel mai mult.
Tinerii cu vârsta cuprinsă între 16 şi 24 ani şi persoanele cu studii superioare folosesc internetul în proporţie de peste 90%, procentaj care scade pe măsură ce vârsta utilizatorilor creşte, potrivit datelor
Datinile şi obiceiurile satului de odinioară vor reînvia pentru câteva zile la Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti", cei care vor călca pragul instituţiei de cultură în perioada 9-11 decembrie fiind aşte
La Colegiul Naţional "Ana Aslan" din Timişoara s-a desfăşurat vineri, 9 decembrie, de la ora 10:00, proiectul "Gastronomie bănăţeană, între tradiţie şi actualitate", realizat în parteneriat cu Grupul Şcolar
Joi, 8 decembrie 2011, a fost inaugurată noua Secţie de Pediatrie a Spitalului Municipal Caransebeş. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa Preasfinţitului Lucian, Episcopul Caransebeşului. La eveniment au mai
Lucrarea "Valenţe creştine în gândirea lui Mircea Eliade", apărută la Editura "Mitropolia Olteniei", a primit joi, 8 decembrie, girul de calitate al specialiştilor. Cartea a fost lansată într-un cadru academic,
În Duminica a 28-a după Rusalii, a Pildei celor poftiţi la cină, Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, oficiază Sfânta Liturghie în Biserica "Sfântul Nicolae" din
ASCOR Sibiu a organizat joi, 8 decembrie, în Aula Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Andrei Şaguna", o seară de poezie şi muzică sub genericul "Întrebătoarele tristeţi". Actorii de la Teatrul "Radu Stanca" din
Născută în vremuri de restrişte, când omenirea era zguduită de cea de-a Doua Conflagraţie Mondială, Biserica "Sfântul Nicolae" din Sibiu este astăzi unul dintre cele mai frumoase lăcaşuri de cult din cetatea
Zeci de cadouri au fost împărţite marţi, 6 decembrie, elevilor de la Şcoala Specială "Maria Montessori" din Bacău, atât de studenţii, cât şi de profesorii Facultăţii de Litere, în colaborare cu Departamen
La Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă din localitatea Ştefan cel Mare, judeţul Neamţ, au început luni, 5 decembrie manifestările dedicate sărbătorilor de iarnă. La iniţiativa părintelui Nicolae
În Duminica a XXVIII- a după Rusalii, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va săvârşi Sfânta Liturghie în Biserica "Sfântul Ilie" din parohia
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Corneliu, Episcopul Huşilor, Centrul eparhial Huşi a editat Calendarul creştin ortodox pentru anul 2012. Potrivit siteului Episcopiei Huşilor, textul calendarului bisericesc este
Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) - filiala Iaşi a organizat joi, 8 decembrie, o nouă conferinţă, sub genericul "Naşterea lui Hristos - vremea bucuriei". Au susţinut prelegeri prof. univ.
În Mitropolia Moldovei şi Bucovinei vor fi organizate, în acest sfârşit de săptămână, mai multe concerte de colinde. Botoşănenii sunt aşteptaţi la Teatrul "Mihai Eminescu" la două astfel de evenimente care
Catedrala mitropolitană "Sfântul Spiridon-Nou", Paraclis patriarhal din Capitală, este zilele acestea în sărbătoare. Întrucât Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte luni, 12 decembrie, pe Sfântul Ierarh Spiridon,
Sinaxa stareţilor şi stareţelor din Arhiepiscopia Bucureştilor va avea loc miercuri, 14 decembrie, în Palatul Patriarhiei, după slujba Sfintei Liturghii. La întâlnirea convocată şi prezidată de Preafericitul
Protopopiatul Urziceni din Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor organizează duminică, 11 decembrie, două evenimente culturale deosebite. Începând cu ora 14:30, în foaierul Centrului Cultural Urziceni are loc
Arhimandritul Ignatie Trif, Arhiereu-vicar ales al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei, va fi hirotonit duminică, 11 decembrie, în Catedrala mitropolitană "Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil şi
Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi Români organizează duminică, 11 decembrie, marşul colindătorilor. "Întâlnirea va avea loc la ora 17:30, în Piaţa Romană, iar de la ora 18:00 vom pleca spre Piaţa
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a vizitat ieri noul sediu al Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei şi Biserica studenţească "Elisabeta Doamna" din spaţiul noului
Radio Trinitas a introdus recent în grila de programe trei emisiuni noi. Primele două, intitulate "Răspundem ascultătorilor" şi "Bucuria poveştilor", se adresează publicului de toate vârstele şi îşi propun
Protopopiatul Urziceni din Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor organizează duminică, 11 decembrie, două evenimente culturale deosebite. Începând cu ora 14:30, în foaierul Centrului Cultural Urziceni are loc
Arhimandritul Ignatie Trif, arhiereu vicar ales al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei va fi hirotonit duminică, 11 decembrie în Catedrala mitropolitană "Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil şi
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31 Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar
„În vremea aceea s-a apropiat de Iisus unul dintre ucenicii Săi și I-a zis: Învățătorule, am văzut pe unul care în numele Tău scoate demoni și l-am oprit, pentru că nu-Ți urmează împreună cu noi. Iar Ii
Fraților, stăruiți în rugăciune, priveghind în ea cu mulțumire, rugându-vă totodată și pentru noi, ca Dumnezeu să ne deschidă ușa cuvântului, spre a vesti taina lui Hristos, pentru care mă și găsesc
Sfânta Cuvioasă Muceniţă Anastasia Romana (†256) a trăit pe vremea împăraţilor persecutori ai creştinilor, Deciu (250-253) şi Valerian (253-260). În acele vremuri grele pentru creştini, „guvernator al
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 221-222 „Sfântul Mitropolit Varlaam (al Moldovei) l-a îndemnat pe Vasile Lupu să zidească și alte
Există drumuri pe care omul le străbate pentru a ajunge într-un loc și există drumuri pe care le începe pentru a se regăsi pe sine. Pelerinajul creștin le cuprinde pe amândouă, fiindcă pașii îndreptați
De peste două veacuri şi jumătate, ziua de 27 octombrie este pentru români momentul anual când îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui sfinte moaşte se află în
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


