Aproape 55% dintre angajați se simt obosiţi sau suprasolicitaţi zilnic sau de câteva ori pe săptămână, în timp ce peste 16% afirmă că se confruntă frecvent cu epuizare profesională (burnout) sau sunt
Aproape 55% dintre angajați se simt obosiţi sau suprasolicitaţi zilnic sau de câteva ori pe săptămână, în timp ce peste 16% afirmă că se confruntă frecvent cu epuizare profesională (burnout) sau sunt
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse este restricţionată temporar, în perioada 26‑29 octombrie, în fiecare zi între orele 9:00 şi 17:00, pentru efectuarea unor lucrări de construcţie şi montarea
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care stabileşte obligaţia purtării căştii de protecţie la deplasarea pe drumurile publice pentru toți conducătorii de trotinete electrice şi biciclete electrice,
Premierul Luca Niculescu s‑a aflat marţi la Chișinău, în prima sa vizită externă de la preluarea mandatului de prim‑ministru. Luca Niculescu a avut întrevederi cu omologul moldovean, Vasile Tofan, împreună
În perioada premergătoare reducerilor de Black Friday, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) îi sfătuiește pe consumatori să nu ia decizii de cumpărare sub presiunea mesajelor
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
La Palatul Culturii din Iași va fi inaugurată, pe 3 noiembrie, o expoziție inedită de picturi şi lucrări semnate de pictorul francez Henri Matisse, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX.
La Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București va avea loc joi, 29 octombrie 2026, o nouă dezbatere din seria „Întâlnirile de pe Victoriei 12”, la care vor participa doi istorici specializați î
În cadrul Festivalului de artă creștină Sacrum de la Iași, între zecile de evenimente culturale și artistice se află și expoziția „Iconari contemporani”, care mai poate fi vizitată până la 30
La Palatul Suțu - Muzeul Municipiului București va fi vernisată miercuri, 28 octombrie, la ora 18:00, expoziția internațională „Monede biblice - Banii în Vechiul și Noul Testament”. Aceasta propune o
La Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București a avut loc duminică vernisajul expoziției omagiale „Pavel Caba - O viață dedicată lemnului”, în cadrul Târgului de Sfântul Dumitru.
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
În zilele de sărbătorire a hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice din Bucureşti, pe Colina Bucuriei se adună mii de credincioși și pelerini pentru a-l cinsti pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Capitalei. Acest eveniment de mare amploare este realizat și cu ajutorul Grupului de voluntari „Tineri în acțiune” al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Săptămâna aceasta, Iașiul a fost pentru al 14-lea an la rând un oraș cucerit de cărți și de iubitori ai cărților. Sute de scriitori și traducători au interacționat cu publicul în cele aproape 200 de
În aceste zile de sărbătoare, Colina Bucuriei se umple de rugăciune și de pașii miilor de pelerini veniți din toate colțurile țării pentru a aduce cinstire Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Timişoarei a organizat în zilele de 4-5 mai simpozionul intitulat "Veniţi de luaţi bucurie, din învăţăturile părintelui Teofil", dedicat arhimandritului Teofil Părăian, unul
Sâmbătă, 7 mai, profesorii de religie din judeţul Dolj vor participa la lucrările simpozionului pe tema "Familia creştină între libertate şi sfinţenie, în ortodoxia misionară". Evenimentul, organizat cu
Casa de Cultură "Traian Demetrescu" din Craiova a găzduit miercuri, 4 mai, o expoziţie de pictură, realizată în colaborare cu Şcoala Specială "Sfântul Vasile", sub genericul "Bucuria Învierii în ochi de
În Arhiepiscopia Craiovei, faza pe eparhie a Concursului naţional de creaţie "Copilul în familie" şi-a desemnat finaliştii, ieri, 5 mai. În urma evaluării, comisia, condusă de părintele consilier cultural
Sectorul Social al Arhiepiscopiei Craiovei a organizat în perioada 2-5 mai, la Mănăstirea Tismana, cursul de formare cu tema "Comunicare". Activitatea a fost deschisă luni, 2 mai, în prezenţa Înalt
Începând de marţi, 3 mai, în sala de festivităţi a Complexului religios-cultural "Sfântul Antim Ivireanul" din incinta Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului au început activităţile desfăşurate în
În perioada 4-7 mai, în municipiul Baia Mare se desfăşoară Conferinţa internaţională privind intervenţia multisectorială în violenţa domestică şi incluziunea socială pe piaţa muncii a victimelor
Astăzi se împlinesc trei ani de când a avut loc, la Alba Iulia, inaugurarea Centrului Social de Urgenţă Alba din Gara CFR. Inaugurarea acestui proiect a reprezentat modernizarea şi extinderea Aşezământului
În sala de şedinţe a Protopopiatului Beiuş a avut loc miercuri, 4 mai, cu binecuvântarea Preasfinţitului Sofronie, Episcopul Oradiei, etapa pe protopopiat a concursului de creaţie "Copilul în familie", patronat
Astăzi debutează Simpozionul internaţional "Familie, filantropie şi etică socială - parteneriatul Stat - Biserică în asistenţa socială" la Alba Iulia. Simpozionul începe la ora 9:00 cu slujba de Te Deum
În perioada 14-15 mai, creştinii ortodocşi din Italia au posibilitatea de a merge într-un pelerinaj la moaştele Sfântului Ioan Casian. Pelerinajul va începe sâmbătă, 14 mai, la ora 20:00, la Biserica "Sf.
În perioada 30 aprilie - 17 iulie, la Kulturelles Forum, din localitatea germană Langenfeld, este deschisă publicului expoziţia "Fenster zum Himmel; Rumänisch-Orthodoxe Ikonenmalerei" ("Ferestre către cer -
Cu ocazia debutului Festivalului Internaţional al Păstoritului, Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, va oficia sâmbătă, 7 mai, o slujbă de Te Deum în localitatea Sarighiol de Deal, Protoieria Babadag. În ca
Preoţii ortodocşi români din Ungaria se vor întâlni sâmbătă, 7 mai, cu Preasfinţitul Siluan, Episcopul ortodox român al Ungariei, după cum ne informează Agenţia de ştiri BASILICA. Întâlnirea are loc cu oc
Biserica "Buna Vestire" din Giurgiu a găzduit ieri, 5 mai, cu binecuvântarea Preasfinţitului Ambrozie, Episcopul Giurgiului, un simpozion dedicat Sfântului Botez. În cadrul acestuia, pr. prof. dr. Marius Constantin
Biserica "Sfântul Nicolae" din Montreal va găzdui duminică, 8 mai, un concert al Orchestrei de muzică populară românească "Transilvania", care va interpreta o serie de piese muzicale pentru comunitatea românilor
În perioada pascală în care se află Biserica, Grupul de psalţi "Tronos" vesteşte bucuria Învierii Domnului printr-un CD numit "Ziua Învierii", cu cele mai frumoase cântări ale praznicului Sfintelor Paşti.
Festivalul oratoric "Sfântul Ioan Gură de Aur" şi-a desemnat finaliştii. Faza finală va avea loc în cursul zilei de mâine, la Mănăstirea "Sfânta Treime" - Strâmba Jiu, judeţul Gorj. Faza preliminară a
Înalt Preasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, a oficiat joi, 5 mai, un Te Deum la Grupul Şcolar "Samus" din
La Seminarul Teologic "Nifon Mitropolitul" se desfăşoară astăzi concursul "Copilul în familie" pentru elevii din Arhiepiscopia Bucureştilor. Câştigătorii acestei etape vor participa la faza finală a
Cu prilejul sărbătorilor pascale, Misiunea Socială "Diaconia" a Mitropoliei Basarabiei a organizat în perioada 4-24 aprilie 2011 campania socială "Masa Bucuriei". Scopul campaniei a fost ajutorarea bătrânilor
Preoţii ortodocşi români din Ungaria se vor întâlni sâmbătă, 7 mai, cu Preasfinţitul Siluan, Episcopul ortodox român al Ungariei, după cum ne informează Agenţia de ştiri BASILICA. Întâlnirea are loc cu oc
Biserica "Buna Vestire" din Giurgiu a găzduit astăzi un simpozion dedicat Sfântului Botez. În cadrul acestuia, pr. prof. dr. Marius Constantin Jică, directorul Seminarului Teologic "Teoctist Patriarhul" din
Biserica "Sfântul Nicolae" din Montreal va găzdui duminică, 8 mai, un concert al Orchestrei de Muzică Populară Românească "Transilvania", care va interpreta o serie de piese muzicale pentru comunitatea românilor
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31 Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Puneți în urechile voastre cuvintele acestea: Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor. Iar ei nu înțelegeau cuvântul acesta, căci era ascuns pentru ei, ca să nu-l
Fraților, orice ați face, cu cuvântul sau cu fapta, toate să le faceți în numele Domnului Iisus și prin El să mulțumiți lui Dumnezeu-Tatăl. Femeilor, supuneți-vă bărbaților voștri, precum se cuvine, în
Sfântul Ierarh Iachint, Mitropolitul Ţării Româneşti (†1372), s-a născut la sfârşitul veacului al XIII-lea. A urmat şcoli ale vremii, desăvârşindu-şi cunoaşterea teologică la Constantinopol. Aici a
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 82-83 „(Sfânta Muceniță Filofteia), această sfântă fecioară și mielușea iubită a lui Hristos era
Există drumuri pe care omul le străbate pentru a ajunge într-un loc și există drumuri pe care le începe pentru a se regăsi pe sine. Pelerinajul creștin le cuprinde pe amândouă, fiindcă pașii îndreptați
De peste două veacuri şi jumătate, ziua de 27 octombrie este pentru români momentul anual când îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui sfinte moaşte se află în
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


