Pe fondul volatilității prețului la cereale, al secetei şi al scumpirii energiei şi îngrăşămintelor, agricultura românească traversează o perioadă dificilă. În primele 6 luni, comparativ cu aceeași
Pe fondul volatilității prețului la cereale, al secetei şi al scumpirii energiei şi îngrăşămintelor, agricultura românească traversează o perioadă dificilă. În primele 6 luni, comparativ cu aceeași
Fermele de acvacultură aflate în exploatare activă, care practică acvacultură extensivă sau semi-intensivă în bazine de pământ sau lacuri de acumulare, pot aplica în cadrul unui apel deschis vineri, 24 iulie,
Câteva sute de oieri din întreaga ţară au protestat ieri, la București, în faţa sediilor Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor și Guvernului, solicitând salvarea
Valoarea producţiei ramurii agricole a crescut în 2025 cu 8,5% comparativ cu anul precedent, totalizând 115,7 miliarde de lei preţuri curente, faţă de 100,5 miliarde în 2024, potrivit Institutului Naţional de
Peste 17.000 de carnete de rentier agricol au fost vizate în perioada 1 martie - 28 iulie, fiind autorizaţi la plată aproape 12.000 de beneficiari, a informat Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru
Mai multe şcoli din judeţul Arad au fost nevoite să suplinească lipsa spaţiilor prin amenajarea unor săli de cursuri, laboratoare, biblioteci, săli pentru servit masa sau cabinete medicale în containere speciale
Zeci de copii din două comunităţi rurale din județul Buzău iau parte la programe gratuite de robotică şi arhitectură, prin intermediul unor Şcoli de Vară STEAM organizate de Fundaţia Comunitară Buzău, în pa
Peste jumătate (51,04%) dintre cei 31.623 de candidaţi participanți la titularizare au reuşit să ia peste 7, cu aproape 8% mai mulți decât anul trecut, iar 28 de candidaţi au obținut nota 10. Totodată,
România a obţinut trei medalii de bronz la Olimpiada Internaţională de Economie (OIE) 2026, desfăşurată la Shenzhen, China, cu participarea a 56 de echipe, potrivit Centrului Român pentru Excelenţă în
Peste 600 de elevi din ciclul primar au participat, în perioada februarie-iulie 2026, la proiectul de combatere a violenţei „Nu sunt un caz, sunt un exemplu pozitiv!”, implementat de Asociaţia pentru Dezvoltare Co
La sediul Memorialului Ipotești - Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” va avea loc, în 2 august 2026, începând cu ora 11:00, manifestarea culturală „Aripi colorate”. Potrivit informațiilor
La începutul acestei săptămâni s-au împlinit 70 de ani de când România a devenit stat membru al UNESCO, organizația care protejează patrimoniul cultural şi natural și susţine educaţia, cercetarea şi
Tabăra Internațională de Creație „Rezidența Tescani 2026” se va desfășura în perioada 1-7 august 2026, având ca obiectiv continuarea tradiției fondate de Ilie Boca și promovarea unei noi viziuni asupra
„Anotimpurile” lui Antonio Vivaldi, interpretate la chitară clasică, vor răsuna în zece spații culturale din țară, în interpretarea membrilor grupului Romanian Guitar Quartet, proaspăt înființat.
Galeria Arta din Câmpulung Muscel găzduiește, începând din 24 iulie 2026, expoziția de pictură ,,Visul culorilor. Artiști din Târgoviște”. Expun șase artiști plastici consacrați în arta românească
Viața contemporană se desfășoară într-un ritm alert, iar grijile, conflictele și presiunile zilnice au devenit aproape o normalitate. Mulți oameni trăiesc sub imperiul stresului, al nemulțumirii sau al
Un diagnostic de cancer nu mai este ceva rar întâlnit. Cu toții cunoaștem un vecin, un coleg, un prieten, pe cineva apropiat din familie sau, uneori, vorbim despre acest diagnostic la persoana întâi. Și nu e de mi
De fiecare dată când mergem la medic, facem analize sau urmăm un tratament, sunt generate informații despre sănătatea noastră. Acestea sunt folosite în primul rând pentru diagnostic și îngrijire, dar pot avea
Peste câteva zile, vom intra în Postul Adormirii Maicii Domnului - care începe anul acesta la 31 iulie, fiind zi de vineri (vinerea este zi de post pentru creştinii ortodocşi) şi se încheie în 14 august, un post
Tehnologia a devenit parte din viața de zi cu zi, iar pentru persoanele vârstnice poate reprezenta mai mult decât un instrument de comunicare. Folosită corect, aceasta poate contribui la menținerea autonomiei, la mo
Relația medic-pacient astăzi nu mai este una singulară, de moment, practic. Dacă vrem să ne ajutăm pacienții, trebuie să fim pregătiți să fim acolo, lângă ei, moment de moment, deci o relație mult mai
Familia reprezintă temelia societății și primul loc în care se formează credința, caracterul și valorile morale ale fiecărei generații. Într-o lume marcată de secularizare, individualism și numeroase
Inteligența artificială schimbă treptat educația și modul în care elevii învață. Schimbarea nu înseamnă doar eficiență și acces rapid la informație, ci presupune și grijă față de nevoile reale ale
Actriță, dramaturg, regizor artistic și profesor de actorie, Claudia Motea și-a dedicat cariera artei și educației, transformând teatrul într-un veritabil instrument de formare umană. De-a lungul anilor, a fost
Marilena Rotaru este unul dintre cei mai importanți jurnaliști și realizatori de televiziune din România, autoare a numeroase interviuri și documentare de referință, dedicate Regelui Mihai și unor mari
Biserica „Sf. Ioan Botezătorul“, sec. X Biserica „Hristos Pantocrator“, sec. XIII Biserica „Sf. Ștefan“, sec. XI-XIII Vechea Episcopie „Sf. Sofia“, sec.
Între proaspeții absolvenți ai masterului de Artă Sacră de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București am regăsit-o și pe pictorița Maria Bîzîc. Prezentă adesea, alături de alți artiști plastici, în lumea expozițiilor din ultimii 15 ani, de la spații precum Ateneul Român, Biblioteca Națională a României la simeze în cadrul unor muzee reprezentative din București și din țară, Maria își împlinește acum visul de a fi învățat cum se pictează cu adevărat o icoană bizantină.
Cu prilejul sărbătorii Tuturor Sfinților din 2010, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel arăta că „sfinţenia nu se trăieşte niciodată în izolare, în egoism, în autosuficienţă”. În lumina acestui adevăr se așază și lucrarea harică, discretă, a Sfântului Ioanichie cel Nou de la Muscel, care a fost sărbătorit la 26 iulie, în legendara mănăstire argeșeană Negru Vodă din Câmpulung Muscel, unde se află și moaștele sale. Recent am vizitat și noi acest așezământ și am purtat un dialog cu părintele arhimandrit Ieronim Gheorghiță, starețul mănăstirii, despre roadele duhovnicești ale acestei prezențe în viața obștii și a urbei.
Respirarea în tăcerea Schitului „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”-Valea Lupului, din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, care în 27 iulie își sărbătorește ocrotitorul, se preface în rugăciune. Adică într-o curățitoare revenire în sine, pe care Sfântul Vasile cel Mare o definește astfel: „Când mintea nu se risipește în lucrurile din afară și nu se împrăștie în lume prin simțuri, se întoarce în sine și se înalță cu gândul la Dumnezeu”. Acest adevăr l-am trăit și eu, pe Transfăgărășan, la 1.000 de metri deasupra mării, într-o întâlnire cu sfințenia și cu cei șase „călători prin nori” care se nevoiesc aici.
Dacă până mai ieri, când plecai pentru o zi din satele bănățene spre Timișoara, Făget sau spre Lugoj și spuneai că mergi la oraș, erai așteptat seara în sat să povestești ce ai mai auzit nou și ce mai
Într-o lume tot mai zgomotoasă, mai abruptă, arta oferă o poartă spre o altă lume, care cheamă la tihnă și frumos. În Sala de Artă Contemporană a Muzeului Golești, județul Argeș, poate fi vizitată
A rupe legătura cu timpul nu e totuna cu a rupe legătura cu Timpul. Diaristica şi memorialistica, genuri de frontieră, sunt lucrări de reconstituire a memoriei, de reînțelegere a faptelor, de filtrare a
Scena dimineții Scena dimineții pe care o completează chipul privitorului sub briza începutului de zi unde culorile par să respire iar desenele străzii privite din mai multe
Volumul de poezii „Un bărbat la graniță” (Editura Tribuna, 2025) semnat de poetul Alexandru Petria este o perfuzie de realism necesară în aceste vremuri tulburi în care „se doarme cu batista pe ochi”.
DUMNEZEU Oamenii bogați au făcut icoane, catapetezme-aurite și strane, însă Dumnezeu n-a venit în locul astfel îngrădit. Bogații stăteau groși, împovărați, și se uitau la sfinții frumos
„Aceşti trei mari dascăli ai lumii şi ierarhi sunt prăznuiţi astăzi laolaltă, pentru a arăta comuniunea dintre ei şi pentru a ne îndemna la unitatea Bisericii”, a evidenţiat Preafericitul Părinte Daniel,
Adunarea Generală a Casei de Ajutor Reciproc a Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei a avut loc luni, 29 ianuarie, la Biblioteca eparhială „Ghenadie Episcopul” din Buzău. Evenimentul a avut loc sub președinția
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu și-a sărbătorit marți, 30 ianuarie, hramul, Sfânta Liturghie fiind săvârșită de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Mitropolitul Ardealului.
Seminarul Teologic „Sfântul Apostol Andrei” din Galați a desfășurat în perioada premergătoare sărbătorii Sfinților Trei Ierarhi o serie de manifestări cultural-educaționale la care a participat și
Sfinții Trei Ierarhi, ocrotitorii învățământului teologic ortodox, au fost sărbătoriți ieri, 30 ianuarie, prin slujbe și evenimente cultural-artistice la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian
Mâine, începând cu ora 18:00, în Sala Mare a Centrului Cultural al Municipiului București (ARCUB) are loc spectacolul de teatru creștin „Urma pașilor Tăi...”, adaptat după jurnalul de călătorie în Țara
Parohia Ianca I din judeţul Brăila desfășoară, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, programul social-filantropic „Fii bucuria unui copil”. 15 copii cu
A doua ediție a campaniei „Prevenție și depistare a cancerului de col uterin”, derulată de Institutul Oncologic „Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu” și Patriarhia Română, a avut loc sâmbătă, 27 ianuarie,
În Duminica a 33-a după Rusalii (a Vameşului şi a Fariseului), ierarhii din Mitropolia Munteniei şi Dobrogei au săvârşit Sfânta Liturghie în catedrale chiriarhale şi în biserici de parohii şi le-au vorbit
Parohia „Sfântul Nicolae”-Urziceni, județul Ialomița, organizează licitaţie pentru atribuirea lucrărilor de pictură din nou în tehnica „frescă” la biserica parohială. Licitaţia va avea loc în data de
Parohiile Aninoasa, Verivoiești, Bezdead I și Moroieni Glod din Arhiepiscopia Târgoviștei au oferit joi, 25 ianuarie, Centrului social „Floarea Speranței” din Pucioasa produse igenico-sanitare și alimentare,
În perioada 23-28 ianuarie, elevii buzoieni și vrânceni care au participat la concursurile județene, organizate la finalul anului trecut: „Sfântul Andrei - Apostolul și ocrotitorul românilor”, în municipiul
Televiziunea TRINITAS TV a lansat vineri seara filmul documentar „Dinu Lipatti, muzică și geniu”. Acesta aduce în atenția publicului viața și opera marelui muzician român Dinu Lipatti, unul dintre cei mai
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a participat duminică, 28 ianuarie, la Sfânta Liturghie, săvârșită la Paraclisul „Sfântul Grigorie Luminătorul” din Reședința
Episcopia Ortodoxă Română a Italiei organizează în perioada 15 ianuarie - 25 august 2018 un concurs de creație literară dedicat omagierii limbii române, informează site-ul eparhiei. La concursul de creație
În al 181-lea an de existență, „cea mai veche școală medie din Buzău”, Seminarul Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul”, își sărbătorește hramul: „Sfinții Trei Ierarhi”, organizând tradiționala
Membrii Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureştilor s-au întrunit sâmbătă, 27 ianuarie, în ședință de lucru la Reședința Patriarhală. Lucrările au fost prezidate de Preafericitul Părinte Daniel,
Sectorul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Dunării de Jos anunţă vacantarea următoarelor posturi de preot, cu perioada de depunere a dosarelor 26 ianuarie – 3 februarie 2018: la transfer – la
Clericii din Protoieria Urlaţi s-au reunit joi în cerc pastoral la Mănăstirea Caraiman din Buşteni, informează basilica.ro. Invitatul special al întâlnirii a fost pr. conf. Constantin Necula de la
Radio TRINITAS desfășoară concursul de eseuri, proză și poezie intitulat „100 de ani în 1.000 de cuvinte”, astfel că, până la 1 mai, elevii de gimnaziu și de liceu din toată țara sunt invitați să
Parohia Mărcuța din Capitală a organizat joi, 25 ianuarie, o seară cultural-duhovnicească în cadrul căreia a omagiat Unirea Principatelor Române din 1859. A fost o seară dedicată copiilor, cu un program
Ultima întâlnire din cadrul Octavei de rugăciune din acest an a avut loc la Biserica Zlătari din București. În cuvântul de învățătură rostit, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar
Parohia „Sfântul Nicolae”-Urziceni, județul Ialomița, organizează licitaţie pentru atribuirea lucrărilor de pictură din nou în tehnica „frescă” la biserica parohială. Licitaţia va avea loc în data de
Editura Basilica a Patriarhiei Române a publicat recent lucrarea „Biserica Ortodoxă Română și Marea Unire”, lucrarea fiind prezentată și în cadrul sesiunii de comunicări de miercuri, 24 ianuarie, de la Palat
Duminica a 9-a după Rusalii (Umblarea pe mare - Potolirea furtunii) Matei 14, 22-34 În vremea aceea, Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui pe ţărmul celălalt, până ce va
„În vremea aceea a intrat Iisus în templu și a alungat pe toți cei ce vindeau și cumpărau în templu și a răsturnat mesele schimbătorilor de bani și scaunele celor care vindeau porumbei. Și a zis lor: Scris
Fraților, când vă adunați împreună, fiecare din voi are psalm, are învățătură, are descoperire, are limbă, are tălmăcire: toate spre zidire să se facă. Dacă grăiește cineva într-o limbă străină, s
Înainte-prăznuirea Scoaterii Sfintei Cruci. Această sărbătoare face parte dintr-o rânduială veche a Bisericii din Constantinopol, potrivit căreia, la 1 august, era scoasă în procesiune din paraclisul palatului
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 329 „Cuviosul Paisie (de la Neamț) avea și oarecare dar înaintevăzător. De multe ori vedea în vis o
John de Salisbury, unul dintre primii autori ai Renașterii engleze, nota aceste cuvinte: „A citi și a scrie ceva folositor reprezintă mijlocul cel mai bun de a te elibera de patimi și de a căpăta putere pentru a
Intrăm duhovnicește în Postul Adormirii Maicii Domnului, așa cum suntem și înțelegem, dar, mai ales, cum am dori să devenim, de față cu „Maica Vieții”, pe cale, în urcușurile și căderile omenești,
Optimismul rasei umane variază constant. Există perioade în care scopul spre care aspiră o parte a omenirii pare aproape la îndemâna căutătorilor dornici. Există perioade în care el pare îndepărtat și de nea


