Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Dr. habil. Ecaterina Balica, cercetătoare la Institutul de Sociologie al Academiei Române și coordonatoarea Observatorului Român pentru Analiza și Prevenirea Omorurilor din cadrul acestui institut, a elaborat pr
În pofida faptului că 2025 a fost un an agricol bun, patru companii din agricultură din 10 au probleme financiare, iar rata cea mai mare de insolvenţă este în zona de creştere a animalelor şi cultivării
Luni şi marţi, a avut loc la Luxemburg reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit (AgriFish) a miniștrilor agriculturii din cele 27 de state UE, unde s-au discutat teme de interes major pentru fermierii europeni,
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va dezvolta un portal unic destinat fermierilor, care va facilita accesul la informaţiile şi serviciile instituţiei şi va sprijini gestionarea
Peste 36.000 de studenţi vor primi, în anul universitar 2026-2027, burse sociale printr-un proiect implementat de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi
Sprijinirea elevilor din comunităţile vulnerabile, recuperarea lacunelor de învăţare şi dezvoltarea educaţiei fizice şi a sportului ar trebui să fie prioritare, în demersul de îmbunătăţire a
Ministerul Educaţiei şi Cercetării se află în discuţii „foarte avansate” cu instituţii de învăţământ superior din toată ţara pentru cooptarea lor în derularea olimpiadelor şcolare naţionale.
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie 2026, cea de-a V-a ediţie a ROBOFEST, cel mai mare eveniment dedicat roboticii din
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
O serie de evenimente se vor desfăşura, în perioada 2-6 noiembrie, la Iași, în cadrul programului Zilelor Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” (BCU). Vor avea loc lansări de carte, o întâlnire
Primăria Sibiu va aloca 800.000 de lei pentru amenajarea, la Muzeul ASTRA, a unui pavilion cu cinci sisteme tradiţionale de gătit, reprezentative pentru mai multe zone ale ţării. Pavilionul, cu structură şi
Galeria Madrigal din Bucureşti propune vizitatorilor, în 31 octombrie 2026, trei ore fără telefon, printre cărţi, artă şi muzică, altfel spus experienţa „Offline la Madrigal”. Evenimentul se doreşte a fi
La Palatul Culturii din Iași va fi inaugurată, pe 3 noiembrie, o expoziție inedită de picturi şi lucrări semnate de pictorul francez Henri Matisse, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX.
La Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București va avea loc joi, 29 octombrie 2026, o nouă dezbatere din seria „Întâlnirile de pe Victoriei 12”, la care vor participa doi istorici specializați î
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
Pelerinajul la moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, reprezintă pentru numeroși credincioși un prilej de rugăciune, mulțumire și întărire în credință. În zilele dedicate să
În zilele de sărbătorire a hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice din Bucureşti, pe Colina Bucuriei se adună mii de credincioși și pelerini pentru a-l cinsti pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Capitalei. Acest eveniment de mare amploare este realizat și cu ajutorul Grupului de voluntari „Tineri în acțiune” al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Săptămâna aceasta, Iașiul a fost pentru al 14-lea an la rând un oraș cucerit de cărți și de iubitori ai cărților. Sute de scriitori și traducători au interacționat cu publicul în cele aproape 200 de
Volum migălit, Scris „întru neuitare” - Gânduri ofrandă. * Cartea cuprinde Teme de meditații, Itinerare... * Smerită lucrare Invită, printre rânduri, Și alți
Rugăciunea Călugării tăiați în rugăciune tresar acum în stratul de cărbune, se răsucesc în vorbele străbune, parcă ar vrea, prin noi, să se răzbune. ...Călugării tăiați în
Icoane medievale, broderii liturgice de o rară valoare artistică și artefacte preistorice s-au întâlnit, până la sfârșitul lunii octombrie, în Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași, în cadrul
Visez că am devenit un psalm Pitită într-o strană, visez că vocea mea s-a făcut atât de melodioasă încât o întrece pe cea a cântăreților și a imnografilor, că am devenit un psalm dintr-o
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Protoieria Nicoreşti, județul Galați, a organizat mai multe activităţi cultural-educative, sportive, artistice şi gospodăreşti care au implicat în principal copiii și tinerii. Astfel, voluntarii Parohiei
Parohia Iancu Vechi - Mătăsari din Capitală a organizat de curând un pelerinaj în județele Constanța și Ialomița sub genericul „Istorie, cultură, tradiție și spiritualitate, pe urmele Sfântului Apostol
„Pedalăm pentru aproapele” este mottoul primei ediții a unei noi campanii inițiate de Parohia Pleașa, județul Prahova, cu sprijinul voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului. Beneficiarii
La Biserica „Acoperământul Maicii Domnului” - Titan, din Bucureşti, a avut loc miercuri, 6 iunie 2018, festivitatea de premiere a participanţilor la Concursul interdisciplinar „Sfinţii, prietenii copiilor”.
De cinci ani, Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale și de Nord desfășoară programul filantropic „Burse pentru copii săraci din Moldova”, prin intermediul căruia sunt susținuți la ora act
În Duminica a doua după Rusalii, numită și „a Sfinților Români”, 10 iunie, este și hramul mănăstirii din apropierea localității Galeșu, județul Constanța. Cu acest prilej, va avea loc procesiunea
Astăzi, 8 iunie 2018, de la ora 11:00, în Biblioteca „Arhiepiscopul Lucian Florea” a Centrului eparhial din Constanța, IPS Părinte Arhiepiscop Teodosie îi premiază pe câștigătorii celei de-a doua e
Proiectul sportiv „Campionii Bucuriei” al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului și-a desfășurat marți, 5 iunie, etapa finală. După cele șase etape locale organizate în fiecare protopopiat al
În ziua de joi, 7 iunie 2018, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit în audienţă o delegaţie a Comitetului Executiv al Comisiei de dialog între Vatican şi Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB). Din
Sectorul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureştilor anunţă scoaterea la concurs a următoarelor posturi neclericale vacante: responsabil cu protecția datelor cu caracter personal, Serviciul personal;
Luni, 11 iunie, Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Ierarh Luca, Arhiepiscopul Crimeei. Cu acest prilej, Biserica „Sfântul Nectarie” din Constanța (zona Medeea, str. Spiru Haret nr. 4 D), așezământ de
În perioada 7-11 iunie, pelerinii își îndreaptă pașii către Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din orașul Voluntari, județul Ilfov. Anul acesta, credincioșii au prilejul binecuvântat de a cinsti
Duminica Părinţilor şi a Copiilor a fost marcată în mod special și în Parohia Rotari din Protoieria Urlaţi, județul Prahova. Ziua Copilului, vineri, 1 iunie, a început cu slujba Acatistului Sfântului Cuvios
Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Vasile cel Mare” din Salamanca, Spania, a organizat duminică, 3 iunie, un spectacol de muzică populară și dansuri tradiționale românești. La organizarea acestui eveniment,
De Ziua Mondială a Mediului, marți, 5 iunie, elevi și profesori de la Seminarul Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul” din Buzău au vizitat fabricile de reciclare Green Group Buzău, cel mai mare parc integrat de
Parohia „Adormirea Maicii Domnului” - Ianca 2, Protoieria Făurei, județul Brăila, organizează licitație pentru atribuirea lucrărilor de pictură din nou în tehnica frescă, a bisericii parohiale, cat. I,
În Duminica Tuturor Sfinților, 3 iunie, a avut loc etapa finală a celei de-a 10-a ediții a Festivalului Bucuriei, eveniment dedicat tinerilor din cuprinsul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, care a avut loc în
Astăzi începe pelerinajul duhovnicesc la Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Voluntari, județul Ilfov. Sunt întâmpinate de cler și credincioși și apoi așezate spre închinare următoarele odoare
La Şcoala Postliceală Sanitară „Sfântul Ierarh Nectarie” din Bucureşti a avut loc marţi, 5 iunie, a doua ediţie a Conferinţei naţionale „Asistentul medical, coloana vertebrală a sistemului de
În preajma zilei de 1 iunie, voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului au organizat evenimente menite să aducă bucurie în sufletul copiilor. Joi, 31 mai, a avut loc ediţia cu numărul 50 a campaniei
În Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului se desfășoară în această perioadă conferințele pastoral-misionare având ca temă „2018 - Anul omagial al unității de credință și de neam”. Luni, 4 iunie, a
Sectorul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureştilor anunţă scoaterea la concurs a următoarelor posturi neclericale vacante: responsabil cu protecția datelor cu caracter personal, Serviciul personal;
Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” a Parohiei Vâlcele, Protopopiatul Hațeg, Eparhia Devei și Hunedoarei, județul Hunedoara, organizează în data de 14 iunie 2018, ora 10:00, licitație în
În Duminica Tuturor Sfinților, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală din municipiul Galați, în prezenţa a numeroşi
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31 Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar
„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Fraților, vă îmbrățișează Aristarh, cel întemnițat împreună cu mine, și Marcu, vărul lui Barnaba – în privința căruia ați primit porunci; de va veni la voi, primiți-l – asemenea și Isus, cel ce se
Sfântul Sfinţit Mc. Zenovie, Episcopul Ciliciei, şi sora sa, Zenovia (†285) erau din oraşul Egeea, din Cilicia (Asia Mică). Ei s-au născut în prima jumătate a secolului al III-lea după Hristos.
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 457-458 „Încă pe când era vicar, arhimandritul Andrei Șaguna și-a început activitatea de păstor,
Există drumuri pe care omul le străbate pentru a ajunge într-un loc și există drumuri pe care le începe pentru a se regăsi pe sine. Pelerinajul creștin le cuprinde pe amândouă, fiindcă pașii îndreptați
De peste două veacuri şi jumătate, ziua de 27 octombrie este pentru români momentul anual când îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui sfinte moaşte se află în
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


