Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri „Bucuria vacanţei” la Vălenii de Munte

„Bucuria vacanţei” la Vălenii de Munte

Galerie foto (4) Galerie foto (4) Știri
Un articol de: Ioan Bușagă - 04 August 2018

Aproape 150 de copii proveniți din familii defavorizate și cu rezultate bune la învățătură din Arhiepiscopia Bucureștilor, în mod special, dar și din alte eparhii din ţară participă în perioada 24 iunie - 1 septembrie la taberele gratuite de la Vălenii de Munte, judeţul Prahova. Proiectul social, intitulat „Bucuria vacanţei”, este derulat, pentru al 9-lea an consecutiv, de către Protoieria Vălenii de Munte a Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Ateliere de meșteșuguri populare, pelerinaje la diferite mănăstiri, activități culturale, de socializare, recreative și interactive sunt doar o parte din acțiunile la care participă în cadrul taberelor „Bucuria vacanței” aproape 150 de copii, proveniți din familii defavorizate, dar cu rezultate bune la învățătură, din Arhiepiscopia Bucureștilor, în mod special, și din alte eparhii din ţară. Organizată de-a lungul perioadei vacanței de vară de Protoieria Vălenii de Munte, în această tabără mai multe grupuri de copii sunt părtașe la bucuriile firești ale vârstei lor.

„Neîntrerupte de 9 ani, aceste tabere sunt o binecuvântare și mângâiere sufletească de la Dumnezeu pentru copiii sărmani și nevoiași, dar și pentru organizatori. Taberele gratuite reprezintă și o modalitate, poate mult așteptată, de petrecere a vacanței de vară, deoarece beneficiarii sunt în proporție de 90% copii proveniți din familii sărace, dar cu rezultate bune la învățătură. Pe parcursul timpului petrecut în tabără, copiii au un program diversificat în activități, urmărindu-se în general dezvoltarea lor spirituală și personală. Astfel, copiii vizitează mănăstirile din cuprinsul Protoieriei Vălenii de Munte, precum Crasna, Cheia, Suzana, Zamfira și Mălă­iești. Totodată, participă la ateliere meșteșugărești care au menirea de a trezi în sufletul lor bucuria continuării unor tradiții specifice românilor, precum prepararea pâinii, sau vor vedea cum se desfă­șoară viața la fermă și la stână. De asemenea, la ediția din acest an, copiii vizitează și Mănăstirea Caraiman, Castelul Peleș, Muzeele de Natură și Etnografie ale Văii Teleajenului, Muzeul Comemorativ «Nicolae Iorga», Salina Slănic și Așezământul social de la Valea Plopului”, a precizat pr. Mihail Peneș, protoiereu al Protopopiatului Vălenii de Munte.

La activitățile derulate în cadrul taberei „Bucuria vacanței” participă și 9 voluntari străini, participanți prin intermediul asociației studențești de voluntariat internațional AIESEC. În prezent, în cadrul taberei sunt copii și tineri, cu vârste cuprinse între 13 și 17 ani, din Republica Moldova, la care s-au adăugat tineri care au participat la marșul din­spre Alba Iulia spre Chișinău. „De curând, am avut un grup din Episcopia Sloboziei și Călărașilor, din localitatea Drăgănești. Fiind în Anul Centenarului Marii Uniri, la tabără sunt copii din Basarabia, întregind astfel bucuria comuniunii”, a mai spus pr. protoiereu Mihail Peneș.

Joi, 2 august, copiii au fost vizitați de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, care le-a oferit mai multe sfaturi duhovnicești. „Ne bucurăm de prezența voastră și, cu acest prilej, vă sfătuiesc să vorbiți cu Dumnezeu mai mult acum la tinerețe, căci vor trece anii, iar cea mai potrivită cale de a vorbi cu Dumnezeu este rugăciunea. De asemenea, vă îndemn să vorbiți între voi subiecte frumoase, edificatoare pentru vârsta la care vă aflați, fie că sunteți în tabără, la cursurile de la școală, fie că sunteți la diferite întâlniri cu prietenii. Sfântul Vasile cel Mare îi sfătuia pe tineri să fie asemenea albinelor, care rețin numai ceea ce este bun și folositor. De aceea, și dumneavoastră să fiți asemenea albinelor, deoarece mergeți în diferite locuri, întâlniți diferiți oameni, dar să rețineți numai ceea ce este folositor. Să legați prietenii frumoase, pentru că veți descoperi mai târziu că adevăratele prietenii se leagă de la vârstele copilăriei; să încercați să desco­periți, mergând în zona Prahova, o parte din frumusețile României Mari, pentru care și strămoșii dumneavoastră, și ai noștri s-au luptat în urmă cu 100 de ani. Sunt lucruri și locuri foarte frumoase pe care vă îndemn să le puneți la inimă și din nou îmi exprim bucuria pentru vizita dumneavoastră aici și nădăjduim că veți reveni”, a spus PS Părinte Timotei Prahoveanul.