Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Știri Pagini nemuritoare în cultura muzicală

Pagini nemuritoare în cultura muzicală

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Arhid. Prof. Adrian Dobreanu - 05 Aug, 2011

Anul 1890 marchează o cotitură în domeniul muzicii bisericeşti din Transilvania. În acest an, preotul şi profesorul Dimitrie Cunţan de la Sibiu publică la Viena "Cântările bisericeşti după melodiile celor opt glasuri". Cei mai mulţi dintre cântăreţii bisericeşti o cunosc, ea existând în majoritatea bisericilor, în diferite ediţii, chiar dacă raportarea strict solfegistică la ea este, cel mai adesea, relativă. Excepţiile de la acest "relativism" al raportării sunt cântăreţii care au o formaţie solfegistică mai sistematică - destul de puţini însă la număr. Aceştia sunt cei care se ţin foarte aproape de "litera" cărţii lui Cunţan.

Proiectul de publicare a acestei lucrări este mai vechi, din timpul păstoririi marelui mitropolit Andrei Şaguna. Acesta îl însărcinează pe Dimitrie Cunţan, în anul 1868, să culeagă şi să fixeze pe note, în cadrul muzicii liniare, cântările bisericeşti din cuprinsul Mitropoliei Ardealului. Munca ce a urmat a fost grea, iar deplasarea pentru culegerea cântărilor bisericeşti a fost adeseori întâmpinată de mari dificultăţi de ordin material.

Dimitrie Cunţan face parte din şcoala creată de muzicieni teologi cărturari cu o gândire inovatoare de tip renascentist, care au ştiut să preţuiască valoarea patrimonială excepţională a fondului muzical liturgic conservat pe cale orală timp de mai multe secole în practica liturgică a Bisericii Ortodoxe Române din Ardeal, Banat, Crişana, Maramureş şi Oaş.

În cartea publicată de prof. Dimitrie Cunţan, "Cântările bisericeşti după melodiile celor opt glasuri", un loc semnificativ îl ocupă şi secţiunea Podobiilor. (Secţiunea a doua). Astfel, el precizează în prefaţa cărţii: "cu o grupă importantă de cântări rămăsesem dator bisericii până la 1884. Erau "Podobiile" celor opt glasuri, cari se neglijaseră şi abandonaseră, aşa încât nici în semniar nu se mai învăţau. De aceea nici eu nu le cunoşteam decât numai în parte. Dorind însă a asigura Bisericii şi proprietatea acestor cântări usitate în vechime şi prescrise în textele liturgice, la recomandare din parte competentă, am angajat pe cantorul bisericii noastre din Daneş, tactul protopresbiteral al Sighişoarei, anume Simeon Florea, care serveşte bisericii de la a. 1834 ca învăţător şi cantor. După acest vechiu cântăreţ am scris şi podobiile, cum se găsesc în secţiunea a II-a colecţiunii mele".

Imne ale Bisericii Ortodoxe

Podobiile sunt un grup specific de imne ale Bisericii Ortodoxe, folosite ca model pentru compunerea şi interpretarea altor imne bisericeşti. Acest lucru presupune ca imnul ce se cântă după podobie să aibă acelaşi număr de silabe şi aceleaşi accente ritmice cu imnul model. Cuvântul "podobie" a pătruns în limba română pe filiera slavă ("podobema"-normă, model). Întâlnim însă şi cuvântul "prosomie" (prosomia - asemănător) provenind din limba greacă. Din acesta a derivat cuvântul "asemanandă", un alt termen ce desemnează cântarea podobnică. Fiecare din cele opt glasuri îşi are podobiile sale, în două forme, una pe scurt, irmologică, şi o variantă dezvoltată, în tactul stihiraric.

Astfel, Dimitrie Cunţan a aşternut pe hârtie următoarele podobii: la glasul întâi: "Ceea ce eşti bucuria", "Prea lăudaţilor mucenici", "Mormântul Tău"; la glasul al doilea: "Casa Eufratului", "Când de pe lemn"; la glasul al treilea: "De frumuseţea fecioriei Tale", "Fecioara astăzi"; la glasul al patrulea: "Ca pe un viteaz", "Dat-ai semn", "Spăimântat-u-sa Iosif", "Arătatu-te-ai astăzi", "Cela ce eşti chemat"; la glasul al cincilea: "Cuvioase părinte", "Bucură-te cămara"; la glasul al şaselea: "Toată nădejdea", "Îngereştile puteri", şi, în final, la glasul al optulea, "O, prea mărită minune", "Pe înţelepciunea", şi "Ce vă vom numi". De menţionat este faptul că la glasul al şaptelea nu este podobie.

Unitate în diversitate

În comparaţie cu podobiile prof. Dimitrie Cunţan, podobiile în muzica bisericească psaltică sunt mai multe. Ca o completare la cele de mai sus, amintim pe lângă celelalte şi: "O, preaslăvită minune" (glasul I), "Ceea ce eşti izvorul", "Cu ce cununi de laudă" (glasul II), "Mântuieşte-mă Doamne", "În chipul Crucii", "Laudă de seară", "Pentru mărturisirea", "Mare este puterea Crucii" (glasul III), "Aş vrea cu lacrimi", "Cel ce te-ai înălţat pe Cruce", "Degrab ne întâmpină pe noi" (glasul IV), "Doamne păcătuind" (glasul V), "A treia zi ai înviat" (glasul VI), "Nu vom mai fi opriţi", "Cela ce pentru mine ai răbdat", "Mai luminat" (glasul VII) şi "Mucenicii Tăi, Doamne", "În Raiul cel din Eden", "Mucenicii Tăi, Doamne" (glasul VIII).

După cum se observă la o primă cercetare, podobiile în muzica bizantină sunt mult mai numeroase, mai complexe decât în varianta cunţană.

Învăţând pe de rost podobia, cântăreţul bisericesc va fi capabil să cânte mii de imne din Minei, Triod, Penticostar, Octoih şi din toate cărţile de cult ale Bisericii. Podobiile apar în aproape orice slujbă a Bisericii Ortodoxe, la imne precum "Doamne, strigat-am", Sedelne, Condace, Luminânde, Stihiri la Laude. De altfel, irmoasele canoanelor funcţionează după acelaşi principiu, ca model pentru celelalte tropare ale cântarii, însă reprezintă o categorie aparte, în ele însele, nefiind considerate podobii ale celor opt glasuri.

Cântarea după podobie întâmpină o mare dificultate în limba română. De fapt, este aproape imposibil de realizat întocmai. Odinioară scrise în rima albă, cu metrica precisă, imnele bisericeşti au dobândit actualmente o formă prozodică, prin traducerea în limba naţională. Acest lucru a făcut ca numărul de silabe şi accentele ritmice să varieze de la imn la imn, cântăreţul care doreşte să cânte după podobie fiind nevoit să inventeze, să compună, el însuşi noua linie melodică. Asupra acestui aspect atrăgea atenţia şi părintele Petre Vintilescu: "Problema de mare însemnătate, nerezolvată până astăzi, pentru bisericile ortodoxe de altă limbă decât cea greacă este eventualitatea unei traduceri ritmate a textului şi melodiei imnurilor. Câtă uşurinţă ar rezulta dintr-o astfel de realizare atât pentru cântăreţi, cât şi pentru edificarea credincioşilor nu este greu de înţeles."

În concluzie, putem desprinde o reflecţie importantă, şi anume că în modul de compoziţie al podobiilor lui Dimitrie Cunţan se reflectă, în mod indirect, ideea de unitate în diversitate între podobiile variantei "cunţan" şi podobiile în variantă bizantină. Aşadar, Dimitrie Cunţan a reuşit să înscrie o pagină nemuritoare în cultura muzicală bisericească din Ardealul secolului al XIX-lea.