De marea sărbătoarea a Intrării în biserică a Maicii Domnului, joi, 21 noiembrie, Schitul „Vovidenia” al Mănăstirii Neamț și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan,
Patriarhul României a sărbătorit 60 de ani de viaţă
Aniversarea a fost marcată de mulţumire lui Dumnezeu săvârşită în Catedrala patriarhală de către Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal, în prezenţa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi a ierarhilor membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, şi prin momentul festiv ţinut în Palatul Patriarhiei.
La slujba din catedrală au participat ierarhi din partea Bisericii Ortodoxe din Grecia, reprezentanţi ai bisericilor şi cultelor din ţară, autorităţi ale statului român, personalităţi de cultură şi academicieni şi numeroşi credincioşi. După Te Deum, Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, a citit mesajul Sfântului Sinod, în care a evidenţiat realizările bisericeşti, pastorale, misionare şi administrative ale Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române din timpul anilor de arhierie. Tot în cadrul acestui moment, Preafericitului Părinte Patriarh Daniel i-a fost oferită în dar, din partea ierarhilor Sfântului Sinod, o icoană a Sfintei Treimi la Stejarul lui Mamvri, lucrată în atelierele de pictură de la Iaşi.
"În această zi am mulţumit lui Dumnezeu pentru darul vieţii şi pentru darurile pe care le dăruieşte fiecărui om şi pentru ajutorul dat de Dumnezeu, de Sfânta Treime, pentru ca darurile să poată fi cultivate şi să devină roditoare. Nu pentru cel care l-a primit, ci pentru toţi cei care se împărtăşesc din ele ca dintr-un dar al lui Dumnezeu multiplu. Mulţumim pentru această icoană a Preasfintei Treimi, care este modelul suprem al comuniunii veşnice de viaţă şi iubire şi în acelaşi timp este izvorul vieţii Bisericii, pentru că orice intră în Biserică pentru a deveni membru viu al Bisericii se botează în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh", a spus PF Patriarh Daniel în cuvântul de mulţumire. Momentul de sărbătorire a Întăistătătorului Bisericii Ortodoxe Române a fost marcat şi prin redactarea unui Act Aniversar de către Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc şi Permanenţa Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor, tipărit pe pergament, o dovadă statornică de preţuire şi cinstire. Actul Aniversar a fost citit de Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal, care a oferit Patriarhului o cârjă arhierească, semnul văzut al învestirii sale de către Dumnezeu cu puterea pastorală, slujitoare şi învăţătorească de a conduce Biserica Ortodoxă Română.
Ierarhi din Grecia au cinstit pe Patriarhul României
Preafericirea Sa a fost felicitat de cei doi oaspeţi veniţi la Bucureşti din partea Bisericii Ortodoxe a Greciei, Înalt Preasfinţitul Mitropolit Pavlos de Dramas şi Înalt Preasfinţitul Mitropolit Barnabas de Neapolis. IPS Mitropolit Pavlos a dăruit Părintelui Patriarh o părticică din moaştele Sfântului Cuvios Gheorghe Mărturisitorul şi o icoană cu chipul acestuia. De asemenea IPS Mitropolit Barnabas a dăruit Preafericirii Sale un rând de veşminte arhiereşti. "Dăm slavă lui Dumnezeu cel în Treime închinat că a dăruit Bisericii Ortodoxe Române un Întâistătător dinamic ca să slujească şi să împlinească ceea ce Biserica are nevoie după o perioadă destul de mare de persecuţie a credinţei, spre renaşterea spirituală a poporului român dreptcredincios, dar şi pentru organizarea mai stabilă şi gospodărească a Bisericii", a spus IPS Mitropolit Pavlos de Drama. Ultimul moment festiv al zilei a fost organizat în Aula "Teoctist Patriarhul" a Palatului Patriarhiei. În deschidere a fost citit mesajul de felicitare al Sanctităţii Sale Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului. "Profităm de acest prilej plăcut să Vă felicităm pentru tot ceea ce aţi realizat în ogorul Bisericii din România, căreia din tinereţe îi slujiţi, luptându-vă pentru soluţionarea problemelor ei pastorale, ori de câte ori acestea apar. Din câte cunoaştem despre parcursul preoţesc al Preafericirii Voastre, păstrăm adâncă emoţie şi bucurie că din tinereţe aţi pus la inimă dragostea pentru Biserica Domnului şi pentru viaţa liturgică şi îndată aţi urmat acel glas tainic care zice: "Urmează-Mi!"", a spus Patriarhul Ecumenic în mesajul de felicitare. Mesaje de felicitare au fost citite din partea Preşedinţiei României, a Senatului României, a Guvernului, a Academiei şi a Universităţii Bucureşti. În Aula "Teoctist Patriarhul" au fost lansate şi două volume care marchează în imagine şi scris momentul aniversării a 60 de ani de viaţă a Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române: "Lucrând spre zidirea Bisericii", volum aniversar apărut la Editura Basilica a Patriarhiei Române, prezentat de Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal; volumul omagial "Euharistion Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române", apărut la Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, prezentat de profesorul academician Emilian Popescu. În final a fost prezentat filmul documentar "Devenire întru slujire" realizat de studiorile Trinitas TV.