Popasuri la monumente brâncoveneşti din Capitală

Astăzi, începând cu ora 15:00, în Bucureşti are loc procesiunea cu moaştele Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu de la Catedrala patriarhală până la Biserica „Sfântul Gheorghe“-Nou. Despre însemnătatea fiecărui popas al acestei procesiuni ne-a vorbit pr. dr. Florin Şerbănescu, consilier patriarhal în cadrul Sectorului Cultură şi patrimoniu religios al Patriarhiei Române.

Aşezate în cursul dimineţii în baldachinul de pe Dealul Patriarhiei pentru a fi venerate de cler şi credincioşi cu prilejul sărbătorii Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena - hramul istoric al Catedralei patriarhale, moaştele domnitorului care a primit martiriul la 1714 vor fi purtate, în această după amiază, într-o procesiune solemnă cu opriri la o serie de monumente brâncoveneşti reprezentative pentru Capitală.

Catedrala patriarhală, punctul de plecare al procesiunii, este locul unde tânărul mare logofăt Constantin Brâncoveanu a fost uns domnitor al Ţării Româneşti, în octombrie 1688.

Clopotniţa de pe esplanada catedralei este ctitorie din anul 1698 a voievodului martir, ne explică părintele Florin Şerbănescu: „Constantin Brâncoveanu a dorit să deschidă un acces către mitropolie dinspre oraş, unde, la baza dealului, se afla şi casa moştenită de la părintele său, Papa Brâncoveanu. Până în acel moment, accesul pe Dealul Mitropoliei se făcea din Str. 11 Iunie de astăzi şi acolo exista o primă incintă administrativă, în care funcţiona şi tipografia. Domnitorul Constantin Brâncoveanu a dorit să deschidă accesul spre mitropolie direct dinspre Curtea Domnească şi a înălţat această clopotniţă care era, la vremea aceea, poartă de intrare în curte. În conştiinţa bucureştenilor, ea a rămas un reper important al ansamblului de pe Dealul Patriarhiei“.

Crucea brâncovenească. La baza Dealului Mitropoliei, în faţa străzii Bibescu Vodă de astăzi se aflau, în sec. al XVII-lea, casa şi curtea lui Papa Brâncoveanu, moştenite de la părintele său, Preda Brâncoveanu, bunicul Sfântului Constantin: „În această curte s-a întâmplat un eveniment sângeros în anul 1655, când seimenii răsculaţi au năvălit, l-au prins şi l-au ucis pe Papa Brâncoveanu, se spune chiar la poartă. În 1713, fiul cel mai mare al domnitorului martir, pe numele său tot Constantin, a ridicat în amintirea morţii bunicului său, Papa Brâncoveanu, o cruce la baza Dealului Mitropoliei, în locul unde s-a produs uciderea. Această cruce a dăinuit multă vreme, până în timpul marilor transformări ale centrului Bucureştiului prin acţiunile demolatoare iniţiate de Nicolae Ceauşescu pentru construirea centrului civic, când a fost demantelată şi depusă la Muzeul Naţional de Artă. Abia după 1990 s-a putut face gestul reparator de a executa o copie absolut fidelă a acestei cruci, cu întreaga inscripţie brâncovenească. Această cruce a fost instalată puţin mai sus decât era locul iniţial. În prima sa amplasare, se afla undeva în zona actualului spaţiu verde din Piaţa Unirii. S-a aşezat la baza dealului, la sfârşitul zonei de peluză, pentru a fi mai bine protejată. Semnificaţia ei în conştiinţa bucureştenilor a rămas aceeaşi, amintind de viaţa de familie a domnitorului Constantin Brâncoveanu şi de evenimentele dramatice din timpul copilăriei sale“, arată părintele consilier.

Oprirea la Crucea brâncovenească de la baza Dealului Patriarhiei aminteşte şi de reşedinţa domnească refăcută de domnitorul martir: „Chiar lângă curţile lui Papa Brâncoveanu se afla Curtea Domnească, reşedinţă ce se numără între ctitoriile brâncoveneşti din Capitală. Domnitorul martir a avut o importantă contribuţie în restaurarea ei, construind inclusiv marea sală în care s-a petrecut scena mazilirii, cu năframa neagră pusă de Mustafa aga pe umărul lui Constantin Brâncoveanu în 28 martie 1714, miercurea din Săptămâna Mare. În momentul de faţă se păstrează o coloană întreagă în picioare, rămasă din stâlpii ce susţineau sala. Aşadar, domnitorul a avut o importantă contribuţie şi în restaurarea şi înfrumuseţarea Curţii Domneşti, unde a refăcut vechea reşedinţă domnească“.

Biserica „Domniţa Bălaşa“ este ctitoria celei de-a şasea fiice a lui Constantin Brâncoveanu, născută la 1693 şi căsătorită la 31 mai 1708 cu Manolache Lambrino. „În anii 1750-1751, Bălaşa a ctitorit biserica într-o primă formă. Safta Brâncoveanu a restaurat-o în 1842, iar pe locul ei, în perioada 1881-1885, s-a ridicat lăcaşul monumental care dăinuie până astăzi. Biserica ‹‹Domniţa Bălaşa›› a reprezentat vatra de spiritualitate a ansamblului Aşezămintelor Brâncoveneşti, care cuprindeau şi renumitul Spital Brâncovenesc. Spitalul a constituit o instituţie de rezonanţă în Bucureştiul secolelor XIX-XX, până la demolarea sa în aceeaşi acţiune de sistematizare a centrului Capitalei. Biserica a rămas prezentă în conştiinţa bucureştenilor şi a românilor ca o ofrandă a familiei Brâncovenilor pe teritoriul capitalei României“, continuă părintele Şerbănescu.

Academia Domnească de la Mănăstirea „Sfântul Sava“. Ultimul popas pe calea acestui pelerinaj cu moaştele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu are loc în faţa clădirii Universităţii de astăzi, pe bulevardul Regina Elisabeta, unde

s-a aflat până la jumătatea sec. al XIX-lea renumitul aşezământ al Mănăstirii „Sfântul Sava“ şi sediul celebrei academii ctitorite şi organizate de Domnitorul Constantin Brâncoveanu. „Începuturile acestui aşezământ vor fi fost mai modeste în vremea Domnitorului Şerban Cantacuzino, însă Brâncoveanu a dat un nou suflu acestei instituţii de cultură, aducând ca profesori o pleiadă de cărturari ai şcolii neoaristoteliene care au dat o strălucire deosebită acestei instituţii de învăţământ ce rivaliza cu renumita academie din Fanar a Patriarhiei Ecumenice şi se bucura chiar de o mai mare libertate de manifestare, atrăgând tineri studioşi din ţară şi din alte părţi ale Ortodoxiei. Academia a funcţionat şi după moartea lui Brâncoveanu, mănăstirea fiind închinată Patriarhiei Ierusalimului. A avut, aşadar, o prezenţă deosebită în viaţa culturală a Ţării Româneşti, ajungând la un moment dat chiar reşedinţă domnească, după părăsirea Curţii Arse de pe dealul pe care se află astăzi Palatul Parlamentului, ce a succedat Curţii Vechi Domneşti de lângă Dâmboviţa. Academia  ‹‹Sfântul Sava›› a dispărut din peisajul bucureştean, din păcate, în condiţiile sistematizării Capitalei. Amplasamentul vechii mănăstiri a lăsat unele mărturii arheologice descoperite în anii din urmă, ultima dată cu ocazia săpăturilor făcute pentru actualul parcaj subteran din faţa Universităţii, în urma cărora au fost puse în evidenţă inclusiv temeliile bisericii aşezământului monastic. Bucureştenii şi toţi românii, de altfel, este bine să ştie că pe locul acela a fost renumita Academie ‹‹Sfântul Sava››, un loc încărcat de istorie ce a reprezentat multă vreme o tradiţie de cultură românească, ştafetă preluată mai apoi de clădirea actuală a Universităţii“, a mai spus părintele Florin Şerbănescu.

Procesiunea se va încheia la Biserica „Sfântul Gheorghe“-Nou, cea mai importantă ctitorie a domnitorului Constantin Brâncoveanu din Bucureşti. „Ridicată la începutul sec. al XVIII-lea, biserica a fost sfinţită în 1707, în anii imediat următori întoarcerii domnitorului după reconfirmarea domniei pe viaţă de la Adrianopol. Era o veche bisericuţă înlocuită de Brâncoveanu cu acest lăcaş monumental, pe măsura hanului ce o înconjura. Pictura iniţială a bisericii a fost făcută de celebrul Pârvu Mutu, unul dintre cei doi mari zugravi cu şcolile lor, alături de Constantinos, din vremea lui Constantin Brâncoveanu. În urma tragediei de la Constantinopol şi a unui exil suferit împreună cu fiicele sale, Doamna Maria Brâncoveanu a revenit în ţară în anul 1717, iar în 1720, în mare taină, a adus rămăşiţele pământeşti ale soţului ei martir, care după decapitare fuseseră aruncate în Bosfor şi apoi îngropate la mănăstirea din insula Halki. Pentru a marca acest loc, Doamna Maria a comandat o piatră de mormânt pe care s-a lucrat stema Ţării Româneşti, acvila cruciată, iar deasupra a aşezat o candelă cu inscripţie în care a menţionat că acolo odihnesc rămăşiţele pământeşti ale domnitorului Constantin Brâncoveanu, afirmându-şi dorinţa de a fi şi ea îngropată alături de defunctul ei soţ, eveniment petrecut în anul 1729“, încheie părintele consilier patriarhal Florin Şerbănescu pelerinajul în istorie pe urmele paşilor domnitorului martir Constantin Brâncoveanu.

Scoase de sub lespedea de marmură, rămăşiţele pământeşti ale domnitorului martir se întorc într-o raclă de argint aurit, pentru a fi venerate ca sfinte moaşte şi depuse spre închinare în naosul bisericii, unde voievodul a participat, de atâtea ori, la sfintele slujbe din jilţul domnesc.