Portretul sfântului

„Sfinţenia este împlinirea umanului“, nota, la începutul unui volum, profesorul de teologie Nichifor Crainic. Îndemnul la sfinţire pe care Hristos îl adresează tuturor oamenilor reprezintă firescul lucrurilor. Cel creat după chipul lui Dumnezeu trebuie să-şi urmeze destinul, să fie asemenea Celui Unul Sfânt, participând şi împărtăşindu-se de sfinţenia Lui. Nimeni în teologia românească nu a vorbit mai expresiv şi concis despre sfânt şi modul în care el se raportează la cei din jur, decât părintele Dumitru Stăniloae. În cele ce urmează, am selectat câteva pasaje din Dogmatica sa, pentru a ilustra portretul spiritual al sfântului.

Sfântul, prin autodăruirea sa lui Hristos, prin comuniunea sa cu El şi prin El cu toţi oamenii, într-un mod eliberat de orice gând şi interes ascuns, restaurează în mod deplin umanitatea sa. Cum se arată aceasta în mod concret? În sfânt nu există nimic trivial, nimic grosolan, nimic josnic, nimic afectat, nimic nesincer. În el se actualizează în grad culminant delicateţea, sensibilitatea, transparenţa, puritatea, sfiala, atenţia faţă de taina semenilor, atât de proprie umanului pentru că le aduce din comunicarea sa cu Persoana supremă.

Ceea ce îl caracterizează pe sfânt este duhul jertfelniciei

Sfântul sesizează stările de suflet ale celorlalţi şi se fereşte de tot ceea ce le-ar contraria, deşi nu se fereşte de a-i ajuta să depăşească slăbiciunile lor. El citeşte cea mai puţin articulată trebuinţă a altora şi o împlineşte prompt, dar şi impurităţile lor oricât de abil ascunse, exercitând o acţiune purificatoare chiar prin puterea delicată a purităţii sale. Din el iradiază continuu un duh de dăruire, de jertfelnicie faţă de toţi, fără nici o grijă de sine, un duh care încălzeşte pe ceilalţi şi le dă siguranţa că nu sunt singuri. El e mielul nevinovat, gata de jertfa conştientă de sine, şi zidul neclintit care oferă un sprijin neînşelător. Nu există cineva mai smerit, mai neteatral, mai simplu, mai neprefăcut, mai „natural“ în comportarea sa, acceptând tot ceea ce-i adevărat omenesc, creând o atmosferă de familiaritate curată, decât sfântul. Nici un gând contrar lui Dumnezeu şi oamenilor nu face pe sfânt să se ascundă, să încerce să se facă impenetrabil, să se mascheze, să joace teatru. Sfinţenia vine din predarea totală a omului Persoanei absolute, iar deplina comunicabilitate faţă de Dumnezeu echivalează cu deplina predare către El. Numai predându-ne lui Dumnezeu, şi numai întrucât reuşim să facem aceasta în unire cu Fiul lui Dumnezeu devenit om şi predat ca atare lui Dumnezeu, noi putem deveni sfinţi.

Sfântul a depăşit orice dualitate în sine, cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul. A depăşit lupta dintre suflet şi trup, divergenţa între bunele intenţii şi faptele necorespunzătoare, între aparenţele înşelătoare şi gândurile ascunse, între ceea ce pretinde să fie şi ceea ce este cu adevărat. El s-a simplificat astfel, pentru că s-a predat pe sine întreg lui Dumnezeu. De aceea se poate preda întreg în comunicarea cu ceilalţi.

Nu există greutate de neînvins pentru sfinţi

Sfântul dă curaj întotdeauna, reducând nălucirile produse de temeri, de mândrie, de pasiuni. E serios, dar nu înfricoşat. Acordă un preţ persoanelor celor mai umile, socotindu-le pe toate mari taine create de Dumnezeu şi destinate veşnicei comuniuni cu El. Sfântul se face prin smerenie aproape neobservat, apărând când e nevoie de o mângâiere, de o încurajare, de un ajutor. Nu există greutate de neînvins pentru el, fiindcă el crede ferm în ajutorul lui Dumnezeu, cerut prin rugăciune. El este cea mai umană şi mai smerită fiinţă şi, în acelaşi timp, o apariţie neobişnuită, uimitoare, prilejuind celorlalţi sentimentul descoperirii umanului firesc în el şi în ei.

Fermitatea neîncovoiată şi exprimată cu delicateţe

El este cel mai apropiat şi, în acelaşi timp, fără să vrea, cel mai impunător, cel ce atrage atenţia cel mai mult. Îţi devine cel mai intim dintre toţi şi cel mai înţelegător şi te simţi cum nu se poate mai la larg alături de el. În acelaşi timp, te strâmtorează, făcându-te să-ţi vezi insuficienţele morale şi greşelile. Te copleşeşte cu măreţia simplă a purităţii şi cu căldura bunătăţii lui şi te face să te ruşinezi de nivelul tău coborât de la umanitatea adevărată, de impuritatea, artificialitatea, duplicitatea ta, care ies puternic în relief în comparaţia ce o faci, fără să vrei, între tine şi el. Nu exercită nici o forţă lumească, nu dă nici o poruncă cu severitate, dar simţi în el o fermitate neîncovoiată în convingerile lui, în viaţa lui, în sfaturile ce le dă, încât părerea lui despre ce ar trebui să faci, exprimată cu delicateţe sau cu o privire discretă, îţi devine o poruncă pentru a cărei împlinire eşti în stare de orice efort şi orice sacrificiu.

Sfântul este un înainte-mergător şi un ajutător al celorlalţi în drumul spre viitorul desăvârşirii eshatologice. El a biruit oarecum timpul, fiind puternic prezent în timp. Prin aceasta a câştigat o maximă asemănare cu Dumnezeu, având pe Dumnezeu în sine, cu neclintirea lui în bine şi în iubirea de oameni. El a ajuns la identitatea esenţei umane cu existenţa, cum spune Paul Evdochimov. Sfântul a ajuns în Dumnezeu şi la deplinătatea esenţei umane. Sfântul reprezintă umanul purificat, prin a cărui subţirime spiritual-corporală transpare modelul său de infinită bunătate şi putere, care e Dumnezeu. El este chipul restabilit al absolutului viu şi personal, un vârf ameţitor de apropiat şi ameţitor de înalt sau de sublim al umanităţii, capabil de un dialog complet deschis şi neîntrerupt cu comuniunea treimică.

În delicateţea sfântului este transparentă autoritatea lui Dumnezeu. Recomandarea lui îţi dă o putere care te eliberează de neputinţa în care te aflai, de neîncrederea ce o aveai în tine, pentru că o simţi ca o putere dumnezeiască.

Sfântul participă la durerea celorlalţi

Simţi că el îţi dă lumină şi putere din ultimul izvor de lumină şi putere, cu o bunătate din ultimul izvor de bunătate, care vrea să te mântuiască. Te temi de privirea lui în sufletul tău, cum te temi de descoperirea adevărului din partea unui medic de neîndoielnică destoinicie şi prietenie, dar o aştepţi ca pe aceea a celui din urmă, pentru că ştii că-ţi va da, odată cu diagnosticul, şi leacul sigur al salvării tale dintr-o boală care simţeai că este spre moarte.

Din sfânt iradiază o imperturbabilă linişte şi pace şi, în acelaşi timp, o participare până la lacrimi la durerea celorlalţi. El e înrădăcinat în stabilitatea iubitoare şi suferitoare a lui Dumnezeu Cel Întrupat şi se odihneşte în eternitatea puterii şi bunătăţii lui Dumnezeu, cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul, fiind întreg imprimat de prezenţa lui Dumnezeu.

Sfântul anticipează zările umanităţii eterne, desăvârşite. Prin feţele tuturor sfinţilor transpare faţa lui Hristos. Sfinţii revelează în ei şi fac eficientă umanitatea culminantă a lui Hristos, ca nişte ipostazieri ale ei. Ba, mai mult: întrucât umanitatea adevărată este chipul lui Dumnezeu, ei revelează pe Dumnezeu în forma umană, pe Dumnezeu înomenit.