Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Postul este o „cheltuială“, dar de voinţă

Postul este o „cheltuială“, dar de voinţă

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Bogdan Cronţ - 31 Mar, 2011

"A posti este cel mai ieftin şi mai sănătos, pentru că mâncarea de post este, în primul rând, rugăciunea, vorbirea zilnică cu Hristos. Rugăciunea este mâncarea duhovnicească, ce te ajută, te satură şi îţi împlineşte pofta trupului. E un lucru extraordinar, pe care îl remarcă imediat cei care se dedică postului: faptul că, pentru a fi sănătoşi, şi trupeşte, şi sufleteşte, avem nevoie nu doar de hrană, ci şi de rugăciune, de nădejde şi de credinţa în Dumnezeu, Cel care ne dă sănătate şi ne mântuieşte. Ajungi să înţelegi că aceste vorbe nu sunt nişte clişee, ci nişte realităţi", spune părintele protosinghel Valerian Radu de la Catedrala mitropolitană din Iaşi.

În lumea părinţilor şi a bunicilor noştri, la care ne raportăm, de multe ori, ca la un reper al vieţii autentice şi al păstrării tradiţiilor creştine, intrarea în post însemna o etapă firească a vieţii. Astăzi, însă, postul provoacă unora dintre noi reale sentimente de îngrijorare. Motivele invocate în astfel de cazuri sunt "lipsa diversităţii alimentare din timpul postului", imposibilitatea de a mai reveni la "un stil de viaţă arhaic", sau nocivitatea aşa-numitelor produse de post cu gust "de dulce". În ultimă instanţă, se apelează la pragmatismul nostru şi ni se adresează întrebarea "la modă" astăzi: "Dar cât ne costă să postim?".

"Postul nu mai reprezintă doar purificarea sufletească şi trupească, ci şi o cheltuială în plus, luând în considerare faptul că multe dintre produsele vegetale au ajuns să fie mai scumpe decât cele "de dulce"". "Timp de 7 săptămâni, cât ţine Postul Paştilor, creştinii ortodocşi vor da uitării preparatele pe bază de carne, lapte şi ouă. Locul acestora va fi luat de legume, fructe, dar şi de produsele vegetale de pe rafturile magazinelor. Atenţie însă, etichetele produselor de post ascund, de multe ori, şi ingrediente de origine animală. Dacă nu sunt consumate cu moderaţie, unele dintre aceste produse pot deveni nocive pentru om".

Cam aşa sună doar câteva dintre zecile de atenţionări prezente în mass-media, cu privire la pericolele "financiare" sau "de sănătate" la care ne expunem în timpul postului.

Din acest punct de vedere, trebuie făcută, încă de la început, o precizare. Postul este, înainte de toate, o formă de pocăinţă, de înfrânare a poftelor iraţionale ale trupului şi de întărire a voinţei. Preţul sau calitatea produselor de post "cu gust de dulce" de pe rafturile magazinelor nu au nici o legătură cu tradiţia creştină a postului, născută cu mult înainte ca industria alimentară să-şi pună problema inventării unor surogate, pentru a preveni scăderea vânzărilor în timpul perioadelor de post.

Astfel de produse nu sunt nici recomandate, dar nici nu sunt interzise credincioşilor de Biserică. Totuşi, există în Biserică şi opinii clar exprimate pe acest subiect: "Dacă vom merge undeva şi vom fi serviţi doar cu produse de post cu gust de mâncare de dulce, putem mânca. Dacă vreodată nu avem ce mânca decât pate de post, vom mânca pate de post. Dar postul, dacă vrem să însemne şi sănătate, şi curăţare trupească, trebuie ţinut într-un anumit fel. Pentru că una este să mănânci urzici proaspete, care fac atât de mult bine sângelui şi ficatului, şi alta e să mănânci salam de post", spune părintele Nicolae Tănase de la Valea Plopului.

La rândul său, părintele protosinghel Valerian Radu de la Catedrala mitropolitană din Iaşi subliniază faptul că diferenţele dintre noi, ca oameni, se văd şi atunci când primim lucrarea Bisericii, despre care spune că trebuie făcută cu îngăduinţă. "Unii dintre noi pot trăi doar cu pâine şi apă tot postul, alţii doar cu fructe şi legume. Sunt şi oameni, mai adânciţi în patimă sau care nu au postit niciodată, cărora le este foarte greu să se abţină de la anumite mâncăruri. În cazul lor, este mai puţin important dacă se ajută cu astfel de produse de post cu gust de dulce, atât timp cât se străduiesc să păşească pe calea spre mântuire", spune părintele Valerian Radu.

"Postul are o bucurie a lui"

În ceea ce priveşte aşa-zisa lipsă a diversităţii alimentare în post, subliniată uneori prin constatarea ironică că "doar cu cartofi şi cu fasole nu se poate trăi", combinaţiile de alimente posibile sunt, pe cât de variate, pe atât de sănătoase şi revitalizante pentru organism.

În privinţa mai nou-invocatului "cost financiar al postului", suntem liberi să alegem, după ştiinţa şi posibilităţile fiecăruia dintre noi. Dar este bine să reţinem ideea subliniată mai sus: postul este o formă de pocăinţă, de înfrânare a poftelor trupului şi de întărire a voinţei. Părinţii Filocaliei chiar ne spun adesea că prin post nu căutăm să omorâm trupul, ci patimile.

Realitatea e că nu preţul, calitatea sau lipsa diversităţii alimentare reprezintă adevăratele piedici în calea postului, ci ruperea de tradiţia creştină, incapacitatea de a înţelege postul cu toate beneficiile lui şi, nu mai puţin important, lipsa voinţei.

"A posti este cel mai ieftin. Mâncarea de post este, în primul rând, rugăciunea, vorbirea zilnică cu Hristos. Este mâncarea duhovnicească, care te ajută, te satură şi îţi împlineşte pofta trupului. E un lucru extraordinar, pe care îl remarcă imediat cei care se dedică postului: că pentru a fi sănătoşi, şi trupeşte şi sufleteşte, avem nevoie nu doar de hrană, ci şi de rugăciune, de nădejde şi de credinţa în Dumnezeu, Cel care ne dă sănătate şi ne mântuieşte. Ajungi să înţelegi că aceste vorbe nu sunt nişte clişee, ci nişte realităţi.

Numai când dai sens duhovnicesc postului, când începi lupta cu tine şi cu pornirile care încearcă să ne scoată din omenitate, ţi se pare "costisitor" postul. Când medicul îţi spune că trebuie să te abţii de la o serie de alimente, pentru că altfel va fi rău pentru tine, nu îţi mai pui problema eforturilor financiare şi de voinţă pe care trebuie să le faci, pentru că îţi este frică de starea de boală. Dar când eşti învăţat că este bine să ţii post, atât pentru suflet, cât şi pentru trupul tău, care se curăţă, astfel, de toxine, începi să îţi pui problema costurilor, a lipsei diversităţii alimentare şi a altora asemenea", spune protosinghelul Valeriu Radu.

"Sunt oameni care au servicii foarte solicitante, care călătoresc mult şi mănâncă pe unde apucă. Este de înţeles că le va fi mai greu să postească, în comparaţie cu cineva care îşi duce viaţa într-o mănăstire, spre exemplu. Dar acest lucru nu trebuie să ne împiedice sau să ne descurajeze, pentru că postul nu trebuie privit ca pe o corvoadă, ci ca pe un prilej de curăţare sufletească şi trupească, chiar ca pe un prilej de a ajunge la sentimentul de bucurie. Postul are o bucurie a lui, iar dacă reuşim să postim cu inima veselă, încununăm tot acest efort", spune şi stavrofora Sofia Bordeianu, stareţa Mănăstirii Frumoasa din Iaşi.

Cum postim în Postul Paştilor?

Postul Paştilor (sau Postul Mare) este cel mai lung şi mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe. Conform tradiţiei statornicite în Biserică, în cursul Postului Mare se posteşte astfel: în prima săptămână, în primele doua zile (luni şi marţi), se recomandă, pentru cei care pot să ţină, post complet sau, pentru cei mai slabi, ajunare până spre seară, când se mănâncă puţină pâine şi se bea apă. La fel postim şi în ultima săptămână, Săptămâna Patimilor, în zilele de luni, marţi, miercuri, vineri şi sâmbătă. Miercuri, în prima săptămână, se ajunează până seara (odinioară, până după săvârşirea Liturghiei Darurilor mai Înainte Sfinţite), după care se mănâncă pâine şi legume fierte, fără untdelemn. În tot restul postului (săptămânile 2, 3, 4, 5 şi 6), în primele cinci zile din săptămână (luni-vineri inclusiv), se mănâncă uscat o singură data în zi (seara), iar sâmbăta şi duminica, de două ori pe zi, legume fierte cu untdelemn şi puţin vin.

Legume, salate, compoturi şi "delicatese" de post

În privinţa alimentelor de post cu gust "de dulce", maica stareţă a Mănăstirii Frumoasa subliniază că, indiferent dacă este sau nu post, în mănăstire se consumă doar alimente naturale, chiar dacă sunt mai modeste decât cele prelucrate industrial. "În mănăstirea noastră nu se mănâncă şi nici nu se gătesc produse din carne sau produse care imită alimentele de frupt. Dar asta nu înseamnă că nu avem de unde alege. Toamna, spre exemplu, punem la păstrare, la congelator, păstăi, ardei copţi şi vinete. La sare punem opintici - sau ghebe, cum li se mai zice - şi preparăm compoturi de caise, de vişine, de prune sau de struguri. Primăvara, avem spanac, urzici, salată şi ceapă verde, cu care facem fel de fel de borşuri, tocăniţe şi salate, dar şi mâncăruri mai puţin cunoscute, pe care le-am învăţat şi noi de la surori mai bătrâne". "Să ştiţi că şi a fi prevăzător, a te gândi din vară cum vei ţine posturile ce urmează, e o calitate duhovnicească", adaugă maica stareţă.

Maica stareţă Sofia Bordeianu a mai spus că cine îşi propune să postească şi face acest lucru cu toată inima, după o săptămână de post nici nu-şi mai dă seama că a schimbat regimul alimentar. Cine caută scuze vede în post o corvoadă, parcă totul îi stă împotrivă: şi anturajul, şi programul zilnic, şi părerea despre propria sănătate.

Tot de la stareţa Mănăstirii Frumoasa am aflat că, de regulă, în mănăstire, pe timpul postului, hrana este foarte simplă, însă duminica ori atunci când vin oaspeţi se prepară unele mâncăruri de post mai deosebite. Aşa am aflat, de pildă, despre mâncărica de gutui, o reţetă de o simplitate şi un rafinament aparte, considerată o "delicatesă" culinară, care se pregăteşte în special în perioadele de post. "Gutuile se spală, se curăţă de coajă şi se taie pe jumătate, pentru a se scoate seminţele. Fiecare jumătate se taie apoi în felii, care se fierb puţin, după care se prăjesc în ulei până se rumenesc, fără să se amestece, pentru a evita sfărâmarea lor. Apa în care au fiert se îndulceşte cu puţin zahăr, se adaugă şi puţin ulei, se pune din nou la fiert şi se îngroaşă cu făină, până rezultă un sos alb. În acest sos se adaugă gutuile fierte şi rumenite şi se lasă să mai dea un clocot. La final, rezultă o mâncărică acruţă şi parfumată, cu un gust foarte plăcut. Se poate adăuga şi un pic de scorţişoară şi se serveşte atât caldă, cât şi rece", povesteşte sora Maria Voinescu, cea care dă un ajutor în bucătărie maicilor de la Mănăstirea Frumoasa.

O altă reţetă recomandată de sora Maria este sfecla de zahăr cu mujdei. "Sfecla de zahăr se coace în rolă sau, după caz, în cuptor. Se curăţă de coajă şi se taie felii. Separat, se face un mujdei de usturoi, în care se adaugă nuci măcinate, iar feliile coapte de sfeclă se mănâncă cu acest sos. Datorită ingredientelor folosite, este, în primul rând, o mâncare foarte sănătoasă pentru organism", spune sora Maria, care recomandă ca desert colţunaşii de post umpluţi cu gem sau fulgii de ovăz cu miere de albine. Biserica descurajează exagerările ori postirea necumpătată

Dispoziţiile canonice referitoare la durata, asprimea şi obligativitatea diferitelor posturi de peste an au fost formulate pentru credincioşii care trăiau în vremuri ce presupuneau alte condiţii de viaţă, unele cu totul deosebite de cele de astăzi.

De aceea, e indicat ca persoanele, care doresc să postească mai deosebit, să aibă neapărat acceptul duhovnicului şi, eventual, să se sfătuiască cu persoane care au o experienţă a postirii. Biserica descurajează exagerările ori postirea necumpătată.

Neavând caracter de dogmă, dispoziţiile de post pot fi ajustate de către autoritatea bisericească în funcţie de nevoile, împrejurările şi evoluţia vieţii religios-morale a credincioşilor. Dovadă în acest sens sunt variaţiile acestor reguli după epoci şi regiuni, în trecut. De aceea, Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa de lucru din 24 februarie 1956, a hotărât o serie de pogorăminte (dezlegări) cu privire la respectarea postului pentru copiii până la vârsta de 7 ani (care sunt dezlegaţi de pravila postului, putând mânca în tot timpul anului orice fel de alimente), pentru copiii cu vârste cuprinse între 7 şi 12 ani, precum şi pentru credincioşii de orice vârstă, care sunt cuprinşi de slăbiciuni şi suferinţe trupeşti.