Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Preoţii din Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, în conferinţă
În Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului se desfăşoară, în perioada 15-23 septembrie, conferinţele preoţeşti. Întrunirile au loc în fiecare dintre cele şase Protopopiate ale eparhiei şi sunt prezidate de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.
Temele de discuţie se concentrează pe activităţile dedicate Anului omagial al Crezului ortodox, a declarat pentru Radio TRINITAS, părintele Constantin Gherasim, inspector pe probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului: "Seria întâlnirilor având ca subiect Anul omagial al Crezului ortodox au debutat la Biserica Precista mică din Roman, miercuri, 15 septembrie, în prezenţa Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul şi a preoţilor din Protopopiatul Romana fost oficiată o slujbă de Te Deum, urmată de o meditaţie pe care Preasfinţitul Ioachim a susţinut-o în faţa preoţilor prezenţi la eveniment având ca subiect începutul anului bisericesc. Apoi, preoţii participanţi s-au adunat în sala de şedinţe a Protopopiatului pentru conferinţa dedicată Anului omagial al Crezului ortodox. Seria conferinţelor preoţeşti din cuprinsul Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului continuă cu ziua de joi, 16 septembrie, la protopopiatul Buhuşi, urmând ca în zilele de 21, 22 şi 23 septembrie aceste conferinţe să se deruleze şi în celelalte Protopopiate ale Eparhiei, respectiv, în Bacău, Moineşti, Oneşti şi Sascut".