Proclamarea locală a canonizării Sfintei Olimpiada din Farcașa

Data: 01 Iulie 2026

Solemnitatea proclamării locale a canonizării Sfintei Olimpiada din Farcașa va avea loc sâmbătă, 4 iulie 2026, la finalul Sfintei Liturghii săvârşite la biserica Parohiei Farcaşa, din judeţul Neamţ. Cu o zi înainte, vineri, 3 iulie 2026, începând cu ora 17:00, va fi săvârşită slujba Privegherii, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Iașilor.

La începutul acestui an, pe 6 februarie 2026, a avut loc la Patriarhia Română solemnitatea proclamării generale a canonizării celor 16 femei românce cu viață sfântă, canonizare aprobată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința de lucru de pe 1 iulie 2025.

Între cele 16 sfinte femei se numără și șase sfinte propuse spre canonizare de Arhiepiscopia Iașilor, după cum urmează:

- Schimonahia Mavra de pe Muntele Ceahlău (sec. XVII-XVIII), cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Mavra de pe Ceahlău și cu cinstire în data de 4 mai;

- Blandina Gobjilă (1906-1971), învățătoare, 15 ani deportată în Siberia, cu titulatura de Sfânta Mărturisitoare Blandina de la Iași și cu cinstire în data de 24 mai;

- Olimpiada Tănase (1880-1967), mama Cuviosului Petroniu de la Prodromu, cu titulatura de Sfânta Olimpiada din Farcașa și cu cinstire în data de 4 iulie;

- Schimonahia Nazaria, prima stareță a Mănăstirii Văratec (1697-1814), cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Nazaria de la Văratec și cu cinstire în data de 17 august;

- Schimonahia Olimpiada, ctitora Mănăstirii Văratec (1757-1842), cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Olimpiada din Văratec și cu cinstire în data de 17 august;

- Monahia Elisabeta (Safta) Brâncoveanu (1776-1857), cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Elisabeta (Safta) Brâncoveanu și cu cinstire în data de 17 august.

În data de 4 mai a avut loc la Mănăstirea Durău, din judeţul Neamţ, proclamarea locală a canonizării Sfintei Cuvioase Mavra de pe Ceahlău, iar pe 17 mai a Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași (la Catedrala Mitropolitană din Iaşi). Următoarele două asemenea evenimente vor avea loc astfel:

4 iulie - Sfânta Olimpiada din Farcașa (în Parohia Farcașa, jud. Neamț);

16 august - Sfintele Cuvioase Nazaria, Olimpiada și Elisabeta (Safta) Brâncoveanu de la Văratec (la Mănăstirea Văratec, jud. Neamț).

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Iașilor va oferi în timp util informaţii referitoare la viitoarele evenimente prilejuite de aceste proclamări locale din Arhiepiscopia Iaşilor.

***

Viaţa Sfintei Olimpiada din Farcașa

Parc-o văd acum pe mama,
Chip de sfântă-ntr-un pervaz,
Slabă, slabă, sărăcuța,
Și cu lacrimi pe obraz.

Scurta biografie a Sfintei Olimpiada din Farcaşa poate fi atât de sugestiv rezumată prin acest catren cules dintr-o carte a Sfântului Cuvios Petroniu (Ieromonah Petroniu Tănase, Icoane smerite din Sfânta Ortodoxie românească, Schitul Prodromu – Muntele Athos, Editura Bizantină, București, 2002, p. 120), fiul ei, dedicată chiar mamei sale, strofă ce conține chintesența vieții sfintei, exprimată în chip poetic.

Sfânta Olimpiada Tănase s-a născut în Farcaşa, județul Neamț, în anul 1880, a trăit 87 de ani și a trecut la cele veșnice la 4 iulie 1967. A fost căsătorită și a avut 8 copii, 6 fete și 2 băieți, unul dintre ei fiind Sfântul Cuvios Petroniu, de care am amintit.

Deși ea a dus o viață grea, cu multe lipsuri materiale, și-a crescut și și-a educat copiii în frica de Dumnezeu și în lumina învățăturilor Sfinţilor Părinţi, pe care le-a deprins de la biserică, de unde era nelipsită. Viața și-a petrecut-o într-o stare duhovnicească și profund creștinească, ajutându-și nu doar familia să sporească duhovnicește, ci răspândind peste tot în jur bunătate, milostenie și rugăciune. Era discretă, foarte credincioasă și evlavioasă, ținând cu religiozitate toate sărbătorile de peste an, mai mari și mai mici, toate posturile și toate pomenirile.

Sfânta Olimpiada era și o persoană darnică, milostenia fiindu-i grija de căpetenie. Pe străini îi chema de pe drum, îi ospăta și-i odihnea. Nici un sărac nu pleca cu mâna goală. În fiecare sâmbătă de dimineață dădea de pomană pentru cei adormiți un blid cu lapte sau cu mâncare, ori o cofă cu apă, oferite unei vecine. Dacă nu avea nimic din toate acestea, oferea o vorbă bună și un sfat celor necăjiți.

Postea trei zile pe săptămână, iar posturile din timpul anului erau ținute cu sfințenie, de toată familia, inclusiv de copii, chiar și în caz de boală. Era o bună mamă, crescându-și copiii cu frica de Dumnezeu, dar și o gospodină la fel de bună, ocupându-se nu doar de cele casnice și gospodărești, ci și de treburile agricole.

Chiar dacă trăia în lume, între oameni, ea trăia de fapt în Hristos, iar cele ce-o înconjurau erau doar noi mijloace și posibilități de a-și spori iubirea față de Dumnezeu și de a înainta în credință. Pare că nu avea nevoie de nimic material pentru ea, cele spirituale și lăuntrice fiindu-i suficiente pentru viața pe care o ducea.

Se ruga mereu, iar când rămânea singură, se ducea repede în fața icoanelor, făcând cruci și metanii. Se ruga, rostind cu căldură și apăsat numele lui Iisus și al Maicii Sale, cu încredere și nădejde în ajutorul lui Dumnezeu. Deși nu avea multă carte, știa numeroase rugăciuni, tropare, stihiri și fragmente biblice, învățate de la biserică. Sfântul Petroniu conturează evocarea mamei sale cu profundă recunoștință, văzând în ea modelul de mamă creștină, de femeie smerită și de suflet care a transformat viața simplă de la sat într-o necontenită slujire a lui Dumnezeu.

Știind că omul este o ființă trecătoare, s-a pregătit din timp pentru trecerea din lumea aceasta, cu cele necesare, dând de pomană toate celelalte lucruri care îi erau de prisos. Apoi, când a simţit că i se apropie obștescul sfârșit, a postit, s-a spovedit și s-a împărtășit. După împărtășanie, s-a luminat la față, nu a mai mâncat, ci a băut doar apă, rămânând senină şi luminoasă ca de obicei, începând să intoneze cântările bisericești pe care le știa, rugându-se la Mântuitorul și la Maica Domnului: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă pe mine, păcătoasa”; „Maica Domnului, miluiește-mă pe mine, păcătoasa”; „Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri, nici cu urgia Ta să mă cerți”; cânta „Cuvine-se cu adevărat”, rostea Psalmul 50 și repeta mereu: „Primește, Doamne, pe toți care vin la Tine și mă primește și pe mine!” A trecut la cele veşnice în 4 iulie, într-o marți de dimineață, nu înainte de a cere lumânarea pentru a o ține în mâini, s-a întors pe o parte și a adormit ca în somn. Sufletul i-a zburat din vasul de lut atât de chinuit de dureri și de necazuri. Fața îi era liniștită, iar un zâmbet pe buze îi luminase chipul spre veşnicie.

Sfânta Olimpiada a trecut din viața aceasta deplin împăcată cu Dumnezeu, ca un creștin autentic, care nu lasă în urmă decât o amintire frumoasă, faptele sale bune și un zâmbet. În lumina acestor cuvinte, Sfânta Olimpiada din Farcaşa apare ca o femeie a rugăciunii, a milosteniei și a discreției, un model de sfințenie trăită firesc, fără nimic spectaculos, dar cu o profundă fidelitate față de Evanghelie. Viața ei demonstrează că adevărata sfințenie depinde nu de funcții, cultură sau de notorietate, ci de credincioșia zilnică față de Dumnezeu, de dragostea față de aproapele și de răbdarea purtată în încercări.