În seara zilei de marți, 24 februarie, la Catedrala Patriarhală din București au continuat rânduielile specifice începutului Postului Mare cu slujba Pavecerniței Mari. În cadrul ei, s‑a dat citire celei de‑a doua părți a Canonului de pocăință al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul. Rânduiala a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.
Reglementări administrative pentru preoţii din Botoşani
La sediul Protopopiatului Botoşani a avut loc ieri, 16 iulie, şedinţa lunară cu preoţii. Întâlnirea a început cu obişnuita conferinţă, în cadrul căreia s-a dezbătut tema „Activitatea şi responsabilitatea preotului în gospodăria parohială“. Lucrarea a fost prezentată chiar de părintele Lucian Leonte, protopop de Botoşani. „Am dorit să prezint eu această temă, pentru a scoate în evidenţă lucrurile pozitive pe care le-am găsit la parohii: ordine, curăţenie, grija preoţilor pentru ordinea şi curăţenia în biserică, preocuparea de a înflori zestrea bisericii, întreţinerea în mod corespunzător a bunurilor bisericii. Cu toate acestea, am fost nevoit să atrag atenţia şi asupra unor aspecte care lasă de dorit, cu gândul că ele pot fi corectate. De asemenea, am vorbit despre responsabilitatea care revine şi celorlalţi angajaţi ai parohiei, şi anume dascălul sau cântăreţul bisericesc şi îngrijitorul sau pălimarul, care au rolul şi rostul lor în buna gospodărire a bunurilor parohiei. Apoi, am discutat şi despre unele reguli ce trebuie imprimate şi în conştiinţa credincioşilor în privinţa administrării bunurilor parohiei, pentru că ei sunt beneficiarii acestora“, a declarat pentru Radio Trinitas protopopul Lucian Leonte. La aceeaşi întâlnire s-a discutat despre felul în care preoţii trebuie să se implice în ajutorarea familiilor dezbinate prin imigrare, dar şi despre probleme create în satele româneşti prin emigrarea tinerilor. O altă problemă discutată a fost cea a conferinţelor preoţeşti din luna august de la Centrul „Providenţa“ din Iaşi. „Am rugat preoţii să completeze nişte formulare care să cuprindă informaţii din parohii, urmând ca aceste documente să fie prezentate la conferinţele de luna viitoare“, a precizat părintele Leonte.
Şedinţa s-a încheiat prin discuţii legate de concediile preoţilor, despre administrarea caselor parohiale şi a curţilor bisericilor din parohiile botoşănene.



.jpg)
