„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, Nașterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu devenit Om, a fost prăznuită cu multă solemnitate și bucurie la Catedrala Patriarhală din
Seară duhovnicească la Parohia "Sfânta Cuvioasă Parascheva" - Militari 2 din București
Parohia "Sfânta Cuvioasă Parascheva" - Militari 2 din Capitală a organizat duminică, 9 august 2015, o seară duhovnicească dedicată Sfântului Paisie Aghioritul, intitulată "Luceafărul Ortodoxiei contemporane şi luminătorul vremurilor din urmă", informează protoieriasector6capitala.ro. În prima parte a serii duhovniceşti, pr. Stelian Păduraru a vorbit celor prezenţi despre importanţa familiei creştine şi scopul ei: "Familia, prin structura, rolul şi scopul ei, reprezintă un mediu social, dar mai cu seamă un mediu duhovnicesc. Nu întâmplător, familia a fost şi este în continuare numită «Biserica în miniatură», căci în cadrul ei se regăsesc strâns unite aspectul văzut cu aspectul nevăzut, lucrarea omului cu lucrarea lui Dumnezeu. În serile duhovniceşti ce vor urma cu mottoul «Părintele Paisie Aghioritul şi concepţia despre viaţă de familie» ne propunem să aprofundăm tema vieţii de familie cu intenţia de a largi cadrul de percepţie, înţelegere şi exprimare în cadrul spiritualităţii ortodoxe". În a doua parte a serii a luat cuvântul tânărul sociolog şi teolog Caia Hoanas Dumitru, un bun cunoscător şi iubitor al Muntelui Athos, care a povestit din întâmplările minunate şi trăirile personale din Sfântul Munte, dar şi despre frumoasele îndemnuri ale Sfântului Paisie Aghioritul. În a treia parte a serii duhovniceşti, s-a urmărit filmul ortodox "Cuviosul Paisie Aghioritul".