Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit în Duminica dinaintea Crăciunului, a Sfinților Părinți după trup ai Domnului, 22 decembrie 2024, un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul
Seară duhovnicească la Parohia „Sfântul Ilie” din Dorohoi
În Duminica a doua din Postul Mare, Parohia „Sfântul Ilie”-Dealu Mare din municipiul Dorohoi a organizat o seară duhovnicească care l-a avut ca invitat pe părintele Ioan Harpa, starețul Mănăstirii Popăuți din Botoșani.
Părintele stareț Ioan Harpa a subliniat valoarea și rostul teologic al rugăciunii ortodoxe, potrivit învățăturii Sfântului Grigorie Palama, numit pe drept cuvânt „teologul luminii necreate”. După ce a conturat personalitatea intelectuală și duhovnicească a Sfântului Grigorie, a oferit mai multe sfaturi practice privind practicarea și necesitatea rugăciunii în viața personală, în viața de familie și, mai ales, în biserică, care pentru noi, creștinii ortodocși, nu este altceva decât „raiul sau paradisul din care am fost alungați din cauza păcatului și neascultării noastre și în care putem să fim primiți prin pocăința propovăduită de Hristos, Domnul Vieții veșnice”. La final a explicat de ce avem nevoie de un program foarte bine rânduit de rugăciune în viața de creștin, precizând că „toate pleacă de la rugăciune și că atunci când omul începe să se roage, în viața lui sunt realizări de tot felul, iar lipsa rugăciunii duce la un blocaj existențial”.