Sfântul Serafim de Sarov și spațiul Ortodoxiei românești

Urmărind firul cinstirii Cuviosului Serafim de Sarov în țara noastră, ne vom referi la zugrăvirea chipului său în mai multe locașuri de cult ale Bisericii Ortodoxe Române. Se pare că, întâia oară în România, Cuviosul Serafim a apărut în registrul iconografic al bisericii de la Mănăstirea Radu Vodă din București.

Biserica monumentală a Mănăstirii Radu Vodă a trecut între anii 1969 şi 1978 printr-un amplu proces de restaurare, supravegheat îndeaproape de Patriarhul Justinian Marina. Lucrările desfășurate au inclus și adăugarea pridvorului deschis care se păstrează întocmai până astăzi. În pictura care împodobește această parte nouă a bisericii, Cuviosul Serafim de Sarov este zugrăvit cel dintâi sfânt de la intrarea din partea dreaptă. E lesne de observat, înfățișat aproape în mărime naturală, însă fără trăsăturile specifice după care este recunoscut în icoana sa tradițională. Este foarte posibil ca din cauza vremurilor dificile din timpul regimului comunist, între anii 1974 şi 1978, când au fost organizate lucrările de pictură, icoana sau portretul Sfântului Serafim să nu fi fost deloc accesibile, ci numai o literatură clandestină, despre viața și învățătura sa. Din această pricină, se poate presupune că Sfântul Serafim a fost redat după un model general al chipului de sfânt cuvios.

Chipul Sfântului a fost pictat la Mănăstirea Radu Vodă

În cazul altor biserici, înălțate după anul 1990, Cuviosul Serafim de Sarov este foarte ușor de recunoscut, întrucât este pictat cu chipul său inconfundabil, transmis de iconografia spațiului rusesc. Ceea ce poate fi important de subliniat în cazul zugrăvirii sale în pridvorul locașului de la Radu Vodă este faptul că în timp ce Mănăstirea Diveevo din Rusia era închisă, iar sfintele moaște depozitate într-unul din muzeele-depozit ale ateismului sovietic, Sfântul rus era arătat credin­cio­șilor în pictura unei biserici din centrul Bucureștiului. Se mai poate presupune că Sfântul Serafim a fost pictat în acest loc, pe de o parte, datorită Patriarhului Justinian, iar pe de altă parte, datorită părintelui arhimandrit Sofian Boghiu (1912–2002), care a fost implicat în lucrările de pictură.

Apropierea Patriarhului Justinian de tradiția cinstirii Sfântului Serafim

După cum se consemnează într-o monografie, Preafericitul Părinte Justinian a vizitat de unsprezece ori Biserica Ortodoxă Rusă, perioada patriarhatului său (1948-1977) coincizând în mare parte cu cea a Patriarhului rus Alexei I (1945-1970), în timpul căruia Bisericile au păstrat legături strânse. Aici, poate că este folositor de menționat că Patriarhul Alexei I a fost ucenic al unui sfânt contemporan, Cuviosul Serafim de Vârița (1866–1949), care, pe lângă numele de călugărie, în lucrarea sa duhovnicească își asumase și nevoința de a se ruga îndelung pe o piatră, asemenea Sfântului Serafim de Sarov. Luând în considerație și aceste amănunte, se poate spune că între cei doi mari sfinți cuvioși și patriarh s-a creat o filiație duhovnicească, care putea fi împărtășită și altor personalități bisericești cu care venea adesea în contact.

„Părintele Sofian, un Serafim de Sarov al României”

Revenind la părintele Sofian, știm că se trăgea din părțile Basarabiei și cu siguranță avea o legătură mai puternică cu spiritualitatea și tradiția ortodoxă slavă. Din tinerețe s-a remarcat ca un monah îmbunătățit, devenind mare duhovnic și adevărat stareț, în înțelesul slavon al cuvântului. Este cunoscut faptul că a fost un iubitor și trăitor al spiritualității filocalice. În calitate de stareț al obștii de la Mănăstirea Antim din București, pă­rintele Sofian răspândea tainic în anii ’50-’60 lucrările unor ne­voitori ruși, cum ar fi Teofan Ză­vorâtul, Ignatie Briancianinov ori Ioan de Kronstadt. Astfel, se poate spune că pe starețul rus de la Sarov l-a pictat un alt sta­reț român de la București. În contextul de față, ceea ce ne mai atrage atenția este și faptul că după trecerea la cele veșnice a părintelui Sofian Boghiu, într-un volum comemorativ, alcătuit de ucenici ai sfinției sale, a fost numit chiar „Părintele Sofian, un Serafim de Sarov al României”. În afară de sfințenia vie­ții personale, precum și de alte aspecte, ca de pildă povă­țui­rea a sute de credincioși, lucrare ce îl aseamănă mult cu Sfân­tul Serafim de Sarov, trebuie, de asemenea, menționat că însuși chipul său luminos, plin de pace și liniște adâncă, in­spiră sau determină asemăna­rea cu Serafim de Sarov. În acest fel se poate observa cum perso­na­lități duhovnicești din perioade și locuri diferite conlucrează în Biserică și cum posteritatea sesizează această lucrare spirituală în timp. Întrucât Cuviosul Serafim de Sarov a devenit foarte cunoscut în România, mai ales după căderea regimului comunist, includerea sa în pictura Mănăstirii Radu Vodă din București în anii ’70 reprezintă în sine o situație foarte rară sau poate chiar un caz unic în timpul regimului comunist.

În prezent, Sfântul Cuvios Serafim de Sarov este întâlnit în registrul iconografic din pronaosul mai multor biserici nou-construite în București și în țară. Referindu-ne la câteva dintre aceste locașuri, amintim de bisericile noi ale mănăstirilor Sihăstria Putnei, Sihăstria, Crasna din Prahova, de noul paraclis al Mănăstirii Arnota din Vâlcea, precum și de mai multe biserici parohiale, între care „Sfânta Vineri”-Pajura din Bucu­rești este de referință. Faptul că zugrăvirea chipului Sfântului Serafim nu lipsește din pictura uneia dintre cele mai frumoase biserici noi din capitala României poate indica locul însemnat pe care îl ocupă Sfântul rus în spiritualitatea ortodoxă românească.

În concluzia celor descrise până aici reținem că bisericile închinate Sfântului Serafim în cuprinsul Patriarhiei Române, pictarea chipului său în multe locașuri de cult și, de asemenea, răspândirea icoanei sale și a părticelelor de sfinte moaște în diferite locuri din România susțin aspecte concrete ale receptării sale în tradiția bisericească românească. Aceasta constituie, totodată, un aport esențial pentru întărirea comuniunii interortodoxe prin cinstirea reciprocă a sfinților locali. Prin cele arătate se poate distinge clar legătura strânsă a Sfântului Cuvios Serafim de Sarov cu spațiul Ortodoxiei românești și în același timp deosebita evlavie față de cinstirea sa în rândurile ierarhilor, preoților și credincioșilor români.

Reprezentat într-o icoană modernă de la Mănăstirea Lainici

O altă mărturie iconografică care arată strânsa legătură a Ortodoxiei românești cu renaș­terea isihastă și, totodată, cu Sfântul Serafim de Sarov este o scenă numită „Arborele sfinților isihaști din întreaga lume și din toate vremurile”, întâlnită în partea dreaptă de sus a pro­nao­sului de la biserica nouă a Mă­năstirii Lainici din Gorj. În această imagine zugrăvită pe peretele de sud apar pictați 55 de sfinți isihaști, greci, ruși, români, sârbi, bulgari din diferite perioade. Din ramura centrală pornesc toate celelalte mlădițe care poartă sfinți isihaști. Sfân­tul Serafim apare pictat undeva în jumătatea din dreapta a arbo­relui, alături de Sfinții Simeon Noul Teolog și Grigorie Sinaitul.