În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Sfinții Trei Ierarhi sărbătoriți în orașul de pe Bega
La sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, 30 ianuarie, Catedrala Mitropolitană din Timișoara, cel mai mare lăcaș de cult din partea de vest a țării, a îmbrăcat haine de sărbătoare. În aceeași zi, Catedra de teologie ortodoxă a Facultății de Litere, Istorie și Teologie din municipiu și-a cinstit ocrotitorii.
Programul liturgic prilejuit de hramul istoric al Catedralei Mitropolitane s-a desfășurat în duh de rugăciune, iar credincioșii bănățeni au adus prinos de cinstire celor trei mari teologi prăznuiți în întreaga lume creștină. Hramul catedralei bănățene a debutat în ajun cu slujba Privegherii, oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Marți, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, împreună cu Preasfințitul Părinte Paisie Lugojeanul și cu Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului. Din soborul de slujitori care s-au rugat alături de ierarhi au mai făcut parte părintele vicar Ionel Popescu și consilierii de la Centrul eparhial, protopopii Timișoarei, clericii de la Catedrala Mitropolitană, precum și stareți de la mănăstirile din eparhie. La slujbă au participat numeroși credincioși timișoreni, oficialități locale și județene, precum și reprezentanți ai mai multor instituții de cultură din orașul de pe Bega. Cuvântul de învățătură a fost rostit de Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, care a sintetizat viața și învățătura celor trei ierarhi, teologi și sfinți ai Bisericii.
Sărbătoarea ocrotitorilor învățământului teologic ortodox a început luni, 29 ianuarie, când în capela cu hramul „Sfinții Trei Ierarhi” a Facultății de Teologie a fost săvârșită slujba Vecerniei cu Litia, în prezența cadrelor didactice și a studenților. După încheierea serviciului liturgic, în rotonda instituției a avut loc simpozionul intitulat „Sfinții Trei Ierarhi - modele pentru studenți”, la care a luat parte și Mitropolitul Banatului. Pe lângă cadrele didactice și studenți, la această manifestare științifică au participat și membrii Ligii Studenților din Timișoara, îmbrăcați în frumoase costume populare. Corul Facultății de Teologie a interpretat apoi mai multe cântări bisericești, la fel cum au făcut și membrii Ligii Studenților. În ziua praznicului, Sfânta Liturghie de la capela facultății a fost săvârșită de un sobor de slujitori format din cadrele didactice, sub protia arhimandritului Simeon Stana, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Timișoarei. Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele conf. dr. Constantin Jinga. La momentul împărtășirii a vorbit și părintele Nichifor Tănase, consilier eparhial. Imediat după rugăciunea amvonului a avut loc o slujbă de pomenire pentru profesorii și studenții instituției de învățământ trecuți la Domnul.