Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Slujire arhierească în Parohia Măgina, judeţul Alba
În Duminica a 28-a după Rusalii, 11 decembrie, numită și a Sfinților Strămoși după trup ai Domnului, când se citeşte Pilda celor poftiți la cină, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent în Parohia Măgina, Protopopiatul Aiud, şi a săvârşit dumnezeiasca Liturghie la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitate.
Conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei, în finalul cuvântului adresat celor prezenți, ierarhul a spus: „Au trecut 2.000 de ani de când Iisus Hristos i-a chemat pe ucenicii Săi și pe mulți dintre contemporanii Săi, zicându-le: «Veniți după Mine, veniți la Mine». De atunci, Domnul ne cheamă neîncetat la ospățul Său duhovnicesc care ni se oferă tuturor, în mod gratuit, în biserică. Dacă răspundem la apelul iubirii Sale blânde, iertătoare și tămăduitoare, atunci noi vom primi bunătățile credinței care ne mântuiește și ale harului dumnezeiesc care ne sfințește și ne regenerează. Totodată, vom primi de la Dumnezeu pace sufletească, milă și ajutor la timpul cuvenit. Iată de ce trebuie să ascultăm cuvântul Sfintelor Scripturi care ne îndeamnă: «Veniți, că toate sunt gata»; «Veniți toți cei osteniți și împovărați»; «Gustați și vedeți că bun este Domnul»”.
La finalul slujbei, preotul Titus Fufezan, paroh al Parohiei Măgina începând cu anul 2008, a fost hirotesit întru iconom-stavrofor.