Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit în Duminica dinaintea Crăciunului, a Sfinților Părinți după trup ai Domnului, 22 decembrie 2024, un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul
Taina Sfântului Maslu de obște la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”
A devenit deja o tradiție ca în aproape fiecare dintre cele patru posturi de peste an, la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”, să fie săvârșită Taina Sfântului Maslu de obște cu arhiereu.
Slujba a fost oficiată duminică, 3 decembrie 2023, de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, și de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar, împreună cu un sobor de preoți.
Pentru ca bucuria și pacea sufletească să fie depline, cei prezenți s-au închinat la moaștele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, grabnic ajutător și făcător de minuni, cunoscut apărător al credinței și mijlocitor înaintea Tronului lui Dumnezeu, aflate în această perioadă în paraclisul așezământului monahal.
Slujba a fost transmisă în direct pe pagina oficială de Facebook a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților de către Sectorul media și comunicare al Centrului eparhial Suceava.
La eveniment au participat preoți slujitori de la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, clerici din cadrul Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, între care arhim. Paraschiv Dabija, vicar administrativ, dar și părinții exarhi ai eparhiei.
Răspunsurile liturgice au fost date de membri ai Grupului psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava.
La final, credincioșii au fost binecuvântați prin stropire cu apă sfințită de către cei doi arhierei, nu înainte ca Înaltpreasfințitul Părinte Calinic să citească, alături de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, rugăciunile pentru dezlegare, pentru cei care suferă de depresie, una dintre cele mai prezente boli în societatea contemporană, precum și pentru cei care sunt încercați de patima consumului de substanțe interzise.