Un mare ctitor al Mănăstirii Sihăstria şi al schiturilor ei

Cu adâncă tristeţe am aflat că vineri, 24 octombrie 2014, pe când lumina unei noi zile inunda Valea Sihăstriei, de pe un pat de spital, stareţul şi noul ctitor al Mănăstirii Sihăstria s-a mutat la o nouă viaţă, în lumina cea neînserată a Împărăţiei Preasfintei Treimi.

Părintele Arhi­man­drit Victorin Oa­nele s-a născut la 1 fe­bruarie 1931, în satul Poiana, comuna Vrân­cioaia, primind la botez numele Vasile. A copilărit şi s-a format într-o familie numeroasă şi evlavioasă, într-o zonă de o rară frumuseţe a naturii, împo­dobită atunci încă de multe aşezări monahale vestite prin părinţii îmbunătăţiţi şi cu viaţă sfântă, care erau căutaţi pentru rugăciune şi sfat, mai ales în duminici şi sărbători, de numeroşi pelerini veniţi din întreg ţinutul Vrancei. Printre aceşti pelerini, adeseori s-a aflat şi fratele Vasile Oanele, însoţit de părinţii săi Toader şi Safta. Astfel s-a născut de timpuriu în sufletul său dorinţa de a păşi pe urmele pustnicilor „întra­ri­paţi cu dumnezeiescul dor“.

După un scurt timp petrecut la Schitul Tarniţa din Munţii Vrancei (1951), în preajma renumitului pustnic Nil, fratele Vasile Oanele, primul din cei şase copii ai familiei, şi-a conti­nuat itinerarul său duhov­ni­cesc în Munţii Neamţului, intrând pentru o vreme în obştea Schitului Tarcău.

După îndeplinirea stagiului militar şi după o matură deli­be­rare, la 3 mai 1952, intrând pe poarta Sihăstriei (devenită din 1947 mănăstire de sine stătătoare), a aflat, în preajma marilor duhovnici de aici, locul doririlor, ostenelilor şi împli­nirilor sale duhovniceşti.

Primind chipul cel îngeresc al călugăriei, la 18 octombrie 1953, prin mâinile smeritului şi ru­­gă­to­rului stareţ protosing­hel Ioil Ghe­orghiu, sub mantia ieromo­nahului Daniil Sandu Tudor, monahul Victorin Oa­ne­le şi-a împletit propria sa viaţă într-o îngemănare unică şi ro­di­toare cu viaţa Mănăstirii Si­hăs­tria, devenită de acum şi până la sfârşitul vieţii sale uni­ca sa chinovie şi marea sa iubire.

Hirotonit ierodiacon la Mă­năstirea Neamţ, în ziua de 18 octombrie 1954, de către fostul Patriarh al Bulgariei, Maxim, aflat într-o vizită oficială în Mitropolia Moldovei şi Sucevei, şi ieromonah la 29 august 1971, cu prilejul hramului Mănăstirii Secu, de către Episcopul-vicar de la Iaşi, Irineu Crăciunaş Suce­veanul, părintele Victorin s-a găsit până mai ieri într-o permanentă şi jertfelnică sluji­re. Îndeplinind cu credincioşie şi dă­ruire aproape toate ascul­tă­rile dintr-o mănăstire: ar­hondar ospitalier, magazioner priceput, bu­cătar dăruit, ghid înţelept, secretar competent, bun profesor la şcoala monahală, dar mai ales harnic şi iscusit econom vre­me de aproape 20 de ani, şi tre­când victorios peste marile în­cer­cări şi greutăţi provocate de cumplitul decret comunist 410 din 1959, care a lăsat vatra mă­­năs­tirii a­proape pustie, pă­rin­tele Victo­rin a fost chemat de către vrednicul de pomenire Pa­triarhul Iustin Moisescu, pe atunci Mi­tro­politul Moldovei şi Sucevei, la demnitatea de stareţ al sfintei Mănăstiri Sihăstria, în ziua de 13 noiembrie 1972, la săr­­­­bă­toarea Sfântului Ioan Gu­ră de Aur, mare păstor al Bi­se­ricii şi apologet al vieţii monahale.

În anul 1980, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ţinând cont de pregătirea sa teologică: absolvent al Semi­narului Teologic (1952-1955) şi licenţiat în teologie (1971-1975) cu teza „Chipul duhovnicului ortodox după Sfinţii Părinţi şi Pravilele bisericeşti“, precum şi de bogata şi curajoasa lui activi­tate, i-a acordat rangul de arhimandrit.

Cei 42 de ani de osteneli neîn­trerupte în fruntea mă­năs­tirii au însemnat pe de o parte cea mai lungă stăreţie din is­toria de trei veacuri şi ju­mă­tate a Si­hăs­triei lui Ata­nas­ie, cum s-a numit ea la început, iar pe de altă par­te, cea mai prosperă perioadă din punct de vedere economic, edilitar şi administrativ, precum şi timpul unei intense înflo­riri duhov­ni­ceşti prin rugă­ciunea şi lucra­rea unor mari părinţi cu viaţă sfântă cum au fost: ieroschimonahul Paisie Ola­ru, arhimandriţii Cleopa Ilie, Par­tenie Buşcu, Da­maschin Bar­ba­caru, Ioanichie Bălan, protosin­ghe­lii Casian (Onufrie) Frunză, Ioil Gheor­ghiu, Ve­niamin Bar­ba­­ca­ru, Clement Hot­nog, Var­sa­nu­fie Lipan, Calinic Lupu şi alţii.

Ajutat de marii duhovnici ai mănăstirii, pe care i-a apărat şi ocrotit de persecuţiile şi îngră­dirile agresive ale regimului comunist potrivnic Bisericii şi mai ales monahismului, dăruit cu un autentic spirit gospo­dă­resc, părintele Victorin Oanele a transformat smerita aşezare monahală de altădată într-una dintre cele mai cunoscute mă­năstiri româneşti, apreciată în acelaşi timp în întreaga lume ortodoxă şi căutată pentru prestigiul ei duhovnicesc, fiind o pildă de îmbinare armonioasă a vieţii liturgice cu acti­vitatea gospodărească, a în­dru­mării du­hov­niceşti a pelerinilor cu ospitalitatea arătată lor.

Consolidarea şi înfrumu­se­ţarea bisericii vechi, zidirea noii Biserici-catedrale „Sfânta Cu­vioasă Teodora de la Sihla“, în care este prohodit acum, casele oficiale şi chiliile, tra­pe­zele şi casele pentru pelerini, consolidarea şi restaurarea clopotniţei, gospodăriile anexe, beciurile şi magaziile, atelierele, grădinile, stâna, podurile, drumurile, porţile şi gardurile temeinice, întinse pe kilometri întregi, precum şi multe alte împliniri din Mă­năs­tirea Sihăstria vorbesc despre hărnicia, priceperea, tena­citatea şi jertfelnicia părintelui arhimandrit Victorin.

Pecetea hărniciei părintelui Victorin s-a imprimat şi la schiturile afiliate Mănăstirii Si­hăstria. Schitul Sihla, care este astăzi mănăstire, are propria sa istorie, legată fără îndoială în ultimele decenii de activitatea părintelui Victorin, care, pentru curajul de a fi ridicat aici clădiri noi şi mari, a fost pedepsit de autorităţile comuniste în anul 1983 cu exilul la Mănăstirea Râşca. De asemenea, părintele Victorin este ctitor şi la schiturile: „Sfântul Mina“ de lângă Târgu Neamţ, „Sfântul Daniil Si­has­trul“ din Munţii Sihlei, „Înăl­ţa­rea Sfin­tei Cruci“ de la Poiana lui Ioan, „Sfânta Teodora“ din Codrii Paş­canilor, sau „Sfinţii Împă­raţi Constantin şi Elena“ de la Bou­reni, unele dintre ele reînnoite pe foarte modeste în­ce­puturi anterioare, iar altele nou înfiinţate după anii 1990, în perioada când Noi păsto­ream Mitropolia Moldovei şi Bu­covinei. La aceste schituri a construit biserici noi, paraclise, case monahale, turnuri-clopot­ni­ţă cu clopote turnate cu multă cheltuială şi măiestrie în ţări străine, a amenajat drumuri de acces şi gospodării, iazuri de peşte şi a plantat livezi şi viţă-de-vie.

S-a spus uneori despre părintele Victorin că s-a îngrijit prea mult de cele ale Martei. Însă cine l-a cunoscut îndea­proa­pe ştie că toată această neo­bosită activitate a izvorât din dorinţa de a asigura pă­rin­ţilor şi fraţilor din obştea mă­năs­tirii, pele­ri­nilor şi vizitatorilor Mănăstirii Sihăstriei condiţii bune şi civilizate de cazare, de hrană şi de participare la slujbele şi rânduielile bisericeşti.

Dacă în calitate de econom al mănăstirii s-a îngrijit cu atenţie şi dragoste de cei peste 130 de monahi bătrâni nepu­tin­cioşi, izgoniţi în anul 1959 din mă­năstirile lor şi adă­postiţi în azilul organizat la Sihăstria, mai târziu, ca stareţ, a zidit case pentru pelerini şi trapeze sau săli de mese, cultivând şi promovând tradiţia mă­năs­tirilor noastre ro­mâ­neşti, unde ospita­litatea este una dintre principalele fapte ale iubirii creştine.

A primit în obştea Mănăs­tirii Sihăstria, în îndelungata sa stăreţie, sute de fraţi, peste două sute dintre ei fiind tunşi în mo­nahism în vremea stăreţiei sale. Pe foarte mulţi dintre ei i-a trimis la studii teologice, la se­minar sau la facultate, susţi­nându-i moral şi financiar.

 A susţinut activitatea căr­tu­ră­rească şi editorială a mă­năs­tirii, a iubit frumuseţea Casei lui Dumnezeu, înnoind şi îm­po­dobind biserica acesteia cu veş­minte şi odoare alese, susţi­nând şi încurajând cântarea bi­sericească, predicile şi cuvân­tările bine pregătite. Oferea gratuit prânz şi cină sutelor de pelerini veniţi la Sihăstria şi ajuta o mulţime de familii să­race din zona Neamţ şi din alte părţi, fiind un stareţ harnic şi darnic.

Numeroşi călugări formaţi în atmosfera de rugăciune, sme­renie şi ascultare din Mănăs­tirea Sihăstria au ajutat după anul 1989 la renaşterea multor mănăstiri şi schituri din ţară, desfiinţate de regimul comunist, sau la întemeierea unora noi, în zone unde se simţea imperios nevoia acestora. Unii monahi au fost che­maţi să ajute la diferite activităţi în administraţia bise­ricească, alţii au ajuns în comunităţi monahale de peste ho­tare (la Sfântul Munte Athos, în Ţara Sfântă etc.).

În timpul stăreţiei sale, Mănăstirea Sihăstria a fost vizitată de numeroşi întâistă­tători ai Bisericilor Ortodoxe surori şi de mari ierarhi ai lumii ortodoxe. Astfel, în anul 1995, Patriarhul Ecumenic Bar­­tolomeu, Patriarhul Par­tenie al Alexandriei, Patriarhul Pavle al Serbiei, Arhiepiscopul Hri­sostom al Ciprului, Arhie­pis­copul Hristodulos al Atenei şi Întregii Elade, Sava al Var­şoviei, Ioan al Kareliei, aflaţi în România cu ocazia împlinirii a 110 ani de autocefalie şi 70 de ani de patriarhat ai Bisericii Ortodoxe Române, au poposit, la invitaţia Noastră, în acest loc plin de mireasma sfinţeniei şi a rugăciunii.

Doi ani mai târziu, în anul 1997, a trăit cu intensitate bucuria sfinţirii Altarului noii Biserici „Sfânta Cuvioasă Teo­dora de la Sihla“, eveniment la care am invitat pe Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Constantinopolului, şi pe vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist al României, înconjuraţi de o mulţime de ierarhi din ţară şi străinătate.

Dornic să cunoască viaţa bi­sericească şi mănăstirească din alte părţi ale lumii, a efectuat pelerinaje la Ierusalim şi în Ţara Sfântă, Grecia, Italia, Ucraina şi de mai multe ori la Sfântul Munte Athos. În prima sa călătorie la Athos, în anul 1977, însoţit fiind de părintele Cleopa Ilie, de părintele Ioanichie Bălan şi de părintele Varto­lo­meu Florea, l-am întâlnit la Mănăstirea Grigoriu.

De asemenea, păstrăm cu recunoştinţă amintirea primirii Noastre în obştea Mănăstirii Sihăstria, în anul 1987, când părintele Cleopa Ne-a fost naş de călugărie, iar părintele sta­reţ Victorin Ne-a tuns în mona­hism, la slujba de priveghere a sărbătorii Schimbării Dom­nului la Faţă (5 spre 6 august). În cei aproape 18 ani de ar­hi­păs­torire a Mitropoliei Mol­dovei şi Bucovinei, Ne-am bucu­rat de colaborarea, dra­gos­tea şi adeseori de sfatul du­hov­nicesc al părintelui stareţ Victorin, căruia îi aducem şi acum un profund, fiesc şi părintesc omagiu.

În aceste momente când părintele nostru Victorin Arhi­man­dritul se adaugă părinţilor din cimitirul Mănăstirii Sihăs­tria, plin de sfinţi şi cuvioşi pă­rinţi, ne rugăm Mân­tui­torului Iisus Hristos, Biruitorul morţii şi Domnul vieţii, să răsplă­tească îndelungata şi jertfelnica sa slujire, smerenia sa, ostenelile sale ştiute şi neştiute, dragostea şi ospitalitatea sa cu darul iertării păcatelor şi al vieţii veşnice, aşezând sufletul lui în ceata sfinţilor Săi slujitori, în lumina şi iubirea Preasfintei Treimi!

Veşnica lui pomenire din neam în neam!

† Daniel
Patriarhul României

Mesaj de condoleanţe transmis la sluj­ba de înmormântare a Prea­cuviosului Părinte Arhi­mandrit Victorin Oanele, stareţul Mă­năstirii Sihăstria, judeţul Neamţ, duminică, 26 octombrie 2014.