În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Un nou număr al revistei Chemarea Credinţei
A apărut numărul 35 (ianuarie-februarie 2015) al revistei Chemarea Credinţei, publicaţia Patriarhiei Române adresată întregii familii.
Întrucât anul 2015 a fost desemnat Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii, editorialul revistei introduce cititorii în bogăţia de semnificaţii a acestei duble omagieri (p. 3).
La rubrica „Hai să desenăm!“ elevii pot urmări paşii de lucru pentru a deveni făuritorii unor cruci realizate din pastă de modelaj (pp. 4-5). Şcolarii mici parcurg istoria Vechiului Testament, aflând despre tablele legii primite de Moise în Muntele Sinai (p. 8). Începând cu acest număr, rubrica „Învăţăm din Sfânta Evanghelie“ începe o nouă serie de articole în care sunt prezentate Omiliile Sfântului Ioan Gură de Aur la Evanghelia Sfântului Matei, primul articol fiind despre Cartea naşterii lui Iisus, Fiul lui David, Fiul lui Avraam (p. 9).
Tot în acest număr a fost introdusă în revistă o nouă rubrică: „Să descoperim instrumente muzicale“ (p. 10), această rubrică fiind un efort pentru dezvoltarea gustului copiilor pentru muzica instrumentală. Primul instrument muzical care va fi descoperit, pas cu pas, este pianul. Cu această ocazie, copiii preşcolari sunt stimulaţi să-şi folosească îndemânarea şi imaginaţia prin realizarea unui pian în stilul origami (p. 7).
Rubrica „Minunate vieţi de sfinţi“ va fi dedicată anul acesta Sfinţilor Ierarhi, care au avut o mare influenţă în înţelegerea şi tâlcuirea credinţei creştin-ortodoxe, în numărul 35 fiind povestită copiilor viaţa Sfântului Grigorie cel Mare (p. 11).
Rubrica „Lumea lui Dumnezeu“ prezintă amănunte despre broaştele ţestoase (pp. 12-13), iar despre portrete şi poveşti cu haiduci, cititorii pot afla din rubrica „Tradiţii româneşti pentru copii curioşi“ (pp. 18-19). La rubrica „Po-veşti cu tâlc“, se află povestea Omul-de-zăpadă cel pofticios, în care copiii pot urmări păţaniile în care intră un om-de-zăpadă ce nu-şi poate stăpâni foamea (pp. 20-21). Rubrica „Micul catehism“ continuă tâlcuirea mesajului întruchipat în icoanele praz-nicelor împărăteşti, de această dată dezvăluind înţelesurile încifrate în icoana Întâmpinarea Domnului (pp. 22-23). Şcolarii mari pot citi despre „Sfintele slujbe dezvăluite copiilor“ în care este prezentată rugăciunea Învredniceşte-ne, Doamne, din slujba Vecerniei (p. 27). Toţi copiii, împreună cu părinţii şi bunicii, sunt invitaţi la destindere prin intermediul rubricii „Năpârstoc, hai la joc!“ (pp. 14-15) şi al jocului „Să ne împrietenim cu Sfinţii Ierarhi“ (pp. 16-17).
Rubricile adresate părinţilor sunt următoarele: „2015, An omagial“ - care îşi propune, urmărind tema anului omagial, să ofere modele de urmat în asumarea misiunii Bisericii de promovare a vieţii şi credinţei ortodoxe. În acest număr este prezentată Asociaţia Pro Vita şi lupta ei de a preţui fiecare viaţă (pp. 24-26); „An comemorativ“, rubrică dedicată vieţii şi activităţii Sfântului Ioan Gură de Aur (pp. 28-29); „Tradiţii româneşti pentru părinţi grijulii“, care aduce în discuţie amănunte despre o mare comoară primită de la Dumnezeu, pădurea, despre cum ar trebui ea îngrijită şi valorificată (pp. 30-31).