Un secol de la naşterea „cărturarului credinţei“

Un aspect aparte al activităţii preotului Dumitru Bălaşa a fost aducerea în incinta sediului mitropolitan a unei bisericuţe de lemn din Tălpăşeştii Gorjului. Pe vremea aceea era mitropolit vrednicul de pomenire  Teoctist Arapaşu. Părintele Bălaşa s-a numărat printre aceia care nu au văzut cu ochi buni părăsirea Casei Băniei şi acceptarea de către mitropolitul Firmilian a acestui palat, în incinta căruia s-a temeluit mai apoi sediul mitropolitan. El acuza faptul că „sediul acesta e prea laic“, nu are nici un sfânt altar în incinta lui.

În acest context, el i-a sugerat mitropolitului Teoctist aducerea aici a unei biserici. A mers în Gorj, a cercetat mai multe bisericuţe şi s-a oprit la Tălpăşeşti, unde oamenii aveau deja o altă biserică şi o părăsiseră pe cea veche. A venit apoi şi mitropolitul Teoctist, însoţit de Permanenţa eparhială, şi s-a hotărât mutarea dorită. Părintele Bălaşa a rămas aici, a măsurat, a cântărit, a verificat cu lupa inscripţiile şi însemnările, a numerotat fiecare grindă, fiecare obiect de cult şi a fost de faţă când s-a demontat întregul edificiu. Apoi, la Craiova, printre muncitori, cu halat asemenea lor, bătrânul cărturar a vegheat ca totul să se recompună întocmai. Cu foarte mare greutate a acceptat înlocuirea câtorva grinzi care putreziseră. La terminare, i-a dat ocol, i-a cerut iertare ierarhului pentru eventuale supărări şi a zis: „Ei, acum sediul metropolitan va rămâne aici în veci!“. Sigur, prin aceasta, nu micşorăm strădania şi răspunderea mitropolitului Teoctist. N-a fost deloc uşor să poţi transporta în centrul Craiovei o biserică într-o vreme dominată de mari constrângeri. Fără abilitatea şi tactul pastoral al mitropolitului, gândul părintelui Bălaşa ar fi rămas o utopie.

Griji pentru obiectele patrimoniale

Începând cu anul 1975, când Oficiul pentru Patrimoniul Cultural Naţional (O.P.C.N.) a început o acţiune de cercetare a lăcaşurilor vechi, a obiectelor de cult, a inscripţiilor de pe cruci şi de pe pietrele funerare, a însemnărilor de pe cărţile de ritual etc., părintele Bălaşa a fost însărcinat să fie omul de legătură între Biserică şi cercetătorii laici.

În acest sens, el a pornit prin parohii, prin cimintire, mănăstiri şi schituri, a descifrat inscipţii, însemnări, pisanii, a sugerat preoţilor soluţii pentru păstrarea tezaurului arhivistic în enoriile lor, a comunicat cu muzeografii laici, a pus în lumină în publicaţii, la radio şi adesea prin viu grai de tribună şi catedră - materiale inedite, documente, inscripţii, valori numismatice şi lingvistice etc. Are meritul de a fi stabilit, la cele mai multe biserici, care anume obiecte ar trebui mutate la colecţiile eparhiale judeţene, pentru a fi tratate profilactic şi păstrate în deplină siguranţă. Aşa au apărut colecţiile de la Jitianu, Tismana, Polovragi, Lainici, Gura Motrului etc.

În acelaşi context putem aşeza şi contribuţia şi colaborarea lui cu istoricul Nicolae Stoicescu în alcătuirea „Bibliografiei localităţilor şi monumentelor feudale din România“, privind zona Olteniei.

După cutremurul din 1977 ...

La cutremurul din 4 martie 1977, părintele Bălaşa a fost profund marcat. Se afla la masa de lucru în Biblioteca Mitropoliei la ora cataclismului şi a putut vedea pe geam turla bisericuţei din incintă clătinându-se ca o „ramură în vânt“. S-a îmbrăcat repede şi a pornit cu mitropolitul Teoctist pe la bisericile Craiovei. S-a îngrozit de cele constatate. Aproape toate trecuseră prin alte două mari cutremure: 1838 şi 1940 şi acum apăruseră vechile spărturi în zidurile seculare.

La Biserica „Sfinţii Arhangheli“ turla se prăbuşise peste corpul mare al edificului, iar prin crăpăturile de la altar se vedea afară. Până în dimineaţa zilei următoare fuseseră cercetate toate edificiile Craiovei. În zilele următoare s-au parcurs judeţele Gorj, Dolj şi Mehedinţi. Bilanţul stricăciunilor a fost tragic. I-a fost încredinţată părintelui Bălaşa sarcina de a forma o comisie care să cerceteze în amănunt situaţia celor trei judeţe şi să propună soluţii sub controlul episcopului Nestor. Au urmat două luni de muncă stăruitoare cu multe, foarte multe greutăţi întâmpinate. Felul de lucru meticulos şi oarecum ermetic al părintelui Bălaşa a supărat pe unii preoţi care erau foarte grăbiţi să înlăture molozul, să acopere stricăciunile spre a redeschide cât mai repede bisericile pentru nevoile cultului.

Situaţiile întocmite de comisia Bălaşa au fost de mare ajutor în stabilirea unui plan de lucru general, pe eparhie. Şi acum, după peste trei decenii de la acel cataclism, documentul acela are valoare. De reţinut că în Craiova doar două biserici au fost demolate: una doborâtă într-adevăr la cutremur - „Sfântul Nicolae“- Craioviţa Veche, şi una, „Sfântul Ioan Sebastian“, demolată de autorităţile locale, noaptea, sub pretextul că ar fi fost grav avariată şi că ar pune în pericol viaţa trecătorilor. În realitate, ea îi încurca pe edili să lărgească strada Severinului. Într-o noapte, aşadar, această biserică din secolul al XVII-lea a dispărut de pe harta oraşului.

Părintele Bălaşa are meritul de a fi încercat un protest. S-a îmbrăcat în toate straiele preoţeşti, şi-a pus culion roşu şi cruce şi a mers „la judeţ“ să se plângă de dispariţia unei biserici. N-a aşteptat să fie anunţat, a intrat direct la „cel mare“, i-a reproşat cele întâmplate, i-a pus pe masă o documentaţie întocmită de arhitectul mitropoliei, s-a aşezat pe scaun şi a zis: „Aştept!“ . S-a dat telefon mitropolitului care, deşi nu ştia de demersul părintelui Bălaşa, a recunoscut că el l-a trimis şi că este foarte mâhnit de cele întâmplate. După două ceasuri de aşteptare i s-a spus părintelui Bălaşa că faptul e de-acum consumat, dar că municipalitatea va construi o altă biserică cu acelaşi hram. Desigur, a fost o minciună! Nimeni nu şi-a mai adus aminte de această promisiune. Comuniştii au fost întotdeauna mari mincinoşi.

Demersul în sine pare că a avut oarece urmări benefice. Celelalte lăcaşuri avariate, care fuseseră vremelnic închise cultului Obedeanu, Brânduşa, Sfinţii Arhangheli, Sfântul Ioan-Hera etc., au putut fi restaurate în voie, fără teama unei demolări peste noapte. Unii au zis că protestul ar fi trebuit să se manifeste la un alt nivel. Poate chiar părintele Bălaşa va fi gândit iniţial aşa, de vreme ce el, un simplu bibliotecar, şi-a luat inima în dinţi şi a cutezat. Mai apoi, l-am auzit cu urechile mele, motivându-l pe ierarh: „Riscul meu, măi copii, mă privea doar pe mine, un bătrân «ermetic», aşa cum vă referiţi voi la mine, dar riscul lui v-ar fi privit şi pe voi şi Biserica în sine. Dracul are încă de lucru aici pe pământ, aşa că... înmulţiţi rugăciunile!“.

Şi încet, încet, bisericile au fost restaurate, la Craioviţa Veche a fost construită o altă biserică, iar în locul Bisericii „Sfântul Ioan-Sebastian“ este în lucru de aproape 20 de ani o mare catedrală în cartierul Craioviţa Nouă. În pisania ce se va aşeza pe frontispiciul ei va trebui să fie înscris şi numele părintelui Bălaşa.

Înapoi acasă

Deşi a stat multă vreme în Oltenia şi cunoştea bine localnicii, deşi se ştia că are un fel aparte de a fi, spunând lucrurilor pe nume, uneori cu un ton răstit, alteori vorbind de sus, la un moment dat, a dat semne de oboseală şi a hotărât să plece. Nu dintr-odată, ci lent. Ba a lăsat să se înţeleagă că chiar ar mai putea rămâne. Cel, sau cei îndreptăţiţi să-l „convingă“ n-au făcut-o. Şi el, om sensibil, ba chiar susceptibil uneori, a priceput, s-a întristat şi a plecat. Ba mai mult, nici nu s-a luat act de plecarea lui, decât în statul de funcţiuni. E posibil ca unii sau alţii să se fi simţit împiedicaţi, sau umbriţi de „hărăzirile“ minţii sale ascuţite. E posibil să fi fost şi vreo poruncă din altă parte.

El s-a retras la Suteşti-Drăgăşani, dar nu pentru mult timp, pentru că Dumnezeu nu doarme: cei din zona Vâlcii l-au redescoperit şi i-au pus în lumină meritele, aşezându-l pe un soclu de glorie între marii deschizători de drum în cultura ţării. Vâlcenii i-au înfrumuseţat anii bătrâneţii. De la „cărturarul credinţei“, cum l-au numit oltenii, la apelativul de „patriarh de Drăgăşani“, cum i-au zis vâlcenii, n-a fost decât o cale de suflet.

Acum, la plinirea unui secol de la naşterea sa, în numele celor care l-au apreciat şi l-au iubit aici, în sudul ţării, oferim acest omagiu de gând şi de simţire aleasă şi ne unim rugăciunile cu toţi cei care i-au stat în preajmă.