Unul dintre cei mai mari artişti din Ardeal

Secolul al XIX-lea înregistrează în istoria culturii şi artei româneşti o perioadă de puternică şi bogată forţă creatoare, iar muzica românească, integrându-se în tendinţele generale ale epocii respective, oglindeşte într-un mod specific principalele evenimente ale timpului.

Un compozitor de seamă al epocii este Gheorghe Dima, născut pe 28 septembrie 1847 la Braşov, ca fiu al unei familii de comercianţi cu bună stare materială, care, prin natura preocupărilor, au trecut uşor cu vederea peste talentul muzical al tânărului Gheorghe, considerând ca nesigură cariera de artist, ceea ce se întâmplă şi în zilele noastre.

Asemenea juristului Robert Schumann şi medicinistului Hector Berlioz, se dedică carierei artistice. Înzestrat cu o remarcabilă voce de bas, Gheorghe Dima studiază canto cu Heinrich Giehne la Karlsruhe şi continuă la Viena cu Otto Uffmann. Rodul acestor studii s-a văzut pe afişele operelor din Klagenfurt, Zürich şi Viena, unde figurează numele basului român Gheorghe Dima, care a cântat printre altele rolul lui Marcel din opera "Hughenoţii" de Giacomo Meyerbeer şi al lui Bertran din "Robert diavolul" de acelaşi compozitor.

Dorinţa de a se instrui şi în meşteşugul de a compune l-a determinat să se înscrie la Conservatorul din Gratz, unde a studiat contrapunctul şi armonia cu Ferdinand Thieriot.

Spre surprinderea cunoscuţilor, succesele obţinute nu îl tulbură, iar în 1881 Dima se întoarce în patrie, consacrându-şi întreaga viaţă şi energie creatoare idealului de ridicare a mişcării muzicale româneşti. Asemenea lui Verdi, copleşit de o durere similară (pierduse în scurt timp soţia şi doi copilaşi, răpuşi de o boală molipsitoare), Dima şi-a asumat conducerea "Reuniunii române de cântări" din Sibiu, ocupând în acelaşi timp şi postul de profesor la Seminarul Andreian.

"Reuniunea de cântări" de la Sibiu

Perioada petrecută la Sibiu (1881-1889) este cea mai productivă din viaţa sa. Distinsa muziciană Maria Dima, soţia ilustrului maestru, scria: "O viaţă de muncă serioasă se desfăşoară de-a lungul acestor opt ani la Sibiu, ca profesor al Seminarului Andreian, ca maestru particular de canto şi pian, ca conducător al corului bisericesc şi al Reuniunii de cântări, a cărei prestaţiuni se ridicară la un nivel foarte ridicat".

Atras de nostalgia copilăriei petrecute în frumosul cartier de la poalele Tâmpei (Şchei) şi de natura atât de generoasă în privelişti de neuitat, Gheorghe Dima a părăsit Sibiul, transferându-se la Braşov, unde a preluat postul de profesor la Liceul românesc "Andrei Şaguna", postul de diriginte al Reuniunii de cântări şi al corului Bisericii "Sfântul Nicolai".

Vechea melodie "Mugur, mugurel" (linie melodică de care s-a ocupat şi Anton Pann, care a activat şi el în zona Braşovului), de largă circulaţie în momentele de avânt revoluţionar, reţine atenţia muzicianului patriot prin intonaţiile energice, melodica avântată, fondul emoţional al textului din care răzbate revolta maselor asuprite.

Director al Academiei de Muzică din Cluj-Napoca

Ultimii ani din viaţă, din 1918 până în 1925, Dima i-a petrecut la Cluj-Napoca, ca profesor şi director al Conservatorului.

Valoarea creaţiei lui Gheorghe Dima rezultă în primul rând din originalitatea înveşmântării armonice, dar şi din forma artistică a acompaniamentului de pian, care amplifică expresivitatea liniei melodice. Multe din operele compuse de acesta au fost făcute pe versuri ale marilor poeţi naţionali ca Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, George Coşbuc.

Reprezentant de seamă al muzicii româneşti, Gheorghe Dima a fost creatorul care a înţeles şi tălmăcit muzical aspiraţiile şi durerile poporului nostru, care a depus o neobosită activitate pentru înflorirea creaţiei şi artei româneşti, exemplu de muncă pusă în slujba artei adevărate, drept pentru care Academia de Muzică din Cluj-Napoca îi poartă numele. De asemenea, Filarmonica din Braşov îi poartă numele, începând din 1946. Şi oraşul Sibiu îi va mulţumi, o stradă a oraşului purtând numele compozitorului. Gheorghe Dima s-a stins din viaţă la 4 iunie 1925 la Cluj-Napoca, iar în preajma locului în care se odihneşte pare a sălăşlui încă străbuna doină care l-a inspirat în cele 15 luni de închisoare.

Armonii unice

Opera lui Gheorghe Dima este de o valoare artistică inestimabilă.

"A venit un lup din crâng", pe versuri de George Coşbuc, surprinde o mică povestire ce are ca temă neţărmurita dragoste a mamei pentru fiul ei. Cele trei pericole: lupul, un om sărac şi un negustor, caută pe copiii care plâng, nu se poartă bine şi nu sunt iubiţi de mama lor. Venirea lupului este exprimată prin folosirea unor formule melodico-ritmice, care sugerează primejdia, ameninţarea şi în acelaşi timp spaima băiatului. Paniamentul, cu multe ornamente, creează senzaţia unei uşoare legănări, contribuind de asemenea la redarea atmosferei poetice.

Ca şi în cele două lieduri mai sus-amintite, în liedul "Şi dacă ramuri bat în geam" se remarcă latura caracteristică a compozitorului, lirismul său duios, adânca pătrundere a atmosferei poetice.

Nu putem uita, de asemenea, nostalgicul cântec pentru voce şi pian "Dorule, ortacule", compus pe versuri proprii, scris în timpul detenţiei sale de către autorităţile militare austro-ungare.