În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Vizită de rămas-bun a nunțiului apostolic în România la Reședința Patriarhală
Excelența Sa, Monseniorul Miguel Maury Buendía, nunțiul apostolic în România, l-a vizitat în a doua zi a Sfintelor Paști, luni, 17 aprilie, pe Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Aceasta a fost ultima vizită a Excelenței Sale în calitatea de nunțiu apostolic în țara noastră, întâlnirea având loc la Reședința Patriarhală.
La finalul întrevederii, Monseniorul Miguel Maury Buendía a oferit o scurtă declarație de presă în care a apreciat buna colaborare avută cu Biserica Ortodoxă Română, precum și nădejdea că aceasta va continua în misiunea sa viitoare, de nunțiu apostolic în Marea Britanie.
„Am venit în vizită de rămas-bun pentru că săptămâna trecută Sfântul Părinte m-a numit nunțiu apostolic în Marea Britanie. Am petrecut mai mult de șapte ani aici în România. Imediat cum am venit, l-am vizitat pe Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și în toată această perioadă am avut bune relații. Acum, Preafericirea Sa este prima persoană de la care am vrut să îmi iau rămas-bun. Am vorbit despre noua mea misiune. În Marea Britanie sunt mulți români și, deci, vom continua să rămânem în contact. Acesta este motivul central al vizitei mele: să-i spun Preafericitului Părinte Patriarh Daniel «La revedere!» și să îi mulțumesc pentru tot ceea ce am primit de la poporul român în acești ani”, a declarat Excelența Sa.
Sanctitatea Sa, Papa Francisc I, l-a numit joi, 13 aprilie 2023, pe Monseniorul Miguel Maury Buendía în funcția de nunțiu apostolic în Marea Britanie.