Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Ziua României la Catedrala Mitropolitană din Sibiu
Sfânta Liturghie a fost oficiată duminică, 1 decembrie, la Catedrala Mitropolitană din Sibiu, de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului. Răspunsurile liturgice au fost date de Corala „Timotei Popovici” a Catedralei Mitropolitane, dirijată de pr. Dan-Alexandru Streza.
Cuvântul de învăţătură de la Sfânta Liturghie a fost rostit de pr. Dorin Zosim Oancea, care a tâlcuit Evanghelia citită în această duminică, a Pildei talanţilor. După Sfânta Liturghie, ierarhul şi soborul slujitor au oficiat un Te Deum cu ocazia Zilei Naţionale a României. La final, Părintele Mitropolit Laurenţiu a vorbit despre importanţa acestei zile pentru fiecare român în parte.
„Ne-am amintit de faptele eroice ale celor care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, ale celor care au fost în lagăre şi-n închisori, ale celor care au mărturisit credinţa ortodoxă pentru ca s-o apere. Pentru toţi aceştia ne-am rugat lui Dumnezeu şi se cuvine ca momentul acesta de bucurie, de sărbătoare naţională, să fie pentru noi un temei puternic al înţelegerii identităţii noastre, atât spirituale, cât şi sociale.
Trăim vremuri noi, dar de multe ori nu prea sunt înnoitoare, ci din contră, se diminuează valoarea pe care o are patria, în înţelesul ei spiritual, nu doar cel geografic. Sunt două daruri pe care Dumnezeu ni le-a dat, doi talanţi puternici: credinţa în Dumnezeu şi iubirea, cu valenţa ei dublă, faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni. Aici se adaugă şi iubirea faţă de ţara în care ne-am născut. A rânduit Dumnezeu să ne naştem într-o ţară! Iată în ce constă identitatea noastră!”, a spus ierarhul. La final au fost intonate Imnul naţional şi cântece patriotice pregătite de corala Catedralei Mitropolitane în această zi importantă pentru românii de pretutindeni.