Sinaxă monahală în Arhiepiscopia Bucureștilor
În Sala „Conventus” a Palatului Patriarhiei a avut loc joi, 23 noiembrie, Sinaxa monahală a stareților, starețelor, egumenilor și egumenelor din Arhiepiscopia Bucureștilor, prezidată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. În cadrul întrunirii, desfășurată în contextul Anului omagial al pastorației persoanelor vârstnice și al Anului comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești, au fost susținute două referate tematice și au avut loc discuții în plen.
Ședința de lucru a sinaxei din acest an a fost precedată de slujba de Te Deum săvârșită în Sala „Europa Christiana” a Palatului Patriarhiei de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la care au participat și stareții, starețele, egumenii și egumenele vetrelor monahale din cadrul eparhiei.
Canonizarea unui cuvios imnograf
În cuvântul de deschidere a sinaxei monahale, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a prezentat tematica întâlnirii, amintind că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat anul acesta canonizarea lui Macarie Protopsaltul cu titulatura „Sfântul Cuvios Macarie Protopsaltul”, cu data de pomenire la 31 august. „Atât pastorația persoanelor vârstnice, cât și cunoașterea și prețuirea imnografilor și cântăreților bisericești sunt teme de actualitate permanentă și mai ales în contextul de astăzi este important să ne aducem aminte că Sfântul Sinod, anul acesta, l-a trecut în rândul sfinților pe Macarie Protopsaltul. Pe de altă parte, întrucât un ucenic apropiat al Sfântului Cuvios Macarie Protopsaltul a fost Nectarie Protopsaltul, am început să ne gândim la demersurile necesare de informare a Patriarhiei Ecumenice ca să îl putem canoniza în viitorul apropiat și pe ucenicul Sfântului Macarie Protopsaltul. (…) Acest călugăr român era un mare isihast. Aici este esența sfințeniei lui. Era un necontenit rugător și mai avea încă o virtute vizibilă: când îl lăuda cineva, îndată pleca”.
În prezidiul sinaxei, alături de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel s-au aflat Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, arhim. Nectarie Șofelea, starețul Mănăstirii Radu Vodă și exarh administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștilor, arhim. David Petrovici, starețul mănăstirii prahovene Caraiman și exarh de zonă, protosinghelul Valentin Mâțu, starețul mănăstirii prahovene Turnu și exarh de zonă.
„Susținerea rugăciunii prin muzica psaltică”
Lucrările au continuat cu prezentarea referatului „Susținerea rugăciunii prin muzica psaltică”, de către arhid. Nifon Constantin, viețuitor la Mănăstirea Radu Vodă din Capitală și profesor la Seminarul Teologic Ortodox „Nifon Mitropolitul” din București, care a reliefat că muzica psaltică înalță rugăciunea mai ușor, ca mod de arătare a slavei lui Dumnezeu într-o formă văzută. „Cea mai importantă însușire a muzicii este dată de potențialul ei transfigurator, în virtutea căruia omul poate depăși bariera lumii materiale și poate pătrunde în lumea metafizică sau spirituală, realizând astfel un mod de a comunica cu divinitatea. Muzica psaltică, spre deosebire de cea laică, se concentrează mai mult pe latura duhovnicească a sunetelor și a cântărilor decât pe partea artistică și are puterea de a anima textul liturgic, de a face rugăciunea să se înalțe mai ușor și de a ridica sufletul și mintea omului către Dumnezeu. Frumusețea și arta cântărilor pot fi privite ca mijloace de a dezvălui profunzimea și măreția lui Dumnezeu într-o formă palpabilă. În contextul Anului comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești, avem datoria morală de a ne aduce aminte de toți cei care au ajutat la formarea și transmiterea muzicii bisericești încă din primele secole creștine și până astăzi. Lunga istorie a evoluției muzicii bizantine pune în evidență sârguința, dăruirea, priceperea, dar mai ales importanța viețuirii duhovnicești a marilor psalți și imnografi ce au contribuit la dezvoltarea acestui tezaur inestimabil al Ortodoxiei - muzica psaltică. (…) Cântarea bisericească păstrează vie amintirea sfinților și dă mărturie despre virtuțile și trăirile lor duhovnicești. Într-o lume secularizată, muzica psaltică servește ca un far de lumină, ca un vehicul al harului, care îi călăuzește pe credincioși pe calea credinței și a sfințeniei”, a spus arhid. Nifon Constantin.
Referatul a cuprins și repere istorice ale dezvoltării muzicii psaltice, legătura ei cu arta și spiritualitatea, rolul în comuniune prin cântarea liturgică, precum și chipuri de sfinți imnografi și dascăli ai psaltichiei. „Aceste modele de sfinți și cuvioși ne învață că măiestria și priceperea în arta muzicii eclesiastice devin cu adevărat vii, armonioase și vindecătoare doar atunci când inimile și sufletele noastre sunt curate și smerite. (…) Cu adevărat, mănăstirile au fost vetre sacre ale tradiției muzicii psaltice. În aceste sanctuare ale liniștii și rugăciunii, muzica liturgică a fost prețuită, iar transmiterea ei a fost considerată una dintre cele mai nobile misiuni. Multe din mănăstirile istorice dețin în colecțiile lor manuscrise muzicale foarte valoroase, care sunt din ce în ce mai rar cercetate. Pentru a putea pătrunde în tainele melosului bizantin și a duce mai departe predania duhovnicească este necesar ca monahii și mirenii evlavioși să includă în sfera preocupărilor lor și cercetarea acestor izvoare documentare deosebit de valoroase atât pentru istoria Bisericii, cât și pentru viața duhovnicească din mănăstiri. Avem responsabilitatea de a păstra și de a transmite mai departe urmașilor muzica psaltică, pentru că ea este un legământ cu tradiția și cu cei care au străbătut acest drum înaintea noastră”, a mai explicat arhid. Nifon Constantin.
„Ghidul bătrânului fericit”
Următoarea prelegere, intitulată „Ghidul bătrânului fericit. Studiu inspirat din textul Sfintei Scripturi”, a fost a monahiei Dositeea Savin, de la Mănăstirea Christiana din București, coordonatoarea căminului pentru persoane vârstnice al așezământului. Aceasta a arătat că bătrânețea este un dar și o binecuvântare, dar și timp de pregătire pentru viața veșnică. Analiza prezentată s-a bazat atât pe experiența avută în centrul rezidențial, oferind exemple de cazuri întâlnite, precum și pe principii extrase din Sfânta Scriptură. „Bătrânețea poate fi trăită ca dar de la Dumnezeu pentru a dărui celorlalți, acum, iubire care transcende în viața veșnică. Din perspectivă modernă, nu se urmărește nici o transcendere, recomandările psihologice referitoare la persoanele vârstnice vizând obținerea unui confort psihic și fizic limitat la «aici și acum». Din perspectivă duhovnicească, «Ghidul bătrânului fericit» vizează grija față de mântuirea sufletului, ca fiind generatoare de putere trupească, bucurie sufletească și fericire. Chemarea bătrânilor este asemenea cu cea a monahilor: sfințirea vieții prin unirea cu Dumnezeu. Monahismul este o cale de sfințenie, iar bătrânețea ar trebui să fie la fel. De la un bătrân, ca și de la un monah, se cere sfințenie, viață curată și rugăciune. Toate acestea nu trebuie împlinite din obligație, ci pentru că ele se regăsesc în firescul acestor viețuiri. Din punct de vedere ascetic, bătrânețea este uimitoare. Ea compensează lipsa nevoinței, a postului, a metaniilor, dar nu și a rugăciunii. Așa precum uniforma monahală are o simbolistică ce ne amintește de viețuirea pe care trebuie să o ducem, tot la fel și părul alb amintește vârstnicilor că viața și gândurile lor trebuie să fie curate și strălucitoare. Din punctul de vedere al învățăturii creștine, bătrânețea este binecuvântare. Mulți oameni nu au ajuns la ea. Pentru un creștin, a trăi până la bătrânețe înseamnă a primi o binecuvântare, pentru că a intrat în vremea când nevoința i-a fost luată, viața însăși devenindu-i o nevoință”, a precizat monahia Dositeea Savin.
În continuare au avut loc discuții în plen, în cadrul cărora au fost prezentate și dezbătute diferite probleme specifice de ordin misionar și administrativ întâmpinate de vetrele monahale în activitatea lor.