Aspazia Oțel Petrescu, o viața trăită în credință

Plecată de lângă noi pentru a se întâlni cu Hristos și cu Sfinții Mărturisitori, la 23 ianuarie 2018, Aspazia Oțel Petrescu este numele pe care îl vom rosti de acum la timpul trecut... Un nume prin care vom putea evoca un model de viețuire: statornicie față de valori, asumare a statutului de creștin, devotament față de neam și Biserica Ortodoxă, responsabilitate în mărturisirea credinței în Hristos, putere și stabilitate interioară. Privind la viața sa, reflectată în cărțile pe care le-a scris și în interviurile pe care le-a acordat de-a lungul anilor, continuăm să ne păstrăm uimirea și admirația faţă de personalitatea sa.

S-a născut în comuna Cotul Ostriței, la 9 decembrie 1923, în familia învăță­to­rilor Ioan și Maria Oțel. A urmat cursurile școlii primare și liceul în Cernăuți, iar perioada 1944-1948 a însemnat pentru ea anii studenției la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. Unul dintre profesorii săi a fost și Lucian Blaga, din partea căruia a primit încurajări de a-și exprima talentul literar. I-a urmat îndemnul, dar totul s-a petrecut la momentul potrivit, atunci când a acumulat în viață, în minte și în suflet suficient cât să aibă de unde să dăruiască.

În timpul facultății, s-a remarcat cu lucrarea „Iisus în poezia română”, pe care a prezentat-o într-o conferință în cadrul Frăției Ortodoxe Române Studențești.

În vara anului 1948, destinul Aspaziei ia o altă direcţie, acea de mărturisitor al credinței creștine, în condiții dintre cele mai grele. Fără a mai apuca să susțină examenul de absolvire a studiilor superioare, a fost condamnată la 10 ani de temniță pe motivul adeziunii la organizaţia de tineret a femeilor din Mişcarea Legionară și în Centrul Studențesc Legionar din Cluj. În 1958, în locul eliberării a mai primit încă patru ani de detenție. A fost închisă la Mislea, Dumbrăveni, Miercurea-Ciuc, Jilava, Botoșani, Arad. Aceste nume au rezonat pentru ea cu trăiri, îndurări și revelații, dar a rămas pentru totdeauna recunoscătoare. Oricât de violente și dureroase au fost memoriile din cei 14 ani, ele au format trepte solide pentru formarea persona­lității sale.

În anul 1962, după eliberarea din închisoare, s-a stabilit împreună cu mama ei în orașul Roman. Acolo a fost angajată pe postul de contabilă la o cooperativă și s-a căsătorit cu Ilie Alexandru Petrescu, rămas văduv cu doi copii. În 1977, i-a murit mama, iar 10 ani mai târziu, soțul. Din 1998, a rămas și fără frate. În perioada de după Revoluția din 1989, a participat fervent la comemorări ale martirilor din închisorile comuniste, fiind și unul dintre fondatorii sfântului paraclis de la Mislea.

În tot acest timp, Aspazia Oțel a scris și a publicat cărți care îi evidențiază talentul literar și calitatea sufletească de a-și trăi credința în Dumnezeu cu smerenie, bunătate și iubire pentru oameni. A publicat volumele: „Strigat-am către Tine, Doamne…”, „Crucea de la Miercurea Ciuc şi Paraclisul Naşterea Maicii Domnului”, „Adusu-mi-am aminte”, „In memoriam. Spice”, „A fost odată”.

Totodată, a îngrijit şi a coordonat volumele de memorii ale unor foşti deţinuţi politic: „Starţun între temniţă şi vecie” de Victor Leahul, „Pe firul amintirilor” de Sofia Cristescu Dinescu, „Ale Tale dintru ale Tale” de Maica Patricia Codău.

Ca recunoaștere pentru scrierile sale a primit Premiul Fundaţiei Culturale „Lucian Blaga” pentru creaţie literară - proză scurtă la Festivalul internaţional Lucian Blaga sau Diploma „Mihai Eminescu – Românul Absolut”.

Numele Aspaziei în antologii literare

Multe au fost și mărturiile pe care ni le-a lăsat sub formă de interviuri redate în publicații sau pe suporturi audio-video. Din cursivitatea cuvintelor puse la locul potrivit, din vocea blândă și din zâmbetul ei, unii dintre noi ne-am putut apropia mai mult de ea prin intermediul interviurilor decât al cărților.

Oricum, privind către viața ei, poate că acum îi înțelegem mai bine mesajul: încrederea că Dumnezeu i-a fost alături permanent. „Rugăciunea mi-a salvat viața”, repeta în interviurile pe care le-a oferit. În momentele când ne invadează senzația de clătinare sau pierdere a credinței, putem privi la viața Aspaziei Oțel Petrescu. Rămâne un model viu, care ne reconfirmă cuvintele din Evanghelie: „În lume necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea”.