Pentru Andreea Elena Olaru, 24 de ani, lipsa vederii nu reprezintă o tragedie și nici o neputință, ci realitatea în care s-a născut, trăit şi format. Cu ajutorul tehnologiei citește sute de pagini pentru examene şi îşi cultivă cea mai mare pasiune - lectura. A absolvit anul acesta Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sf. Dumitru Stăniloae” din Iași ca şefă de promoţie la specializarea Asistență Socială și vorbește despre credință, educație și viitor cu o siguranţă care te liniștește, în ciuda zgomotului asurzitor în care se pierd vieţile noastre zilnice. Aminteşte cu un deosebit respect despre profesorii care i-au influenţat parcursul academic, atinge, tangenţial, şi prejudecățile de care s-a lovit în viaţă, dar mai ales pune accentul pe lecţiile pe care le-a învăţat de la viaţă și i-au dat puterea de a merge mai departe.
Arta contemporană a tuşului din China, la MNAC
La Muzeul Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti (MNAC) poate fi vizitată până pe 14 noiembrie expoziţia „Ink Not Ink“, în care este prezentată arta contemporană a tuşului din China. Evenimentul face parte dintr-o serie de proiecte culturale iniţiate de Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, împreună cu reprezentanţii Ambasadei Republicii Populare Chineze la Bucureşti, în vederea marcării în acest an a 60 de ani de relaţii diplomatice româno-chineze, fapt de o însemnătate deosebită atât pentru statul român, cât şi pentru cel chinez.



.jpg)