Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Copiii români de pretutindeni, premiaţi de Ziua Europei
La iniţiativa Guvernului României, pe 10 mai a.c., cu ocazia celebrării Zilei Europei, la Palatul Copiilor din Bucureşti, s-a organizat „Gala manifestărilor cultural-artistice“, dedicată copiilor din comunităţile româneşti de pretutindeni.
La eveniment au participat peste 300 de copii, dintre care 200 din afara graniţelor ţării, precum şi reprezentanţi ai asociaţiilor româneşti din jurul graniţelor ţării, din Balcani şi ai altor instituţii cu atribuţii sau preocupări în domeniu.
Din partea Guvernului României a participat Dorin Marian, şeful Cancelariei prim-ministrului, iar din partea Patriarhiei Române, la propunerea Preasfinţitului Ciprian, Episcop-Vicar Patriarhal, a participat pr. Alexandru Mortici, inspector eparhial în cadrul Sectorului Comunităţi Externe.
Festivalul a întrunit copii din Germania, Italia, Spania, Portugalia, Ungaria, Ucraina, Albania, Bulgaria, Serbia, Macedonia, Republica Moldova şi România, care au prezentat un program de poezie, cântec, muzică clasică, jocuri populare, dansuri moderne etc.
Şeful Cancelariei prim-ministrului, Dorin Marian a subliniat că pe viitor se intenţionează a se organiza şi alte evenimente de acest fel în România. La ediţiile viitoare sunt aşteptaţi cât mai mulţi invitaţi din străinătate. De asemenea, pentru ediţiile viitoare s-a conturat şi ideea unei cooperări între Patriarhia Română şi Guvernul României. (pr. drd. Alexandru Mortici, Inspector Eparhial)