Despre trăinicia lucrurilor pământeşti

Muzeul Naţional Cotroceni readuce în atenţia publicului creaţia fondatorului picturii moderne româneşti, Nicolae Grigorescu, printr-o amplă expoziţie retrospectivă organizată în colaborare cu prestigiosul Muzeu de Artă din Craiova, vernisată în această toamnă cu prilejul celei de a XIX-a ediţii a Zilei Europene a Patrimoniului, reunind lucrări de mare valoare.

Nicolae Grigorescu s-a născut la 15 mai 1838, în satul Pitaru din judeţul Dâmboviţa, în sânul unei familii numeroase şi sărace. În 1843, după moartea tatălui său, se mută cu familia la Bucureşti, unde îşi petrece întreaga copilărie. Vlahuţă îl descrie ca pe "un copil tăcut, timid, străin pe pământ. El se uita la oameni şi la lucruri cu o privire întrebătoare, neliniştită, pururi minunată, ca şi cum atunci s-ar fi deschis pentru întâia oară marii lui ochi fulgerători". La vârsta de 10 ani descoperă fascinaţia de a picta icoane, ca ucenic al zugravului de biserici ceh Anton Chladek. "...Mult îmi mai plăceau şi mie icoanele când eram mic. Pentru mine, sfinţii erau vii: stam cu sfială înaintea lor şi eram încredinţat că şi ei se uită la mine, mă aşteptam să-i aud vorbind, să-i văd mişcându-se, ridicând mâna să mă binecuvânteze", spunea artistul.

Portretele sale de îngeri şi sfinţi, pictate într-un stil personal care se îndepărtează uşor de stilul bizantin pentru a lăsa loc unor trăsături mai pline de viaţă, împodobesc şi astăzi, pioase, zidurile mănăstirilor Zamfira, din judeţul Prahova, şi Agapia.

În anul 1861, lui Grigorescu i se îndeplineşte visul de a studia în străinătate, fiind admis la Şcoala de Bele-Arte din Paris, pentru ca apoi, la scurt timp, să devină coleg cu Millet, Corot şi Courbet la Şcoala de la Barbizon. Îşi perfecţionează stilul şi tehnica în călătoriile din Italia, Grecia şi Viena.

Participă la Războiul de Independenţă din 1877, consemnând scene de luptă şi eroismul ostaşilor români în lucrări ample precum "Atacul de la Smârdan", "Lupta de la Rahova", "Spionul", "Roşiorul" şi "Santinela".

Însă cea mai mare parte a operei lui Grigorescu este inspirată din viaţa la ţară a românilor, pe care a zugrăvit-o cu pasiune şi mândrie. Portretele sale de ciobănaşi, ţărani alături de carele cu boi, ţărănci muncind sau odihnindu-se, sunt puternic impregnate de admiraţia pictorului faţă de aceşti oameni simpli, dar frumoşi, senini şi plini de vitalitate.

Prospeţimea peisajului

Un loc aparte în creaţia artistului îl are peisajul, un gen desconsiderat de predecesorii săi, pe care Grigorescu îl transformă din decor convenţional într-un motiv poetic idilic ce se acordează perfect cu stările personajelor umane. Liniile blânde şi culorile luminoase, culese parcă direct din natură transpun privitorul într-un registru afectiv dominat de echilibru, care aminteşte de cântecele populare româneşti. "Sentimentul colorează, nu pensula. Poţi colora c-o bucăţică de cărbune, şi toate tuburile din lume nu-ţi dau albastrul unei flori de inişor dacă nu-l ai în suflet", susţinea pictorul.

Pânzele sale emană o bucurie plină de candoare şi sinceritate. Acesta explica: "Fă ce simţi şi atât cât simţi - unde nu te mai mişcă, lasă paleta jos: lucrul tău, fiind numai sinceritate, va creşte şi se va desăvârşi în sufletul celorlalţi. Va trăi. Altfel, vrând să-l isprăveşti, îl omori".

Grigorescu a fost un deschizător de drumuri, un inovator al limbajului plastic, înlocuind narativul cu liricul. Până la el, pictura a fost "într-o stare de iconărie artificială", aşa cum arăta Delavrancea. După el, unii artişti plastici şi-au tras seva din tablourile sale.

Dar, înainte de toate, Grigorescu a fost un patriot care a dat culturii României moderne noi forme şi culori, în aceeaşi perioadă în care Eminescu îi dădea glas. Octavian Goga l-a numit "marele interpret al romantismului naţional". La rândul său, istoricul şi criticul de artă francez Henri Focillon afirma: "Nicolae Grigorescu este român cu tot sufletul şi în toată opera sa. Prietenia cu artiştii francezi nu a reuşit să-l smulgă meditaţiei româneşti. El este român prin sentiment, prin lirismul fin, prin simpatia pe care o pune în pictură, în alegerea motivelor de o melancolică întindere sau de o intimitate visătoare, prin ceea ce are tandru şi spiritual în maniera sa." Să nu uităm că în istoria picturii noastre el este aşezat în complementaritate cu Andreescu, antinomie reliefată printre alţii şi de Andrei Pleşu în volumul celebru de acum 30 de ani "Pitoresc şi melancolie". Nicolae Grigorescu este mai mult înclinat spre pitoresc, registrul gav fiindu-i atribuit lui Andreescu. Dar Grigorescu, alăturându-l din acest punct de vedere lui Vasile Alecsandri, este iubit de foarte multă lume tocmai prin caracterul său accesibil, firesc, spre care sufletul oricui se îndreaptă cu uşurinţă şi bucurie. Nu degeaba am spus că el este de fapt pictorul sufletului românesc.

Expoziţia "Despre trăinicia lucrurilor pământeşti" poate fi vizionată la Muzeul Naţional Cotroceni până la sfârşitul lunii mai 2012, de marţi până duminică, între orele 9:30-17:00.